"Considerăm că avem un consens pentru a condamna această încălcare a sancţiunilor impuse de ONU", a declarat presei ambasadorul venezuelean Rafael Ramirez Carreno, înainte de începerea reuniunii de urgenţă a Consiliului de Securitate. 

Reuniunea de urgenţă are loc la cererea Statelor Unite ale Americii, a Japoniei şi a Coreii de Sud. 

"Trebuie să afirmăm foarte clar că nu putem accepta încălcări ale rezoluţiilor Consiliului de către Coreea de nord", a declarat şi ambasadorul nipon la ONU, Motohide Yoshikawa. 

La rândul său ambasadorul francez François Delattre a apreciat că după această "nouă provocare inacceptabilă" este pun în joc "viitorul regimului internaţional al neproliferării" armelor nucleare. "Acesta este motivul pentru care slăbiciunea nu este o opţiune", a subliniat el. 

Reprezentantul adjunct al Marii Britanii, Peter Wilson, a afirmat că testul balistic nord-coreean merită "un răspuns foarte ferm şi rapid" al Consiliului de Securitate al ONU. 

AFP aminteşte că de câteva săptămâni au loc discuţii în Consiliul de Securitate al ONU pentru elaborarea unei rezoluţii de condamnare a testului nuclear nord-coreean din 6 ianuarie, dar negocierile între SUA şi China privind textul rezoluţiei trenează.

Sursa: Agerpres