‘Săptămâna viitoare va fi o discuţie la Bruxelles, iar oficiile de concurenţă din statele membre vor fi întrebate ce cred. Important este că oficialii Comisiei Europene fac efortul ca aceste capacităţi să nu dispară, întrucât s-ar reduce concurenţa. Ei doresc să existe o contrapondere la ArcelorMittal, care să nu fie prea mare pentru a creşte preţurile pentru cei care folosesc oţel în Europa’, a spus Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, ArcelorMittal Galaţi va trebui să vândă unui singur investitor majoritatea activelor pe care vrea să le vândă pentru a prelua combinatul-gigant din Italia.

‘Conform structurii acestor angajamente, Comisia Europeană va obliga ArcelorMittal să vândă majoritatea activelor scoase la vânzare unui singur cumpărător, ca să existe o grupare mare, şi va cere creşterea capacităţii la Sidex, să producă mai mult decât produce în momentul de faţă, tocmai pentru a contrabalansa puterea crescută pe care o va avea ArcelorMittal dacă preia combinatul din Italia’, a subliniat preşedintele Consiliului Concurenţei.

La rândul său, Ionel Borş, country manager al ArcelorMittal Galaţi, a dat asigurări că oţelăria va funcţiona în continuare, deşi, în rândul angajaţilor, există totuşi o stare de îngrijorare.

‘Totul se va face conform procedurilor europene. În combinat este linişte, deşi o îngrijorare cred că este la fiecare om, dar comunicăm cu ei. Se pot deschide capacităţi care pot produce în plus (în cadrul combinatului – n.r.), deci există posibilitatea să creştem producţia. Comunitatea europeană nu va permite nimănui, oricare ar fi investitorul care vine, să mai reducă din producţie. Dimpotrivă, îi va cere să ţină sustenabilă compania’, a mai spus Borş.

El a precizat că nu există niciun fel de discuţie cu autorităţile privind o posibilă preluare a combinatului de către statul român.

Întrebat care sunt principalii competitori ai ArcelorMittal pe plan european, care ar putea prelua combinatul, el a indicat companiile ThyssenKrupp, Tata şi Voestalpine, precum şi alţi producători mai mici.

 

‘Nu ştiu dacă există deja discuţii între ArcelorMittal şi aceste companii. Probabil competitorii Mittal sunt interesaţi să cumpere. Aceasta este o industrie foarte interesantă pentru foarte mulţi. Oţelăria de la Galaţi este atractivă acum, iar mai atractivă o va face noul investitor’, a mai spus Borş.

Anterior, tot marţi, vicepremierul Viorel Ştefan a declarat că ArcelorMittal poate vinde combinatul siderurgic de la Galaţi doar cu acordul explicit al statului român.

‘Cesiunea nu se poate face decât cu acordul explicit al statului român. Există un drept menţionat în contractul de privatizare, care spune că cesiunea nu se poate face decât cu acordul vânzătorului, adică al statului român’, a continuat vicepremierul.

El a mai spus că un reprezentant al Comisiei Europene va monitoriza situaţia şi în următorii cinci-zece ani după tranzacţie.

‘Se vor lua măsuri asiguratorii şi toate garanţiile necesare că producţia la Galaţi va creşte după această tranzacţie, nu se va restrânge, iar acest lucru va fi valabil pentru toate unităţile de producţie care fac obiectul acestei tranzacţii’, a subliniat oficialul guvernamental.

Grupul ArcelorMittal este pe punctul de a obţine aprobarea Uniunii Europene pentru a achiziţiona Ilva, cea mai mare oţelărie europeană, după ce s-a angajat să vândă mai multe facilităţi de producţie din Europa, printre care şi combinatul de la Galaţi, pentru a răspunde la îngrijorările în materie de concurenţă, au declarat, vineri, pentru Reuters, două surse apropiate situaţiei.

În urmă cu două săptămâni, ArcelorMittal s-a oferit să vândă unităţile ArcelorMittal Piombino, singura linie de zincare din Italia, ArcelorMittal Galaţi, România, ArcelorMittal Skopje, Macedonia, ArcelorMittal Ostrava, Cehia, ArcelorMittal Dudelange, Luxemburg, şi liniile de zincare numărul 4 şi 5 de la Flemalle; decaparea, liniile de laminare la rece şi ambalaje metalice acoperite din Tilleur, toate acestea de la combinatul de la Liege, Belgia.

 

Potrivit surselor citate de Reuters, pachetul de active pe care ArcelorMittal s-a oferit să le vândă este mult mai mare decât concesiile pe care iniţial era pregătit să le facă grupul.

Cu o ofertă de 1,8 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari), ArcelorMittal vrea să preia Ilva, cea mai mare oţelărie europeană, la care lucrează peste 14.000 de persoane. Ilva, aflată în oraşul Taranto din sudul Italiei, producea anual nouă milioane tone de oţel, aproximativ 40% din producţia de oţel a Italiei, şi furniza oţelul pentru producătorii auto, de echipamente electrice şi constructorii de nave. Guvernul italian a preluat, temporar, controlul la oţelăria Ilvo, pentru a supraveghea lucrările de curăţare ale acestei oţelării implicată într-un scandal de poluare. 

Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea că o tranzacţie privind preluarea celei mai mari oţelării din Europa de către cel mai mare producător mondial de oţel ar reduce competiţia pe anumite segmente de produse şi ar genera preţuri mai mari pentru consumatorii din sudul Europei.

Grupul ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări, în 19 dintre acestea având unităţi proprii de producţie. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi, Iaşi, Roman şi Hunedoara. AGERPRES