Potrivit unui raport privind achiziţiile făcute de ONU în 2015, primele zece poziţii în topul principalilor furnizori de bunuri şi servicii sunt ocupate de SUA şi ţările europene. Forumul Economic Mondial atrage însă atenţia asupra creşterii achiziţiilor făcute de ONU din ţările în curs de dezvoltare sau mai puţin dezvoltate. De exemplu, între 2005 şi 2015 ţările care au înregistrat cele mai mari creşteri ale volumului livrărilor către ONU sunt: Kenya, Liban, Afganistan, Turcia şi Etiopia.

Organizaţia Naţiunilor Unite cumpără produse şi servicii în special din ţările dezvoltate. Din ţările mai puţin dezvoltate, ONU cumpără mai mult servicii decât produse, precum şi materii prime. Bunurile şi serviciile reprezintă o gamă variată de categorii pe care ONU le grupează în 13 sectoare precum sănătate, transport, consultanţă, administraţie, construcţii şi inginerie, alimente, ajutoare umanitare, pace şi securitate, climă, energie, educaţie şi apă curată. Sănătatea rămâne cel mai mare sector, cu o pondere de 23% din totalul achiziţiilor făcute de ONU anul trecut. În acest sector intră achiziţiile de medicamente, servicii de sănătate şi echipamente medicale şi de laborator.

Agerpres