SE INTAMPLA ACUM!

Piata de capital

Cursul euro se întoarce de unde a plecat, odată cu președintele Băsescu

Autor: Marius Pirloiu | marţi, 28 august 2012 | 16 Comentarii

Moneda naţională a continuat să se aprecieze şi marţi în raport cu euro la referinţa BNR, cursul coborând cu aproape 1 ban, până la 4,4571 lei, minimum ultimelor 56 de zile. Practic, odată cu întoarcerea lui Băsescu la Cotroceni, cursul euro se întoarce la nivelul de dinaintea inflamării crizei politice, adică sub 4,46 lei.

În prima parte a şedinţei valutare de marţi, cursul euro a stat în cea mai mare parte sub pragul de 4,46 lei, coborând chiar spre 4,456 lei. Cursul anunţat azi de BNR este cel mai apropiat de nivelul din 3 iulie, de 3,4505 lei, ziua în care coaliţia la guvernare a declanşat suspendarea preşedintelui. De asemenea, cursul de referinţă al dolarului american a coborât cu 1,60 bani (0,45%), până la 3,5515 lei. În regiune, monedele principale aveau o evoluţie contrară, zlotul polonez înregistrând o depreciere cu 0,4%, iar forintul maghiar  cu 0,1%.
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.