Austria, Marea Britanie, Franța sau Germania sunt doar câteva dintre țările care pun la dispoziția turiștilor din întreaga lume o ofertă bogată de castele-hotel, în majoritatea cazurilor, clădiri istorice transformate în facilități moderne în care istoria și tradiția sunt completate de restaurante de top, spa-uri de cea mai înaltă clasă și mijloace de petrecere a timpului liber cât se poate de moderne. Fără a avea pretenția de a întocmi un top al celor mai interesante astfel de hoteluri, vă punem la dispoziție câteva informații despre castelele în care te poți simți… ca acasă.

Schloss Fuschl

La 18 kilometri de Salzburg, în inima Austriei, se află Fuschlsee, un lac ascuns între crestele munților în mijlocul căruia tronează un castel a cărui frumusețe te lasă fără suflare. Parte a lanțului Starwood, hotelul Schloss Fuschl pune la dispoziția vizitatorilor 110 camere, apartamente și cabane, toate cu vedere către lac. Conform oficialilor hotelului, castelul Fuschl a fost construit în 1450 și, de atunci, pragul său a fost trecut de arhiepiscopi catolici, prinți și staruri de cinema. Renovat complet în 2006, Schloss Fuschl are în componență șapte apartamente, dintre care trei au istorii aparte. Apartamentul Sissi este exact cel în care au fost filmate câteva scene din trilogia cu același nume în care faimoasa Romy Schneider a interpretat rolul prințesei. În același turn al castelului se află Franz Josef Suite și Mozart Suite, două apartamente de lux în care istoria se face simțită în fiecare colț. Desigur, cu astfel de caracteristici, oferta hotelului nu putea fi decât una „de lux”. În luna iunie a acestui an, cea mai ieftină cameră costă 420 de euro pe noapte, în timp ce un apartament poate ajunge și la 7.000 de euro.

Amberley Castle

Un alt castel care a fost transformat în hotel pentru a atrage turiștii cu buzunare largi și pline este Amberley. Amplasat în West Sussex, Marea Britanie, hotelul are doar 19 camere, iar prețurile pentru o noapte de cazare sunt cuprinse între 272 de euro și 761 de euro. Fără a beneficia de un peisaj uimitor cum a fost cazul Schloss Fuschl, castelul Amberley atrage clienții în special prin vechimea sa de 900 de ani și prin aspectul de cetate fortificată. Un alt punct de atracție este mobilierul din camere care amintește de vremuri demult apuse. Din 2011 Amberley Castle face parte din portofoliul familiei Andrew și Christina Brownsword, deținătorii lanțului hotelier britanic Brownsword.

Hotel de la Cite

În sudul Franței, la mai puțin de o oră de mers cu mașina de Toulouse, se află unul dintre hotelurile care îți pot crea impresia că trăiești în vremurile în care cavaleri în armuri grele își struneau caii căutând o luptă în care să își dovedească abilitățile. Amplasat chiar în fortăreața medievală din Carcassonne, Hotel de la Cite a fost costruit în 1909 și modernizat în anii 1923 și 1927. Închis în anii celui de al Doilea Război Mondial, impresionantul hotel a trecut prin vremuri mai mult sau mai puțin bune. După ce a fost închis total în 1987, doi ani mai târziu a fost redeschis, recâștigându-și faima grație unei renovări complete și a unei bucătării foarte apreciate. În august 2011, Hotel de la Cite din Carcassonne a fost cumpărat de Christine Pujol, deținătoarea mai multor hoteluri din regiune. Camerele luxoase, decorate în stil clasic provensal, costă în această vară între 280 și 350 de euro pe noapte.

Schloss Igls

Pe faimosul platou Igls din inima Alpilor, străjuit de crestele munților Nordkette și Patscherkofel, se află o proprietate idilică deținută până în 2012 de Annedore și Fred Beck. Cei doi soți au cumpărat Schloss Igls, împreună cu întreaga proprietate care se întinde pe 5.000 mp, în 1963, moment în care hotelul, ce datează din 1887, a beneficiat de o renovare completă. Construit de Karl Dantscher, conte de Kollensberg ca loc de relaxare pentru familia sa, Schloss Igls are 17 camere și un apartament, precum și un restaurant, o terasă închisă și un spa, toate cu suprafețe vitrate imense cu vedere către parcul înconjurător. Actualii proprietari, Pia și Hans van Eenennaam-Beck, sunt descendenți ai unor familii nobile și au decis să impună un statut exclusivist prin posibilitatea de a își selecta cu atenție clientela. Nu că aceasta nu ar fi fost deja selectată de preț. Apartamentul din cadrul hotelului costă nu mai puțin de 600 de euro pe noapte și poate fi rezervat pentru minimum două nopți. În cazul în care este dorită rezervarea întregii proprietăți – fapt des întâlnit din cauza nunților și a petrecerilor private favorizate de poziționarea retrasă a hotelului – costul este de 5.000 de euro pe noapte, tot pentru minimum două nopți, sau de 34.000 de euro pentru o săptămână.

Pousada de Óbidos

Unul dintre cele mai interesante hoteluri din Europa se află în Portugalia, în interiorul unei citadele datând din secolul al XIV-lea. Cetatea Obidos, ale cărei ziduri înconjoară un orășel de 3.000 de locuitori, este considerată una dintre minunile Portugaliei, iar lipsa unui hotel dăuna turismului. Ca urmare, în 1951, arhitectul John Philip Vaz Martins pune în aplicare un proiect menit să îmbine Pousada cu zidurile cetății. Micul hotel rezultat are 17 camere, iar rezervarea uneia dintre ele poate fi o adevărată aventură mai ales în lunile de vară. Prețul unei nopți de cazare la Pousada de Óbidos este cuprins între 210 și 300 euro.