SE INTAMPLA ACUM!

Turism

Cel mai vizitat sat din România

Autor: Daniel Bob | vineri, 11 martie 2016 | 2 Comentarii

Biserica Fortificată din satul Viscri, care din anul 1999 face parte din patrimoniul mondial UNESCO, a fost vizitată anul trecut de 32.000 de turişti, în mare parte străini, plătitori de bilete.

'Numărul de turişti a crescut spectaculos. De la un an la altul, tot mai mulţi turişti, în mare parte străini, vizitează Biserica Fortificată din Viscri, dar şi împrejurimile. Dintre aceştia, aproape 9.000 au fost cazaţi în Viscri. Dacă în anul 2000 aveam 400 de turişti, iar acum peste 30.000, creşterea este destul de mare. Prinţul Charles a vizitat pentru prima dată satul în anul 2002, şi după aceea, prin promovarea pe care a făcut-o zonei, dar şi Transilvaniei şi României, numărul turiştilor tot creşte. Modul de viaţă, autenticitatea, faptul că satul încă păstrează tradiţiile, preparatele noastre culinare, meşteşugurile pe care locuitorii le practică îi impresionează foarte mult pe turişti', a declarat vineri, Caroline Fernolend, director executiv şi vicepreşedinte al Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, la a IX-a ediţie a Transylvania Tourism Fair, care se desfăşoară la Braşov în perioada 11-13 martie.

Ea este prezentă la Târgul de Turism cu un stand în care promovează satul Mălâncrav din judeţul Sibiu şi pe împletitorii de nuiele din acest sat, un meşteşug care s-a dezvoltat mult în ultimii ani.

'Încercăm să promovăm 86 de sate din Transilvania, să găsim ceva autentic pe care să-l punem în valoare. Vreau să arătăm românilor valorile pe care le promovăm: cetăţile şi bisericile fortificate din satele în care nu sunt cunoscute, şurile din piatră de la Achita-Mureş, romii de la Mălâncrav care ştiu să împletească coşuri pentru gunoi, dar şi plăcinta cu varză care nu este cunoscută peste tot în Transilvania. Totul merită promovat şi păstrat pentru cei care vor trăi pe aceste meleaguri şi pentru turişti', a punctat Caroline Fernolend.

La Transylvania Tourism Fair sunt prezenţi peste 50 de participanţi printre care Autoritatea Naţională pentru Turism, mari touroperatori ai pieţei româneşti, hoteluri, parcuri de aventură, mari reţele de agenţii de turism, şcoli de formare în turism, primării cu standuri care prezintă atracţiile locale, asociaţii locale de promovare. Vizitatorii pot alege din multitudinea de vacanţe oferite şi pot beneficia de discount-uri care pot ajunge chiar şi la 45%. Transylvania Tourism Fair poate fi vizitat vineri, între orele 11,00 - 20,00, iar sâmbătă şi duminică de la 10,00 la 18,00.

AGERPRES

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.