Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Agricultură

China va subvenţiona facilităţile de transport şi stocare a cerealelor

Autor: | | 0 Comentarii

Autorităţile chineze intenţionează să subvenţioneze facilităţile de transport şi stocare a cerealelor, ultimul efort al Beijingului de a moderniza cel mai mare sector agricol din lume, informează Reuters.

Beijingul va subvenţiona proiectele privind construcţia sau modernizarea facilităţilor de încărcare şi primire de cereale amplasate de-a lungul principalelor căi ferate şi porturi fluviale, inclusiv pe râurile Yangtze şi Pearl, se arată într-un document emis vineri de Comisia Naţionale de Dezvoltare şi Reformă (NDRC), principalul organism de planificare economică din China. 

"Înfiinţarea fondurilor speciale va ajuta la reducerea costurilor distribuţiei de cereale şi va îmbunătăţi eficienţa", se arată în documentul emis de NDRC. 

Capacităţile inadecvate pentru transportul cerealelor au provocat în trecut întârzieri la livrări şi creşteri de preţuri în nordul Chinei, în timp ce facilităţile de stocare neadecvate sunt o cauză importantă pentru pierderile de cereale în China. 

Potrivit documentului prezentat de NDRC, China, ţară care vrea să îşi modernizeze sistemul de logistică şi să majoreze capacităţile de stocare până în 2020, va subvenţiona, de asemenea, facilităţile care oferă depozitare, procesare, trading şi serviciile de inspecţie de calitate. 

Aşa-numitele parcuri logistice trebuie să se întindă pe o suprafaţă de cel puţin 20 de hectare şi să aibă o capacitate de stocare de peste 100.000 de tone, se mai arată în documentul NDRC, în care se precizează că un singur proiect poate beneficia de subvenţii de până la 100 milioane de yuani (15 milioane de dolari). 

AGERPRES

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro