Ratele negative ale dobânzilor au ajutat SNB să raporteze în 2017 cel mai ridicat profit din istoria de 110 ani a instituţiei, conform Agerpres.

Luni, Banca Naţională a Elveţiei a confirmat că profitul său anual a urcat la 54,4 miliarde de franci elveţieni, mai mult decât dublu faţă de 24,5 miliarde de franci elveţieni în 2016, în special de pe urma investiţiilor valutare şi a deţinerilor de aur. 

Aprecierea euro a majorat valoarea rezervelor în valută ale SNB, care au ajuns la 760 de miliarde de franci elveţieni la 30 ianuarie 2018. 

În plus, SNB a anunţat menţinerea dividendelor la 15 franci, nivelul maxim legal. 

La fel ca majoritatea băncilor centrale, SNB are drept sarcină principală asigurarea stabilităţii preţurilor şi nu este obligată să facă profit. Însă, legal, Banca Naţională a Elveţiei are statutul unei corporaţii în care majoritatea acţiunilor sunt deţinute de Guvernul federal elveţian şi de cele 26 de cantoane. 

Există, de asemenea, aproximativ 2.000 de investitori privaţi care primesc dividende, dar care beneficiază de drepturi de vot extrem de limitate.