PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Business

Christine Lagarde este îngrijorată de incertitudinile privind soliditatea Uniunii Europene

Autor: capital.ro | duminică, 21 februarie 2016 | 0 Comentarii

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, şi-a exprimat duminică îngrijorarea faţă de ”incertitudinile care există în ceea ce priveşte soliditatea Uniunii Europene” şi a avertizat în legătură cu posibilul impact al acestora asupra investiţiilor, potrivit agenţiei EFE.

În declaraţiile pentru publicaţia ”Le Journal du Dimanche” (JDD), Lagarde consideră, de asemenea, o sursă de îngrijorare ”discuţiile privind apartenenţa Marii Britanii (la UE) şi dificultatea apărută în momentul coordonării unei strategii în materie de primire a refugiaţilor”.

”La nivel economic, ceea ce ne interesează este eliminarea incertitudinilor. Actorii economici nu investesc, nu încheie contracte, nu sunt interesaţi de un proiect în perioada de incertitudine. Asta este valabil atât pentru Europa cât şi pentru alte ţări”, a spus Lagarde.

Fostul ministru francez de finanţe şi lider al FMI din 2011, al cărui mandat tocmai ce a fost reînnoit pentru cinci ani, a precizat că 'întârirea proiectului european în domeniul economic, bancar şi bugetar, în particular în zona euro, va fi favorabilă pentru stabilitate şi, de asemenea, pentru creştere'. Lagarde a vorbit, de asemenea, şi despre 'orgoliul de a fi realeasă în fruntea instituţiei'.

Sprijinul primit de la China, Brazilia, Rusia sau ţările africane 'sunt răspunsul la această prioritate pe care am urmărit-o', a spus Lagarde pentru JDD, subliniind, totodată, că şi premierul grec, Alexis Tsipras, cu care spune că are o relaţie 'francă, respectuoasă, cordială', i-a oferit sprijinul. Priorităţile pentru următorii cinci ani sunt, după spusele sale, ca FMI să ofere membrilor săi 'servicii mai bune, să-i asculte mai bine, să anticipeze mai bine', aşa cum au cerut aceştia, şi ”evaluări externe”. (Sursa: Agerpres)



SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.