Dezvoltatorul imobiliar Globalworth a finalizat recent prima clădire de birouri din cadrul Globalworth Campus, proiect amplasat în spatele staţiei de metrou Pipera din Bucureşti. Clădirea cu 12 etaje supraterane şi două etaje subterane, rezervate parcărilor, are o suprafaţă de circa 28.000 mp, iar Amazon va fi principalul chiriaş din imobil. Aici ar fi trebuit să lucreze angajaţii Telekom România, însă nemţii au decis să rămână în continuare în City Gate, proiectul de la intrarea în complexul Romexpo.

„Amazon va fi principalul chiriaş al primei clădiri din complex şi va ocupa o mare parte din suprafaţa disponibilă. Acum se lucrează la amenajarea birourilor Amazon. Mare parte din spaţiul închiriat Amazon va fi ocupat la începutul anului viitor. Purtăm discuţii active cu diferiţi chiriaşi, unii dintre ei existenţi în celelalte proiecte pe care le avem în portofoliu şi care vor să se extindă aici“, a declarat Dimitris Raptis, deputy CEO Globalworth, într-un interviu acordat revistei Capital.

 

Planul dezvoltatorului este să finalizeze un al doilea turn de birouri, identic cu primul, în primele luni din 2018. În total, cele două imobile au o suprafaţă închiriabilă de 56.922 mp care se estimează că vor genera o chirie de 8,9 mil. euro pe an. Proprietarul va încasa de la Amazon circa 2 mil. euro pe an, potrivit calculelor Capital.

Proiectul Globalworth Campus va continua cu un al treilea turn a cărui suprafaţă va fi de circa 31.700 mp. Valoarea de piaţă, după finalizarea întregului complexului, este estimată de companie la 172,9 mil. euro. Acest proiect a fost şi candidatul României în competiţia pentru găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului, care trebuie să îşi mute birourile din Marea Britanie. Totuşi, la începutul acestei săptămâni, reprezentanţii statelor membre ale UE au exclus Bucureştiul din competiţie, în final rămânând Amsterdam, Milano şi Copenhaga.

 

Retailerul american Amazon a inaugurat în toamna trecută un centru de dezvoltare şi tehnlogie la Iaşi unde a angajat 400 de persoane. În total compania are deja peste 1.000 de angajaţi în România. Amazon este prezent pe piaţa locală de 12 ani. Până la sfârşitul anului trecut, compania a investit peste 40 de milioane de euro în România în dezvoltarea de noi tehnologii. Amazon.com a fost lansat în iulie 1995.