Evenimente Mica publicitate Abonamente

Companii

vineri, 10 noiembrie 2017 0 comentarii

Insomnia – „boala” care apare când programul ne organizează viața (P)

Autor: Gabriel Barbu

Se pare că programul nostru nu mai este de mult în mâinile noastre. Suntem captivi unui stil de viață care gravitează în jurul orelor de la birou. Ne dedicăm atât de mult acelui 9-17, încât nu mai rămâne deloc timp pentru noi și viața personală ne scapă printre degete. Asta se întâmplă și pentru că de multe ori alegem să stăm peste program sau să luăm munca acasă în mod voluntar....

joi, 09 noiembrie 2017 0 comentarii

Amenzi de peste 1,76 milioane de lei, aplicate de Inspecţia Muncii

Autor: Sorin Alexandru

Inspectorii de muncă au aplicat, în perioada 30 octombrie - 3 noiembrie, amenzi în valoare totală de circa 1,76 milioane de lei, în urma unor controale care au vizat depistarea persoanelor care lucrau la negru, potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Inspecţia Muncii. ...

joi, 09 noiembrie 2017 0 comentarii

Isărescu: Mi-a sunat în ureche ca un zgomot puternic cifra de 140.000 de firme care nu plătesc contribuţii

Autor: Sorin Alexandru

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat, joi, că cifra de 140.000 de firme care nu plătesc contribuţii, menţionată miercuri de ministrul de Finanţe, "i-a sunat în ureche ca un zgomot puternic" şi că astfel de probleme în literatura de specialitate sunt numite "probleme structurale"....

joi, 09 noiembrie 2017 0 comentarii

Eldorado Gold îngheață investiţiile la proiectul minei de aur din nordul Greciei

Autor: Sorin Alexandru

Firma canadiană Eldorado Gold a anunţat, joi, că îngheaţă investiţiile la proiectul minei de aur din nordul ţării - Skouries - adoptând o atitudine dură în conflictul cu Executivul de la Atena, transmite Reuters. ...

joi, 09 noiembrie 2017 1 comentarii

Jumătate dintre liderii români din mediul de business fac parte din generaţia Millenials

Autor: Sorin Alexandru

Jumătate dintre liderii din mediul business din România sunt persoane tinere, care fac parte din generaţia Millenials, se arată într-un studiu al MKOR Consulting. ...

joi, 09 noiembrie 2017 0 comentarii

Hilton(CEO la Sphera Franchise Gorup): Vrem să depăşim 240 de restaurante până la finalul anului 2022

Autor: Alexandra Buican

Sphera Franchise Group, companie care deţine branduri precum KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, ar putea ajunge la 240 de restaurante până la finalul anului 2022, susţine Mark Hilton, CEO al companiei....

joi, 09 noiembrie 2017 0 comentarii

Top 10 angajatori, companii de retail, inginerie sau jocuri video

Autor: Raluca Ionescu-Heroiu

Cel mai mare angajator, în funcţie de numărul de anunţuri de recrutare publicate pe platforma eJobs.ro în primele nouă luni, a fost agenţia de recrutare de personal Adecco....

joi, 09 noiembrie 2017 0 comentarii

Veniturilor Coca-Cola HBC au crescut cu 5% în trimestrul al treilea

Autor: Gabriel Barbu

Coca-Cola HBC, al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, a raportat joi o creştere a veniturilor din vânzări în trimestrul al treilea, graţie creşterii volumelor pe pieţele în curs de dezvoltare şi emergente precum şi verii secetoase din Sudul Europei, informează Reuters....

joi, 09 noiembrie 2017 0 comentarii

Grupul OMV Petrom estimează investiţii mai mici de 700 de milioane euro pentru 2017

Autor: Gabriel Barbu

Grupul OMV Petrom estimează că va realiza investiţii mai mici de 700 de milioane de euro în acest an, peste 80% urmând să fie direcţionate către proiectele din Upstream (Explorare şi producţie, n.r.), conform rezultatelor financiare neauditate publicate joi de companie....

joi, 09 noiembrie 2017 1 comentarii

Profitul OMV Petrom s-a dublat în primele 9 luni ale acestui an

Autor: Gabriel Barbu

Profitul OMV Petrom s-a dublat în primele 9 luni ale acestui an față de perioada similară a anului trecut, conform raportului financiar al companiei....

