1. Pesoul mexican se va prăbuşi

Este bine documentat faptul că pesoul mexican a devenit un indicator pentru speranţele de victorie ale lui Donald Trump, iar fiecare semn pozitiv în favoarea candidatului republican este întâmpinat cu o scădere pentru peso.

Atunci când s-a dezvăluit faptul că Clinton suferea de pneumonie în a doua săptămână a lunii septembrie, USDMXN a atins un maxim absolut şi a ajuns foarte aproape de a depăşi pragul de 20.0.

Revenirea ei ulterioară şi performanţa în dezbaterile unu-la-unu, alături de incapacitatea lui Trump de a evita, din acel moment încolo, derapaj după derapaj (derapaje fabricate de el în 95% din timp) a adus perechea la un 18.50 mai uşor de digerat, dar se află totuşi mult deasupra nivelului din vara lui 2015, înainte de anunţul lui Trump că va candida pentru nominalizarea din partea republicanilor, când era aproape 15.50.

Promisiunea lui Trump de a construi un zid pentru a-i împiedica pe imigranţii ilegali să treacă graniţa ar putea aduce beneficii unora precum producătorul mexican de ciment Cemex SAB şi i-ar putea face pe alţii, precum Granite Construction,Tetra Tech, Caterpillar şi Fluor să devină foarte interesaţi, dar va exista o prăbuşire abruptă şi direct corelată cu acest lucru a pesoului dacă victoria lui Trump este confirmată pe 9 noiembrie.

Oricine poate estima cât de lungă şi cât de abruptă ar putea fi acea cădere, dar este foarte posibil să se depăşească pragul de 20.00 în scurt timp înainte de a găsi un echilibru câteva luni mai târziu. La fel cum GBPUSD îşi găseşte noul nivel la patru luni după ce Marea Britanie a decis să părăsească UE, o devalorizare similară a peso nu poate fi omisă, deşi e posibil să revină la un nou echilibru mai repede decât lira sterlină.

Cota de probabilitate: Peso va scădea, dar chestiunea e cât de mult. Îi dăm 8/10 şanse să atingă un nou maxim absolut şi să treacă de 20.0.

2. Şi un salt la dreapta

Desigur, este evident că mare parte din discursul lui Trump s-a bazat pe cel mai mic numitor comun, naţionalismul, şi nu trebuie să fii expert ca să-ţi dai seama de o trecere bruscă către dreapta în spectrul politic american ce va avea repercusiuni enorme pe scena internaţională. 

Atracţia pentru discursul lui Trump manifestată de o mare parte dintre susţinătorii săi fervenţi a făcut ca chinezii, mexicanii, europenii (în cele din urmă a militat pentru Brexit în momentul în care a înţeles ce însemna de fapt Brexit) şi mulţi alţii să devină ţinte, pe măsură ce trecerea către protecţionism se înteţeşte.

De fapt, abia dacă există vreo naţiune care să fi scăpat de limba ascuţită a lui Trump, cu excepţia stranie a ruşilor (mai multe despre asta, mai târziu), pe măsură ce mantra 'America prima' i-a făcut să râdă necontrolat, iar minorităţile au devenit stresate de direcţia unei ţări fondate pe imigraţie şi principiile 'creuzetului' (melting pot). 

Ce semnifică această zdruncinătură spre dreapta? Ne putem aştepta, cel puţin, la ridicarea unor bariere de tarife ca o oglindire a acelui zid mexican şi o întoarcere spre interior a politicii externe americane ceea ce lasă scena politică internaţională mai mult la cheremul altor jucători geopolitici mari precum Rusia şi China. 

În cel mai rău caz, am putea fi martorii unei lovituri de graţie pentru Naţiunile Unite cu Trump preşedinte. Deşi ONU are o istorie cu suişuri şi coborâşuri şi se confruntă cu critici legate de corupţie şi ineficienţă, a reuşit să ţină departe duşmanii înverşunaţi în mare parte a ultimilor 70 de ani. 

Având în vedere că dispreţul Rusiei faţă de ONU este mult prea evident, iar China caută să-şi securizeze poziţia de supremaţie în Marea Chinei de Sud, ONU deja se chinuie să stabilească o bază comună în cadrul Consiliului de Securitate. Un preşedinte la Casa Albă cu un dispreţ similar pentru arta compromisului şi a negocierii va avea puţin timp pentru structurile ONU care, în cele din urmă, reprezintă o piatră de temelie a acelui status quo pe care îl critică Trump atât de aspru.

