Potrivit unui comunicat al Romalimenta, Regulamentul UE (1169/2011) privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare a fost dezbătut într-o întâlnire a reprezentanţilor Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară (Romalimenta) şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), la care au participat peste 150 de reprezentanţi ai industriei de profil şi ai serviciilor alimentare, care au clarificat problemele generate de regulamentul care va fi aplicat treptat din 13 decembrie 2014 şi a cărui respectare va fi obligatorie din 2016.

S-a convenit, de asemenea, îmbunătăţirea lizibilităţii prin introducerea unei dimensiuni minime a caracterului de literă, scoaterea în evidenţă a alergenilor în lista ingredientelor prin litere îngroşate, obligaţia ca alimentele ne-preambalate să aibă informaţii cu privire la prezenţa sau absenţa alergenilor şi să fie specificată pe etichetă originea cărnii neprocesate de porc, oaie, capră sau pasăre.

De asemenea, pe etichete vor fi introduşi termeni noi, care vor furniza informaţii suplimentare despre anumite caracteristici sau despre compoziţia produsului, de exemplu 'peşte format' şi suplimentar consumatorii vor putea afla de pe etichetele produselor şi informaţii despre conţinutul în energie şi în nutrienţii principali, raportaţi la consumul de referinţă.

Un comunicat al Romalimenta precizează că 'nu va fi obligatoriu ca toate produsele de pe rafturi să aibă noile etichete, din 13 decembrie, iar cele care nu sunt conforme cu cerinţele regulamentului pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor'.

Pentru a evita risipa de alimente, între altele, Regulamentul permite vânzarea acestor produse indiferent cât de mare este perioada lor de valabilitate. Unele produse care sunt congelate, uscate sau în conservă au o durabilitate mare şi pot persista pe piaţă câţiva ani, deci este posibil să fie vândute produse cu tipul vechi de etichetă.

Schimbarea etichetelor nu va avea drept consecinţă majorarea preţurilor.

AGERPRES