Un clișeu cultural prăfuit, dar încă funcțional, spune că artiștii "autentici" trebuie musai să trăiască în sărăcie și anonimat, să se hrănească exclusiv din focul pasiunii lor, să dea dovadă de ignoranță totală cu privire la economie și la mersul pieței și să nu le pese de bani. Un clișeu extrem de condescendent, dacă nu chiar jignitor, pentru că îi prezintă pe artiști ca pe un soi de "buni sălbatici" rousseauiști prea primitivi pentru a fi capabili să trăiască în societate și tocmai de aceea cu "puritatea interioară" neștirbită de presupusul mercantilism social. Împotriva acestui clișeu revoltător trebuie să se ridice în primul rând artiștii înșiși.

Nu există nici o lege inexorabilă care să lege artistul autentic de sărăcie. Nu există nici o contradicție între valoarea artistică și faptul de a ști să te vinzi la cel mai mare preț posibil pe care piața este dispusă să-l plătească pe tine. Faptul că, în epoca contemporană, marketingul a ajuns din păcate să țină loc în multe situații de substanță nu înseamnă că substanța autentică nu merită să aibă cel mai bun marketing, pentru a ajunge să fie cunoscută de public, ci dimpotrivă.

Un artist care știe să se vândă fără a putea fi acuzat în vreun fel că face compromisuri pentru asta este românul Adrian Ghenie. În octombrie anul trecut, a stabilit un record, vânzând un tablou la Christie’s din Londra cu peste 9 milioane dolari. New York Times a identificat mai mulți factori ai succesului său. Unul dintre ele este că publicul cunoscător cu bani a ajuns să aprecieze din nou o valoare clasică: știința și meșteșugul de a picta.

Avangardismele facile încropite de incompetenți cu pretenții au intrat într-un con de umbră, măestria lucrurului cu tușe și culori este, din fericire, din nou în vogă. Dar mai este ceva: raritatea ofertei. Ghenie nu pictează mai mult de 10-15 tablouri pe an și scoate la vânzare încă și mai puține, bine sfătuit de agenții săi. Ceea ce înseamnă că are propria strategie de conservare a rarității deținerilor ce-i poartă semnătura din portofoliile colecționarilor. Pe scurt, Adrian Ghenie are o politică de creație și de marketing neinflaționistă."Așa cum se întâmplă și cu alți pictori cu ofertă restrânsă, operele lui Adrian Ghenie ajung să-și dubleze sau chiar tripleze valoarea după ce prima vânzare le scoate din galerii. Puțini artiști au parte de așa ceva", comentează New York Times.

Mai multe articole scrise de Ionuţ Bălan puteţi citi pe pe bloguluibalan.ro