Autoritatea care reglementează piaţa financiară chineză (CSRC) a informat vineri într-un scurt comunicat că aceste contracte futures vor fi introduse şi cotate începând cu data de 26 martie pe o platformă care aparţine bursei de la Shanghai.

În timp ce CSRC nu a oferit alte detalii, potrivit presei chineze noile contracte vor fi denominate în yuani şi vor fi deschise şi investitorilor străini. Astfel ar creşte şi utilizarea yuanului pe piaţa internaţională, în condiţiile în care Beijingul vrea să facă din yuan o monedă de referinţă mondială, în pofida restricţiilor draconice cu privire la convertibilitatea sa.

Noile contracte cotate la bursa de la Shanghai ar urma să concureze cu Brent-ul londonez şi West Texas Intermediate (WTI) de la New York, ambele denominate în dolari, care domină în prezent tranzacţiile mondiale cu ţiţei brut.

Chiar dacă contractele chineze ar putea reflecta mai bine realităţile cererii şi ofertei din Asia, ceea ce le-ar permite să devină un barometru regional, pare puţin probabil să poată bulversa, pe termen scurt, duopolul Brent şi WTI. În schimb, iniţiativa ar putea să îi seducă pe investitorii chinezi, care în ultimii ani au demonstrat un apetit consistent pentru bursele de materii prime.

China a devansat anul trecut SUA devenind cel mai mare importator mondial de petrol brut, cu 420 milioane de tone, iar importurile sale de aur negru au crescut cu 20% în luna ianuarie 2018 până la un nivel record de 40,64 milioane tone.

Şi alte materii prime au fost vizate în ultimii ani de autorităţile chineze. În 2016, bursa chineză pentru metale preţioase, Shanghai Gold Exchange, a introdus un preţ zilnic de referinţă la aur, în yuani, tot în ideea de a influenţa evoluţia preţurilor mondiale.
Sursa: Agerpres