"Taxa s-a revizuit în jos de la 30 % la circa 20% şi va intra în vigoare din trimestrul patru, de la 1 octombrie. Am avut multiple întâlniri cu producătorii de medicamente, cu importatorii, cu cei care comercializează, şi am ajuns la o înţelegere rezonabilă atât pentru dumnealor cât şi pentru sistemul sanitar, cât şi pentru bugetul statului, inclusiv bugetul sănătăţii în sensul că se vor plăti şi datoriile pentru că în contabilitatea agenţilor economici, datoriile sunt înscrise dar nu au fost acordate pentru că, spuneau dumnealor, că nu s-a înţeles bine litera şi spiritul legislaţiei în domeniu. Acum noi am clarificat-o", a spus Georgescu.

Potrivit acestuia, medicamentele vor circula mai bine pe zona comercianţi, spitale, pacienţi ‘şi aşa mai departe şi circuitele financiare, anume plata către aceştia a sumelor cuvenite’.

"Taxa de clawback se aplică în zona sectorului medical al medicamentelor şi reglementează modul de funcţionare, de stabilire, de plată, regularizările, pentru că sunt sume neplătite de prin anii 2009 – 2010 şi aducerea la zi a acestor decontări dintre agenţii economici care comercializează, comercianţii de medicamente, spitale, farmacii, Casa de Sănătate şi aşa mai departe va permite fluidizarea aprovizionării cu medicamente a unităţilor sanitare pe deoparte, iar pe de altă parte vor fi efectuate decontări către agenţii economici, furnizorii de medicamente, producători sau comercianţi", a mai explicat Georgescu.
Sursa: Agerpres