Corneliu Vadim Tudor, născut la 28 noiembrie 1949 în Bucureşti, a fost un scriitor, politician şi jurnalist român.

A publicat 32 de cărţi, din care volume de poezie şi publicistică, unele editate şi în franceză, engleză şi arabă, şi a scris piese de teatru.

A candidat de mai multe ori la Preşedinţia României. În 2000 a ajuns în turul doi, unde a obţinut 33,17% din voturi.

A fost senator în Parlamentul României în perioada 1992-2008 şi europarlamentar în perioada 2009-2014.

A înfiinţat revista România Mare în 1990 şi a scos pe piaţă ziarul Tricolorul, în 2007. Acesta din urmă mai apăruse în câteva ediţii, la începutul anilor 90.

În 1991, a înfiinţat Partidul România Mare, al cărui preşedinte a fost până în 2013, când a fost revocat din funcţie.