Deşi această afirmaţie pare excentrică, colapsul nefericitei Ligi a Naţiunilor din perioada dintre cele două războaie dovedeşte precedentul. Atunci când conduce protecţionismul, instituţiile supra-naţionaliste (atenţie, UE) sunt supuse unei presiuni imense. 

Probabil că ONU va continua să supravieţuiască unui mandat Trump. Dar eficienţa sa va fi probabil deteriorată grav de o victorie a lui Trump.

Cota de probabilitate: saltul zdruncinat spre dreapta este o certitudine (9/10), însă un ONU slăbit va supravieţui. Notăm destrămarea finală a celei din urmă cu 2/10 şanse.

3. Zilele lui Yellen sunt numărate 

Preşedintele Rezervei Federale, Janet Yellen, a fost prins în schimbul de focuri dintre Trump şi Clinton, iar Trump a fost explicit în afirmaţii spunând că Fed a fost folosită ca un instrument politic de către sistem. 

Doar performanţele cumva şterse ale lui Yellen ar putea fi îndeajuns pentru ca atât Clinton, cât şi Trump, să o privească critic în 2018, atunci când mandatul ei va fi revizuit, dar este sigur că Trump va avea grijă să o dea afară cu prima ocazie. 

De asemenea, este foarte probabil ca Trump să încerce să limiteze rolul Fed-ului însuşi, care a devenit un convenabil (şi uneori pe merit) ţap ispăşitor pentru relele ce afectează electoratul ce formează baza de susţinători ai candidatului republican. Eşecul Fed de a trata în mod adecvat urmările crizei financiare globale şi alimentarea unui boom al capitalurilor proprii care a făcut prea puţine pentru a aborda problemele economiei reale au făcut ca instituţia să devină vulnerabilă în faţa atacurilor din toate părţile spectrului politic, dar mai ales din partea acelui segment de dreapta, care s-au ataşat instigării nervoase la furie. 

Cota de probabilitate: 10/10 dacă Trump intră pe uşa Casei Albe. 

4. QuItaly

Este poate puţin simplist să facem comparaţie între referendumul din Italia de pe 4 decembrie şi votul Brexit, dat fiind că primul este despre o reformă constituţională, nu este un vot direct legat de statutul de membru UE. 

O înfrângere pentru efortul primului ministru Matteo Renzi către un vot 'Da' va fi, însă, o lovitură puternică pentru pro-european şi mai mult ca sigur acesta va demisiona, o altă zdruncinătură către extreme şi, de asemenea, un atac împotriva ideii supra-naţionale ce a susţinut Europa din 1945 ?i care se întrupează în UE şi moneda comună.

O înfrângere a lui Renzi va duce aproape sigur la o nouă rundă de alegeri şi la oportunitatea ca mişcarea populistă M5S (MoVimiento 5 Stelle – Mişcarea de Cinci Stele) din Italia să dea o lovitură decisivă pe frontul naţionalist. 

O victorie a lui Trump va hrăni discursul anti-sistem şi va deschide şi mai larg uşa pe care scrie că totul e posibil. O pierdere a lui Renzi va avea un efect de domino după Brexit şi va pune o şi mai mare presiune pe Bruxelles care deja încearcă să facă faţă unui băieţel obraznic din colţ.

Gândul că ar putea să aibă de-a face cu doi la un moment dat este aproape prea mult pentru cei asemenea lui Donald Tusk, iar aceştia se vor ruga pentru o victorie a lui Renzi, o victorie ce va avea mai multe şanse dacă Trump nu reuşeşte. 

Cota de probabilitate: 7/10 dacă Trump câştigă, dar 3/10 dacă Clinton reuşeşte. Nu este legată inextricabil, dar alimentează întregul discurs anti-status quo. 

5. Polarizarea media 

Strict vorbind, aici e vorba mai puţin despre libertatea restricţiilor presei şi mai mult despre acea ciudată polarizare a ştirilor din SUA care duce la faptul că votanţii se uită doar la ştirile de la posturile de televiziune care le hrănesc în mod automat convingerile şi, din păcate, prejudecăţile. 

