Pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov, câştigul salarial mediu net lunar este estimat la 3.139 lei în 2017, 3.425 lei în 2018, 3.706 lei în 2019 şi 3.969 lei în 2020. Pe de altă parte, însă, regiunea din sudul ţării se află pe ultimul loc în topul regiunilor din România în ceea ce priveşte creşterea produsului intern brut, cu rate estimate la 5% în acest an, 5,2% în 2018 şi 5,4% în 2019 şi 2020. 

Cele mai mici câştiguri salariale nete urmează să fie înregistrate în acest an în Regiunea Sud – Est – 1.974 lei, în anul următor în Regiunea Sud – Vest Oltenia – 2.132 lei, în 2019 în Sud – Est – 2.319 lei şi în 2020 în Sud – Vest Oltenia – 2.442 lei. 

Regiunea cu cel mai semnificativ avans economic estimat de Prognoză pentru următorii doi ani este Sud-Vest Oltenia, care va înregistra în acest an o creştere a PIB de 5,6% urmată de un avans de 5,7% în 2018. În 2019 şi 2020, Regiunea Nord – Est este cea care va înregistra cea mai importantă creştere a PIB, de 6% şi, respectiv, 6,1%. 

Confor Agerpres, cel mai mare număr de şomeri se va înregistra, în următorii patru ani, în Regiunea Sud – Muntenia, estimările CNP indicând 70.000 şomeri în 2017, cifră care va scădea constant până la 60.000 în 2020. Cel mai mic număr de şomeri în 2017 este în Bucureşti – Ilfov, 20.000. Din 2018 până în 2020, cel mai mic număr de şomeri se va înregistra în Vest (19.000, 18.000 şi, respectiv, 15.000). 

Cea mai redusă rată a şomajului este prognozată pentru Regiunea Bucureşti Ilfov, 1,5% în 2017, 1,4% în 2018 şi 2019 şi 1,3% în 2020. La polul opus, cea mai ridicată rată a şomajului se va înregistra în Regiunea Sud-Vest Oltenia, de 7,4% în acest an, 6,9% în 2018, 6,5% în 2019 şi 6,3% în 2020.