miercuri, 08 noiembrie 2017 0 comentarii

UBER semnează un acord cu NASA. Când vor fi gata primele vehicule aeriene urbane, fără pilot

Autor: Daniel Bob

UBER a anunțat astăzi la Lisabona, în cadrul WebSummit, semnarea unui acord de colaborare cu NASA (Space Act Agreement) pentru a dezvolta împreună Sisteme Aeriene fără Pilot (Unmanned Aerial Systems - UAS) și tehnologie pentru Managementul Traficului fără Pilot (Unmanned Traffic Management - UTM). Acestea vor permite manevrarea în siguranță la altitudini mici în mediul urban a unor vehicule aeriene fără pilot silențioase....

marţi, 07 noiembrie 2017 0 comentarii

Opt producători de acumulatori auto au fost sancţionaţi de Consiliul Concurenţei

Autor: Administrator

Consiliul Concurenţei a sancţionat opt companii de pe piața de acumulatori auto (1 producător și 7 distribuitori) cu amenzi în valoare totală de 545.439 lei (aproximativ 120.000 euro)....

marţi, 07 noiembrie 2017 0 comentarii

Miele va inaugura două magazine anul viitor

Autor: Administrator

Miele, cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, are opt magazine în ţara noastră, iar anul viitor va deschide alte doua magazine, a declarat Loredana Butnaru, director Miele România....

marţi, 07 noiembrie 2017 0 comentarii

MCSI a selectat firma care va analiza metodele prin care va fi făcută capitalizarea Poştei

Autor: Administrator

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Șova, a semnat astăzi, contractul de consultanță juridică și financiară, în contextul operațiunii de majorare a capitalului social pentru Compania Națională Poșta Română....

joi, 09 noiembrie 2017 0 comentarii

LOVITURĂ pentru SISTEMUL BANCAR!

Autor: Mădălina Bălăceanu

Lovitură pentru sistemul bancar: Care este prima țară din Europa care va putea transfera bani direct prin Facebook....

marţi, 07 noiembrie 2017 0 comentarii

Peste un milion de utilizatori au descărcat o versiune falsă a aplicaţiei WhatsApp

Autor: Mădălina Bălăceanu

O versiune falsă a aplicației WhatsApp Messenger a fost descărcată de peste un milion de oameni din Magazin Google Play înainte de a fi eliminată, potrivit BBC.news....

marţi, 07 noiembrie 2017 0 comentarii

Comisarul european pentru Concurenţă acuză Google, Facebook şi Apple de abuz de poziţie dominantă

Autor: Mădălina Bălăceanu

Comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, a declarat luni că anumite companii de tehnologie subminează democraţia şi permit "fricii" şi "lăcomiei" să declanşeze comportamente anticoncurenţiale pe piaţă, potrivit Mediafax....

luni, 06 noiembrie 2017 0 comentarii

Acceseaza serviciile autoritatii nationale pentru hidroizolatii de pe piata privata de profil: MILUCON (P)

Autor: Gabriel Barbu

Lucrarile performante din domeniul constructiilor sunt obtinute prin respectarea mai multor criterii specifice domeniului de activitate, odata cu evaluarea spatiilor care urmeaza sa fie amenajate - conform proiectelor demarate – pana la proiectarea si distributia sarcinilor de lucru si alegerea materialelor potrivite....

luni, 06 noiembrie 2017 0 comentarii

Conturile false de pe Facebook ar putea forma a patra ţară din lume ca populaţie

Autor: Raluca Ionescu-Heroiu

Facebook a anunţat că procentul conturilor false, incluzând aici atât conturile fictive, cât şi conturile duplicate, reprezintă 3% din totalul conturilor de Facebook, conform news.ro. Totalul conturilor frauduloase de pe reţeaua de socializare este de 273 de milioane....

luni, 06 noiembrie 2017 0 comentarii

Compania aeriană care va începe să-şi cântărească pasagerii

Autor: Raluca Ionescu-Heroiu

Compania aeriană finlandeză Finnair va începe, din noiembrie, să-şi cântărească pasagerii pentru optimizarea încărcăturii şi a alimentării avioanelor companiei, scrie Mediafax....

