După patru ani în România, Mario Cospito va prelua un post important în Ministerul Dezvoltării Economice din Italia. Va rămâne în continuare ambasador, ambasadorul României printre investitorii italieni

Capital: Domnule ambasador, autorităţile italiene au anunţat recent că ţara a depăşit criza. Vestea este surprinzătoare având în vedere că, în urmă cu doar un an, Italia era printre principalele ţări cu dificultăţi din UE. Cum s-a ajuns la acest rezultat?
Mario Cospito: Cred că cel mai uşor de înţeles este cu ajutorul matematicii. La sfârşitul anului 2011, atunci când preşedintele Napolitano l-a chemat pe preşedintele Consiliului de Miniştri, Mario Monti, să guverneze Italia, spreadul obligaţiunilor italiene era de 600 de puncte procentuale peste cele germane, iar dobânzile erau de 7,1%. Era complet nesustenabil. Acum, după ce domnul Monti a încheiat un an de guvernare, spreadul a ajuns la 280 de puncte procentuale. Practic, primul obiectiv a fost atins, acela ca datoria italiană să fie sustenabilă. Al doilea obiectiv al premierului Monti a fost echilibrarea deficitului public şi credem că în 2013 va fi atins. Italia devine astfel singura ţară puternic industrializată care va avea un excedent bugetar cu bilanţ echilibrat în 2013. Dacă luăm în calcul şi dobânzile la datoria externă, avem în acest moment un deficit public de 1%, şi până la sfârşitul anului vom ajunge la zero. Evident, rezultatele au readus încrederea investitorilor, şi acum diferenţa dintre Italia şi alte ţări din eurozonă, nu vreau să le nominalizez, este că atunci când sunt oferite la vânzare titluri de stat italiene cererea depăşeşte de două-trei ori oferta.

Capital: Ce măsuri au fost luate în plan intern pentru a se ajunge la acest rezultat internaţional?
Mario Cospito: Exact ca în expresia din limba română, a fost nevoie de „lacrime e sangue“ (lacrimi şi sânge – n.r.). Premierul Monti a fost nevoit să crească imediat taxele şi să reducă cheltuielile publice. Salariile funcţionarilor publici sunt îngheţate de doi ani, încă din mandatul domnului Berlusconi. A fost introdusă o taxă de solidaritate, însemnând că toate veniturile personale ce depăşesc 100.000 de euro anual sunt impozitate suplimentar cu 10%. S-au introdus şi impozite pe case şi au fost revizuite anumite beneficii de natură fiscală. Apoi, începând din această lună, în Italia bărbaţii ies la pensie la 66 ani şi 3 luni, urmând ca, în doi ani, să ajungem la o vârstă de pensionare de 68 de ani. Pentru femei, vârsta creşte de la 62 la 65. Măsura va avea un impact remarcabil asupra bugetului, pentru că vârsta de pensionare redusă era una dintre problemele Italiei. Măsurile de austeritate au avut impact negativ asupra creşterii economice şi asupra consumului. Produsul intern brut a scăzut cu aproximativ 3% şi sperăm că anul acesta să obţinem o creştere economică pozitivă. Nu este totul negru, exporturile, de exemplu, merg foarte bine. În plus, în Italia avem alegeri, vom vota pe 24-25 februarie. Când vom avea un nou guvern, vom vedea şi alte asemenea măsuri. Însă, putem spune cu certitudine că Italia nu mai este printre „bolnavii Europei“, chiar dacă asta va presupune şi alţi ani de sacrificii pentru poporul italian.

Capital: România a trecut deja prin austeritate. Acum, guvernul condus de Victor Ponta doreşte un program de stimulare a economiei. Credeţi că e corect sau mai era nevoie în continuare de precauţie?
Mario Cospito: Hotărârile luate de guvernul Boc au fost foarte dure, însă erau inevitabile. Voi, românii, trebuie să decideţi dacă au fost juste. Diferenţa faţă de Italia este că România a cerut ajutorul instituţiilor de credit internaţionale, a împrumutat 15 mld. euro de la FMI. Creditul trebuie restituit sau reînnoit, iar asta implică nişte politici guvernamentale speciale. Totuşi, guvernul Ponta trebuie să restituie salariaţilor şi angajaţilor ceea ce au pierdut în aceşti ani, în termeni de putere de cumpărare. De asemenea, o spun deschis, atât pentru România, cât şi pentru Italia, în acest moment există o singură posibilitate de creştere economică, numai din străinătate. Mai multe exporturi şi mai multe investiţii străine. Este fundamental. România mai are şi o altă resursă, fondurile structurale europene, ce trebuie obligatoriu folosite. Uitaţi, aţi avut circa 30 mld. euro la dispoziţie pentru 2007-2013. Aţi absorbit în jur de 3 mld. euro şi, în acelaşi timp, aţi împrumutat 15 mld. euro de la FMI. Vorbeam cu ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, care nu prea ştia cum e cu fondurile europene, şi el nu înţelegea de ce e nevoie să te împrumuţi 15 mld. când ai la dispoziţie 30 mld. pe care nu poţi să-i cheltui. Dacă nu reuşiţi să cheltuiţi aceşti bani, este într-adevăr un faliment. Apoi, trebuie favorizaţi investitorii străini. România a trecut de la investiţii străine de miliarde la câteva zeci de milioane anul trecut. E o situaţie ce nu poate fi acceptată.
 
