Poziţia exprimată de oficialul ceh contrastează puternic cu cea a unor alte state din regiune, precum Polonia şi ţările baltice. Însă el a acuzat de asemenea Rusia că duce o 'campanie de dezinformare' în Republica Cehă şi în alte ţări europene cu privire la politicile şi obiectivele Moscovei în Ucraina.

În contextul sporirii tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, comandantul suprem al Forţelor aliate ale NATO în Europa (SACEUR), generalul american Philip Breedlove, a declarat săptămâna trecută că Alianţa ar putea lua în calcul consolidarea prezenţei sale militare în ţările din flancul estic, unde ar putea disloca trupe permanente.

Oficialii polonezi au solicitat o astfel de prezenţă pe teritoriul ţării lor şi afirmă că lucrează la elaborarea unor propuneri practice care să fie discutate la summitul NATO din luna septembrie.

În schimb, la Praga nu se manifestă aceeaşi dorinţă, responsabilii cehi motivându-şi poziţia prin trista amintire a invadării Cehoslovaciei de trupele Pactului de la Varşovia în anul 1968, chiar dacă acum soldaţii NATO ar veni cu acceptul său. 'Fac parte din generaţia care a trecut prin experienţa staţionării a 80.000 de soldaţi sovietici în perioada de 'normalizare' (de după 1968) şi încă este o problemă de ordin psihologic', explică ministrul Stropnicky.

El precizează că guvernul din care face parte ar putea lua în discuţie o extindere a cooperării la capitolul instruirii armatei sau alte activităţi, dar nu şi staţionarea unor trupe străine.

Nu este pentru prima dată când Republica Cehă nu priveşte favorabil includerea sa în iniţiative militare ale NATO. Ca urmare a opoziţiei opiniei publice din această ţară, administraţia americană a renunţat la planurile de a instala acolo un radar în cadrul sistemului antirachetă.

 

Sursa: Agerpres