luni, 06 noiembrie 2017 0 comentarii

A început sezonul Black Friday pe Amazon

Autor: Mădălina Bălăceanu

Cu Halloweenul în spate şi deschiderea recentă a magazinului Amazon Black Friday Deals, se pare că a început oficial sezonul de cumpărături de vacanţă, potrivit Businessinsider.com....

duminică, 05 noiembrie 2017 0 comentarii

O aeronavă TAROM cu probleme tehnice a aterizat la Iași după 30 de minute de zbor

Autor: Administrator

Compania TAROM a anunțat cã aeronava programată sa opereze astazi, 05 Noiembrie 2017, cursa ROT 441 Iași - Torino, s-a întors din zbor, conform procedurilor standard in aceasta situație, după 30 de minute de la decolare din cauza unor probleme la sistemul de navigație....

sâmbătă, 04 noiembrie 2017 0 comentarii

Investiție de 30 de milioane de euro la Arcelor Mittal Galați

Autor: Administrator

ArcelorMittal Galați a anunțat oprirea temporară a fluxului cald pentru lucrări planificate și extinse de investiții și mentenanță în valoare de circa 30 de milioane de euro....

duminică, 05 noiembrie 2017 0 comentarii

Necesitatea eficientizării împinge industria de print către noi tehnologii

Autor: Aurel Dragan

Piața de printing este în plină schimbare, atât ca model de business, cât și ca tehnologie. În timp ce imprimantele pe cerneală cresc în detrimentrul celor cu tehnologie laser, industria se îndreaptă și către imprimarea 3D, care are aplicații inclusiv în zona medicinii....

vineri, 03 noiembrie 2017 0 comentarii

Continental confirmă achiziţionarea firmei israeliene Argus

Autor: Sorin Alexandru

Continental AG, al doilea mare producător european de componente auto şi anvelope, a confirmat vineri achiziţionarea Argus Cyber Security din Israel, care dezvoltă tehnologie de protejare a maşinilor conectate împotriva hackerilor, transmite Reuters. ...

vineri, 03 noiembrie 2017 0 comentarii

Preşedintele BlackRock: Inteligenţa artificială nu va înlocui oamenii

Autor: Mădălina Bălăceanu

Cofondatorul și președintele grupului de management al companiei BlackRock consideră că inteligența artificială nu va înlocui pe deplin oamenii în lumea investițiilor, potrivit Businessinsider.com....

sâmbătă, 04 noiembrie 2017 0 comentarii

Unul dintre cele mai bune baruri din lume tocmai a fost deschis la New York

Autor: Mădălina Bălăceanu

Aviary, numit unul dintre cele mai bune baruri din lume la începutul acestui an, a deschis recent o nouă locație în interiorul hotelului Mandarin Oriental din New York City, potrivit Businessinsider.com....

vineri, 03 noiembrie 2017 0 comentarii

Dacă ar fi o ţară, Amazon ar avea o populaţie mai mare decât Islanda

Autor: Mădălina Bălăceanu

Forţa de muncă a companiei Amazon este în prezent mai mare decât populaţia a zeci de ţări mici, potrivit Businessinsider.com....

joi, 02 noiembrie 2017 0 comentarii

Turbomecanica a înregistrat un profit în creştere cu 138,5%, în primele nouă luni

Autor: Mădălina Bălăceanu

Turbomecanica S.A a înregistrat, în primele nouă luni ale anului, un profit de 17,86 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 138,5%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016, când acesta se situa la 7,48 milioane de lei, potrivit Agerpres....

vineri, 03 noiembrie 2017 0 comentarii

Orice s-ar întâmpla, nu îţi strica telefonul iPhone X- reparaţiile vor costa mai mult decât telefonul

Autor: Mădălina Bălăceanu

Investiţia de 999 de mii de dolari pentru noul iPhone X este o decizie dificilă pentru mulţi clienţi, potrivit BusinessInsider.com....

joi, 02 noiembrie 2017 0 comentarii

Engie, despre Tudose: Nu are un plan de urgenţă

Autor: Mădălina Bălăceanu

Gazele ar putea deveni insuficiente în cazul unei ierni grele, iar unii consumatori industriali vor trebui deconectaţi pentru a se asigura alimentarea cu prioritate a populaţiei, însă Guvernul nu are un plan de urgenţă pentru această iarnă, a declarat, joi, directorul general al Engie România, Eric Stab, la audierile din Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), potrivit Agerpres....

FACEBOOK
evz.ro