PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Energie

CEZ Vânzare va contesta amenda aplicată de ANRE

Autor: capital.ro | marţi, 19 ianuarie 2016 | 0 Comentarii

CEZ Vânzare susţine că sistemul de facturare este realizat conform reglementărilor legale şi în vigoare, anunţând că în zilele următoare va contesta amenda aplicată de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru facturarea în avans a energiei electrice în perioada 2014 - 2015.

"Confirmăm faptul că ANRE a amendat CEZ Vânzare cu 500.000 lei pentru încălcarea prevederilor articolului 77 din Regulamentul de Furnizare a Energiei Electrice la Clienţii Finali, conform Procesului Verbal 3052 emis de ANRE în data de 18 ianuarie 2015", se arată într-un comunicat al companiei.

"CEZ Vânzare susţine în continuare că sistemul de facturare este realizat în acord cu reglementările legale în vigoare, oferind clienţilor casnici, în lunile calendaristice în care operatorul de distribuţie nu realizează citirea aparatelor de măsură, posibilitatea de a alege dintre două metode de facturare: autocitirea şi estimarea consumului. Ambele forme de facturare sunt acceptate legal şi vizează confortul clienţilor care s-au obişnuit cu formatul facturii existente. Mai puţin de 1% dintre clienţii CEZ Vânzare au optat pentru autocitire până în prezent. Astfel, CEZ Vânzare va contesta amenda în zilele următoare", menţionează comunicatul

Conform unor surse din sectorul energetic, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a amendat compania CEZ Vânzare cu suma de 500.000 de lei pentru faptul că a facturat în avans energia electrică în perioada 2014 - 2015. 

Controlul a fost demarat în 2015 şi a vizat verificarea modului în care CEZ Vânzare a respectat prevederile Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali. 

Raportul de verificare a fost finalizat pe 15 ianuarie 2016, iar procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor a fost întocmit luni, 18 ianuarie 2016.

AGERPRES



SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.