Aceste companii au fost implicate în numeroase abuzuri, fiind acuzate inclusiv de uciderea unor civili, relatează cotidianul american, care prezintă câteva dintre incidentele redate în cele aproape 400.000 de documente publicate de site-ul WikiLeaks.
Multe companii par a nu avea simţul răspunderii , comentează New York Times. Astfel, angajaţii unei companii româneşti denumite Danubia Global au ucis trei irakieni la Falluja în 2006, potrivit documentelor, iar ulterior a refuzat să răspundă întrebărilor cu privire la incident, citând o politică a companiei de a nu oferi informaţii anchetatorilor.
Maşinile de teren uşor de identificat şi surprinzător de vulnerabile, conduse de agenţii companiilor private de securitate au devenit un magnet pentru insurgenţi, miliţii, irakieni nemulţumiţi sau pentru oricine altcineva care caută o ţintă. Astfel, în cei şase ani de război descrişi de aceste documente, au fost ucişi cel puţin 175 de angajaţi ai companiilor de securitate, cel mai mare număr de victime fiind înregistrat în 2006, cu 53 de morţi. Insurgenţii şi alţi răufăcători au răpit cel puţin 70 de angajaţi, dintre care mulţi au fost ucişi ulterior.
Aegis, o companie britanică de securitate are cel mai mare număr de angajaţi ucişi, respectiv peste 30. Majoritatea erau şoferi irakieni, gardieni sau alţi salariaţi.
Angajaţii companiilor de securitate au fost implicaţi şi în accidente rutiere cu decese multiple pe tot teritoriul Irakului, ca urmare a vitezei mari cu care conduceau pe drumuri proaste, unde o ameninţare poate apărea în orice moment.
Ameninţările nu se referă doar la insurgenţi, arată documentele. Agenţii firmelor private de securitate erau adeseori atacaţi de forţele irakiene sau cele ale coaliţiei, care, la vederea vehiculelor nemarcate care se apropiau cu viteză mare, trăgeau focuri de avertizare, în cel mai bun caz.
SURSA: Mediafax