Exporturile românești în Olanda s-au cifrat la 1,5 miliarde euro, în creștere cu peste 20% față anul 2012, iar importurile au atins valoarea de 2 miliarde euro, cu o rată de creștere mai mică de circa 6% față de anul precedent. În privința investițiilor străine în România, la sfârşitul lunii februarie 2014, erau înregistrate în România 4.470 societăți cu capital olandez, cu un capital total investit de 7,478 miliarde euro (locul 1), reprezentand 21,8% din totalul investițiilor străine.

În acest context, ministrul Economiei, Constantin Niţă, s-a întâlnit marți cu ministrul olandez al Comerţului Exterior şi Cooperării pentru Dezvoltare, Lilianne Ploumen, discuţiile vizând oportunităţile de cooperare economică în domenii precum agricultură, energie, transporturi, dar şi managementul apelor, domeniu în care expertiza Olandei poate fi valorificată și de România.

”Am propus intensificarea schimburilor de experiență între cele două țări, astfel încât specialiștii români și cei olandezi să aibă acces direct la exemple de bune practici în domenii cheie precum agricultură, managementul riscului inundațiilor, IT, industria construcţiilor navale, industria alimentară, industria chimică, logistică, comunicații, prelucrarea de produse petroliere, construcții, industria siderurgică”, a declarat Constantin Niță.  

Cele două părți au discutat și despre transferul de bune practici pentru promovarea exportului şi diversificarea geografică a exporturilor pe pieţe extracomunitare, responsabilitatea socială, precum şi modernizarea sistemului fiscal şi îmbunătățirea cadrului legal în vederea atragerii de investitori străini pe piaţa românească.