"Plasată sub monitorizare negativă în ianuarie 2015, evaluarea Chinei a fost scăzută la A4. Nivelul datoriei private a ţării este în creştere, în special din cauza companiilor. Acesta a fost de 207% din PIB în 2014, comparativ cu 130% în 2008 (conform FMI). Acest nivel este considerat îngrijorător şi este mult mai ridicat decât nivelurile constatate în alte ţări emergente. Astfel, solvabilitatea companiilor din sectoarele fragile ar putea fi afectată. Sectoarele cimentului, produselor chimice şi oţelului asociate cu cheltuielile în infrastructură sunt slabite de supracapacitatea lor", se arată în document.

Potrivit Coface, Republica Cehă, Portugalia şi Vietnam au fost toate plasate sub monitorizare pozitivă în ianuarie 2015.

"Republica Cehă beneficiază de redresarea economică din Europa de Vest (mai exact, piaţa auto europeană) iar evaluarea a fost crescută la A3. Reasigurată de comportamentul de plată satisfăcător, Coface a crescut evaluarea Portugaliei la A4 şi confirmă dinamica corporativă pozitivă continuă, în special în rândul societăţilor de export. Vietnam, cu evaluarea crescută la B, înregistrează o accelerare a consumului privat datorită inflaţiei scăzute şi îmbunătăţirii încrederii consumatorului. Riscul extern a fost diminuat, contul curent este în surplus şi rezervele valutare se îmbunătăţesc", informează compania.

De asemenea, potrivit raportului, Algeria, Canada şi Gabon suferă de efectele preţurilor mai scăzute ale petrolului.

"Evaluarea riscului de ţară A1 pentru Canada a fost plasată sub monitorizare negativă, date fiind consecinţele scăderii preţurilor petrolului asupra investiţiilor, riscurile pentru sectorul imobiliar şi contextul creşterii negative în primul trimestru din 2015. Evaluarea A4 pentru Algeria a fost de asemenea plasată sub monitorizare negativă. Scăderea preţurilor petrolului a avut un impact negativ asupra conturilor publice şi contului curent al ţării. Dacă preţurile nu cresc, activitatea din ţară va rămâne stagnantă. Evaluarea B a Gabonului a fost plasată sub monitorizare negativă. Dependenţa ridicată de petrol a ţării va rezulta într-o încetinire a activităţii economice la 4% în 2015 (comparativ cu o medie de 5,4% în ultimii ani)", se arată în document.

Coface precizează că Tanzania suferă de scăderea rapidă a cursului de schimb valutar faţă de dolarul american. Deprecierea silingului provoacă îngrijorare şi companiile ar putea să sufere în mod considerabil. Creşterea ţării este lentă în timp ce deficitul public se adânceşte. Coface a plasat evaluarea B sub monitorizare negativă.

În ceea ce priveşte economia din Madagascar, Coface precizează că "suferă de instabilitate politică continuă. Evaluarea C a fost de asemenea plasată sub monitorizare negativă. AGERPRES