Acesta este un nou maxim în relaţia USD-RON. Dolarul înregistrază cote maxime pe piaţa internaţională, aflându-se aproape de nivelul înregistrat acum 12 ani.

Slăbiciunea monedei euro vine într-o zi de turbulenţe financiare în care preocupările legate de Grecia, creșterea înregistrată de China și posibilitatea creşterii ratei dobânzilor în SUA a afectat sentimentului pe piețele financiare.

Cea mai importanta presiune pentru deprecierea monedei europene este pusă de începerea programului agresiv de relaxare cantitativă de către Banca Centrală Europeană, care va arunca în piață în următorul an peste un trilion de euro. "Tiparnița" de euro a fost pusă în mișcare pentru a achizitiona obligatiuni emise de statele europene, inclusiv de cele cu probleme financiare, într-o încercare disperată de a relansa creșterea economiei din zona euro şi de a rezolva problemele statelor îndatorate.  

Dolarul a crescut marţi cu cinci bani, la 4,1279 lei, şi a înregistrat astfel un nou maxim record pentru a cincea şedinţă consecutiv, ca urmare a întăririi monedei americane pe pieţele externe, în timp ce euro a scăzut cu 0,04 bani, la 4,4435 lei.

Pe de altă parte, euro a atins un nou minim istoric al ultimilor 12 ani, fiind cotat la 1,07 dolari. Moneda europeană se prăbuşeşte în faţa unui dolar tot mai puternic, pierzând 22% de la nivelul de aproape 1,40% înregistrat acum un an şi 11% de la începutul anului 2015.

Acum 8 zile, euro era cotat la 1,12 dolari – foarte rar pentru moneda unor economii avansate să piardă atât de mult într-o săptămână. Euro se află acum la valoare pe care o avea în Ianuarie 2003.