Fox News este un exemplu notoriu pentru că a luat-o pe o cale care are multe în comun cu mesajul promovat de Trump. Este puţin probabil ca acest lucru să se schimbe pe parcursul unui mandat Trump şi cel mai probabil va deveni mai extrem. Iar continuarea logică a acestui proces este că viziunea opusă va deveni şi aceasta din ce în ce mai extremă pentru a ţine pasul cu retorica. 

Şi atunci nu e de mirare că restul lumii se uită la ce se întâmplă în SUA dând din cap cu îngrijorare şi cu un pic mai multă perplexitate. Ţara care oferea pe vremuri atât de multe în ce priveşte libertatea presei a devenit, din anumite puncte de vedere, o parodie a unui stat comunist. Da, libertăţile încă există pe hârtie, dar şefii din presă, probabil la cheremul patronilor bogaţi, furnizează o direcţie care este în acord complet cu mesajul 'partidului' aşa cum, să zicem, Xinhua din China ar fi de aşteptat să facă cu autorităţile de la Beijing. Vremuri grele. 

Cotă de probabilitate: s-a întâmplat deja şi e posibil să se înrăutăţească, oricine ar câştiga.

6. Sfârşitul alegerilor falsificate 

Este o paralelă amuzantă, dar cei dintre voi cu amintiri mai îndepărtate îşi amintesc probabil de scandalul cu creionul din urna de votare care a ţinut prima pagină a ziarelor o scurtă vreme înaintea votului Brexit.

UKIP în special au insistat mult pe subiectul acesta atunci când au simţit că pierd teren după asasinarea lui Jo Cox (nu uitaţi că Nigel Farage aproape că a recunoscut în noaptea referendumului) şi apoi, brusc, atunci când victoria a fost confirmată, nu a mai fost menţionat vreodată. 

Trump a scos acelaşi iepure din pălărie, având în vedere că mai sunt două săptămâni, şi puteţi să vă aşteptaţi ca chestia asta să fie abandonată fără vreo vorbă după 9 noiembrie dacă într-adevăr Trump iese victorios. Însă Trump nu poate fi învinovăţit pentru că merge pe direcţia aceasta pentru că a funcţionat pentru UKIP, iar Farage a fost destul de vizibil în turneul electoral al lui Trump din ultimele săptămâni.

Cota de probabilitate: 9/10 dacă câştigă Trump şi 0/10 dacă nu. Mitul alegerilor falsificate nu va fi lăsat să moară niciodată dacă se adevereşte ultimul scenariu.

7. Sfârşitul politicilor bipolare din SUA

Desigur, noi suntem aici înainte ca unii precum Ross Perot să critice status quo-ul şi ne dăm seama de reafirmarea bipolarităţii în politica americană pentru Democraţi sau Republicani. Dar de această dată, vedem cu adevărat o trecere către un al treilea mod dezvoltat dat fiind dezgustul cu care sunt priviţi ambii candidaţi. 

Există un electorat american din ce în ce mai mare pentru 'Nu' pentru ambii candidaţi, ceea ce spune multe despre nemulţumirea fundamentală cu privire la alternativele oferite, iar Partidul Republican pare în special vulnerabil să se scindeze, pe măsură ce tradiţionaliştii luptă împotriva unei schimbări ce-şi are originea în mişcarea Tea Party şi acum a găsit cea mai recentă manifestare în Donald Trump.

Ironic, o victorie Trump în ciuda şanselor ar putea să rezolve acest lucru pentru moment, dar dispreţul abia disimulat pe care ştabii partidului precum John McCain şi Paul Ryan îl au pentru Trump ar putea fi scânteia pentru o scindare la un moment dat. Oricine ar câştiga actualele alegeri, se admite faptul că status quo-ul este în punctul critic, iar acest lucru ar putea reprezenta factorul declanşator pentru un nou tip de politică în SUA ceea ce ar putea duce, în cele din urmă, la apariţia unei opţiuni veritabile care îi va depăşi pe cei doi duşmani tradiţionali. 

Cota de probabilitate: 9/10. Aceasta e o chestiune mai degrabă de 'când' decât de 'dacă'. E posibil să mai dureze un mandat sau două până când acest lucru să devină vizibil. 