Capital: Ce ar însemna favorizarea investitorilor străini, cel puţin din punctul de vedere al celor italieni, cei mai numeroşi şi printre cei mai importanţi investitori străini în România?
Mario Cospito: Fără exagerare, în fiecare zi primesc italieni ce vor să investească în România. Cea mai mare problemă a lor este birocraţia, numărul mare de acte şi aprobări necesare. Ar fi necesar un fel de one-stop-shop pentru acestea. Trebuie creat un ghişeu unic, de unde să se obţină toate aprobările pentru investiţii, altminteri din numărul mare de funcţionari pe la care se trece poate să apară unul corupt. A doua problemă o reprezintă infrastructura, şi aici aducem iar în discuţii fondurile europene. Nu este firesc ca de la Bucureşti la Timişoara, 500 km, să faci 8-10 ore cu maşina. Infrastructura este necesară în primul rând investitorilor, dar şi turiştilor. Iar a treia chestiune este privatizarea şi liberalizarea unor sectoare economice ce sunt încă în mâna statului, cum ar fi transportul feroviar sau aeroporturile şi porturile. Ar mai fi nevoie să puneţi accentul pe acele sectoare economice unde aveţi oportunităţi. Am ­spus-o de o mie de ori: aveţi în România mina de aur de la Roşia Montana, dar adevărata mină de aur este agricultura. PIB-ul poate să crească cu multe puncte prin investiţiile în agricultură. Aveţi nevoie de know-how, pe care noi, italienii, îl avem. Italia este al doilea mare exportator mondial de produse agroalimentare, putem deci colabora mai strâns. Energia este un sector la fel de important, şi aici suntem foarte prezenţi, prin Enel şi prin investitorii în energie alternativă.

Capital: La cât estimaţi investiţiile italiene în agricultura românească?
Mario Cospito: Din datele pe care le avem acum, sunt circa 330.000 de hectare de teren agricol cultivate de italieni, dar cred că în realitate e mai mult. Ferrero, de exemplu, a investit la Lugoj într-o unitate de cultivare a alunelor. E un moment important. Şi Ferrero, şi alte companii italiene au investit până acum în Turcia, Siria, Iordania, în general în Asia Mică. România e în UE, e sigură deci, şi e şi foarte aproape de Italia. Ştiu mulţi investitori interesaţi să vină aici, să cultive porumb sau grâu pentru paste.

Capital: Câte locuri de muncă au creat investitorii italieni în România?
Mario Cospito: Vă mulţumesc pentru întrebare, trebuia pusă. Din datele noastre, vorbim de 800.000 de locuri de muncă. Ţineţi cont de faptul că în Italia muncesc circa 1,2 mil. de români. Vorbim de 2 mil. de locuri de muncă, şi dacă adăugăm şi familiile, sunt 4-5 mil. de români. Dacă mâine dimineaţă Italia dispare, 20% dintre români rămân fără venituri. E o glumă, dar doar până la un punct. Relaţia dintre România şi Italia este în acest moment excepţională pentru ambele părţi. Singurul meu regret, după patru ani în România, este că politicienii noştri poate că nu înţeleg pe deplin cât de importantă este această relaţie. Relaţia dintre noi este esenţială în această parte a Europei, şi nu doar colateral, ci şi pentru comunitate. În sud-estul Europei se pot crea nişte sinergii strategice între noi pentru a ne promova proiectele la Bruxelles. Putem face front comun la Bruxelles. Noi deja o facem, v-am susţinut întotdeauna în chestiunea Schengen sau în ceea ce priveşte perspectiva financiară pentru perioada următoare. Sunt şi domenii strategice, cum e energia, unde putem colabora. Vroiam să subliniez că, în timp ce popoarele noastre îşi dau seama de importanţa relaţiei, la nivel politic mai este loc de îmbunătăţiri.

Capital: Cât reprezintă investiţiile în România din totalul investiţiilor italiene în afara graniţelor?
Mario Cospito: În ceea ce priveşte numărul societăţilor cu capital italian, România e clar prima ţară. Vă dau un exemplu, în alte ţări importante pentru noi, Serbia, Croaţia sau Albania, sunt până la câte o mie de companii italiene. În România, sunt înregistrate 33.000. În termen de schimburi comerciale, România este al paisprezecelea partener economic al Italiei. Este foarte mult, dacă ne gândim că în urmă cu 20 de ani nu exista deloc. Reprezentaţi pentru noi un partner mediu către mare.

Capital: La sfârşitul acestei luni veţi încheia mandatul în România, iar la întoarcerea în Italia veţi ocupa un post important în Ministerul Dezvoltării Economice…
Mario Cospito: E adevărat, aveţi „spioni“ buni. Postul este de consilier diplomatic la echivalentul Ministerului Economiei de la dumneavoastră. Ministerul nostru e mai mare şi înglobează Industria, Energia, Comerţul Exterior, Comunicaţiile şi Transporturile. E un megaminister cu un ministru, al cărui consilier diplomatic voi fi eu, ce are în subordine mai mulţi secretari de stat pentru fiecare domeniu.

Capital: În noua calitate veţi avea un cuvânt greu de spus, inclusiv în relaţiile economice cu România. Ce s-ar putea face în această privinţă?
Mario Cospito: Bineînţeles. Voi insista pentru investiţiile în sectoarele de care vorbeam anterior. Voi insista ca societăţile italiene să se implice în proiectele de infrastructură româneşti, la fel cum nu văd nicio problemă ca şi alte mari companii italiene să investească în sectorul energiei. Dar, cum spuneam, cel mai important mi se pare efortul comun la Bruxelles. Noi, italienii şi românii, nu trebuie să uităm importanţa UE. Orice mică decizie europeană, fie că priveşte competitivitatea economică, fie energia, poate avea un impact masiv la noi acasă. Pot fi la mijloc miliarde de euro. Aici trebuie să facem front comun pentru a ne apăra interesele comune.

"Unica şansă de creştere economică, atât pentru Italia cât şi pentru România, este în străinătate: exporturile şi investiţiile străine"