Sectoarele cu cel mai mare potenţial de creştere sunt, în opinia sa, energia, transporturile, IT-ul, băncile, construcţiile, agricultura şi sănătatea. IT-ul şi agricultura, de exemplu, au o pondere tot mai importantă. IT-ul reprezintă 6% din PIB, dar, în opinia lui Konieczny, are potenţial să atingă cel puţin 10% în următorii ani datorită infrastructurii solide, costurilor reduse şi forţei de muncă bine pregătite.

"Fundamentele macroeconomice sunt pozitive – datoria publică se situează sub 40% din PIB, deficitul bugetar a fost ţinut sub control în ultimii ani, deficitul de cont curent a coborât sub 1% din PIB, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, iar inflaţia este la minime istorice. Cu alte cuvinte, România este într-o formă bună după încheierea programului cu Fondul Monetar Internaţional', apreciază Greg Konieczny, vicepreşedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group şi manager al Fondului Proprietatea.

România s-a remarcat drept una dintre cele mai performante economii din Uniunea Europeană în 2015. Ritmul de creştere din trimestrul al treilea plasează economia românească pe locul al doilea în UE, după Cehia, iar specialiştii se aşteaptă la un avans al PIB de aproape 4% pentru întregul an 2015. Totodată, Greg Konieczny prognozează o accelerare în 2016, datorită expansiunii consumului, a investiţiilor, susţinute de absorbţia îmbunătăţită a fondurilor europene, şi a dobânzilor, aflate la minime istorice.

"Consumul intern a crescut puternic în 2015 (cu un ritm de aproape 5%) şi ar trebui să accelereze anul acesta pe fondul reducerii TVA şi al măririi salariilor în sectorul public. Ca urmare, rata de creştere economică ar putea depăşi nivelul de 5% în 2016'" spune Greg Konieczny.

Piaţa locală de capital are, la rândul său, un potenţial de creştere semnificativ, iar acest lucru a fost vizibil anul trecut, când s-a situat printre cele trei pieţe de frontieră care au avut o performanţă pozitivă în 2015. Ofertele publice iniţiale reprezintă un motor important de dezvoltare pentru piaţa de capital, care, în acest moment, se situează la doar 14% din PIB, unul dintre cele mai reduse niveluri din regiune (în Polonia 64% din PIB, în Ungaria 55%, în Austria 26% şi în Cehia 22%). Listarea unor noi companii nu doar ar conduce la creşterea lichidităţii şi la atragerea de noi investitori, dar ar asigura şi o expunere mai mare a fondurilor de pensii pe piaţa locală. De asemenea, ar ajuta la continuarea creşterii sectorului fondurilor mutuale.

Un important punct de atracţie pentru investitori este reprezentat de faptul că societăţile listate la bursa locală sunt subevaluate. Totuşi, având în vedere creşterea economică puternică şi perspectivele pozitive, diferenţialul dintre valoarea percepută şi fundamente va începe să se restrângă. Greg Konieczny consideră că acum este momentul potrivit pentru a cumpăra acţiuni româneşti.