8. Relaţii îmbunătăţite cu Rusia 

Am avut plăcerea dubioasă de a-l întâlni pe Donald Trump la Moscova în 1997 atunci când deja arăta o predilecţie pentru Rusia şi există multe speculaţii cu privire la legăturile dintre Trump şi Moscova. 

Nu vom mai pune şi noi gaz pe foc dar, date fiind declaraţiile oficiale pe care Trump le-a făcut în mod repetat în legătură cu admiraţia sa pentru Vladimir Putin şi speranţele sale de a lucra cu ruşii cu privire la Siria, relaţiile îmbunătăţite cu Rusia par a fi un dat. 

Desigur, Rusia este incredibil de conservatoare (în ciuda acţiunilor sale îndrăzneţe de politică externă din ultimii doi ani), iar lipsa de previzibilitate a unui mandat Trump ar putea să nu fie pe placul Kremlinului, dar pledoariile lui Trump pe lângă Moscova de a dezvălui şi mai multe mesaje piratate cu privire la saga email-urilor lui Clinton şi declaraţiile de iubire frăţească pentru Putin par să indice faptul că scopul său imediat este o reconciliere. Puteţi presupune ce înseamnă acest lucru pentru politica globală. 

Ar putea duce şi la o consolidare a USDRUB sub 60 dacă Trump militează pentru încetarea sancţiunilor. Să vă aşteptaţi ca acest lucru să se răstoarne brusc pe parcursul mandatului lui Trump, date fiind lipsa sa de previzibilitate şi impulsivitatea, retorica şi acţiunile spontane. 

Cota de probabilitate: 9/10 dacă Trump câştigă şi orice posibilitate ca, în doi ani, ostilitatea dintre Moscova şi Washington să fie la cele mai mari cote din 1985 încoace. 

9. Petrolul va creşte vertiginos

Retorica anti-islam a lui Trump este poate cel mai mare obstacol în calea păcii în Orientul Mijlociu, iar o victorie ar putea da Isis şi Al-Qaida imboldul de care au nevoie pentru a-şi reactiva organizaţiile şi de a-şi îndrepta din nou atenţia spre SUA ca inamicul nr. 1. 

Dacă Trump chiar introduce o interdicţie generală ca musulmanii să nu mai intre pe teritoriul SUA, va reuşi dintr-o singură mişcare să crească rândurile forţelor anti-americane şi va pune Washingtonul pe un curs de coliziune din care va fi greu de deturnat. Date fiind sensibilităţile legate de preţul petrolului în cadrul tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, acest lucru ar duce la creşteri ale preţului ce ar face ca petrolul să treacă de limita sa curentă de aproximativ 50$/baril pentru a testa un teren mult superior. 

Isis ştie exact ce face atunci când ia drept ţintă terenurile petrolifere şi instalaţiile din Kirkuk. O reducere bruscă sau ameninţarea unei reduceri bruşte a stocurilor va avea un efect mai mare asupra preţului petrolului decât orice acord de producţie dintre Rusia şi OPEC. 

Dacă extindem această argumentaţie şi la alte mărfuri, atunci şi aurul ar beneficia de o perioadă favorabilă în urma unei victorii a lui Trump şi chiar ar putea exista o creştere a valutei digitale Bitcoin care se vinde în prezent la aproape 660$. Poate fi destul de departe de vârfurile din decembrie 2013 când, pentru scurtă vreme, a concurat cu preţul aurului, dar investitorii ar putea dori să-şi pună banii în tot felul de locuri, iar Bitcoin ar putea fi unul dintre beneficiari. 

Cota de probabilitate: 7/10 atât pentru petrol, cât şi pentru aur. Bitcoin 3/10

10. May şi Merkel vor păstra distanţa 

Grupul Saxo Bank (Saxo) este un specialist în investiţii şi tranzacţionare multi-asset ce oferă un set complet de tehnologii, instrumente şi strategii de tranzacţionare şi investiţii. 

Platformele tehnologice de tranzacţionare ale Saxo sunt disponibile în peste 20 de limbi şi constituie baza tehnologică a peste 100 de instituţii financiare din toată lumea. 

Fondată în 1992, având sediul central la Copenhaga, Saxo are peste 1500 de angajaţi în centre financiare de pe întreg globul, inclusiv la Londra, Singapore, Paris, Zurich, Dubai şi Tokio.