La doi pași de Câmpulung Muscel, pe șoseaua plină de viraje dintre Lerești și barajul Râușor, acolo unde se desfășoară și o probă a Campionatului Național de Viteză pe Traseu Montan (VTM), a început aventura celei de a XVII-a ediții a trofeului „Cel mai 4X4”. Cele 13 vehicule intrate în concurs – Dacia Duster, Hyundai Tucson, Kia Sportage, Nissan X-Trail, Peugeot 3008, Renault Kadjar, Jeep Grand Cherokee, Jeep Wrangler Rubicon, Jeep Renegade Trailhawk, Land Rover Discovery, Suzuki SX4, Isuzu D-Max și Volkswagen Amarok – și-au demonstrat mai întâi calitățile pe asfalt. Capitole precum manevrabilitate, confort, sisteme de asistență, infotainment și conectivitate sau consum au fost punctate de membri juriului care au testat, pe rând, fiecare vehicul. Scârțâitul anvelopelor, fumul degajat de frâne și mugetul motoarelor au înlocuit pentru câteva ore liniștea caracteristică zonei.

 

În a doua zi a testelor, cea rezervată traseelor pe drumuri neamenajate, vehiculele au fost împărțite în două categorii, una rezervată SUV-urilor cu garda la sol redusă și trenuri de rulare adaptate mai degrabă pentru „jungla urbană”, iar cealaltă vehiculelor pentru care noroiul, nisipul, parful sau stâncile sunt cei mai buni parteneri de „joacă”. Dacă prima categorie a avut de parcurs un drum forestier destul de simplu din zona Dragoslavele, dar cu zone în care era nevoie de ceva îndemânare și atenție, cea de-a doua a lăsat deoparte orice teren stabil înaintând cu ambiție printre stânci și copaci, pe cărări de la poalele vârfului Prislop rezervate doar animalelor. Anvelopele s-au dovedit cuiul lui Pepelea pentru multe dintre modelele care, în teorie, se pot deplasa oricând în teren accidentat, însă regulamentul competiției prevede clar ca acestea să fie cele din echiparea cu care au fost omologate vehiculele în România. De altfel, același regulament nu permite nici îmbunătățiri ale motorului, transmisiei, trenului de rulare sau caroseriei fiind testate de juriu doar variantele standard.

 

Patru învingători

La finalul celor două zile de competiție, cele patru secțiuni ale concursului au avut câte un învingător. Astfel la categoria „SUV”, s-a așezat confortabil în fotoliul de lider Suzuki SX4, micul model nipon depășind la distanță considerabilă contracandidate precum Dacia Duster, Hyundai Tucson,  Kia Sportage, Nissan X-Trail, Peugeot 3008 și Renault Kadjar. Este interesant de menționat că și anul trecut această secțiune a competiției a fost câștigată tot de un model Suzuki, pe atunci Vitara S demonstrând că marca trece printr-o perioadă fastă pe piața din România.

Categoria „SUV Premium” a fost câștigată de Jeep Grand Cherokee, impozantul vehicul fiind apreciat atât pentru comportamentul pe șosea cât și pentru cel de pe teren accidentat. Un alt model Jeep, Wrangler Rubicon de această dată, și-a adjudecat titlul la categoria „off-road” impresionând prin capacitatea sa de a depăși orice obstacol grație unui tren de rulare extrem de flexibil. E drept însă că, pe asfalt, mașina nu se ridică nici pe departe la nivelul SUV-urilor echipate cu o mulțime de sisteme electronice. Cel de-al patrulea câștigător al trofeului „Cel mai 4×4” a fost Volkswagen Amarok. Acesta a dominat autoritar secțiunea „pick-up” grație unui nou propulsor foarte competent și unui confort peste media segmentului.

 

Suzuki SX4 – Cel mai 4X4 SUV

Câștigătorul secțiunii SUV, noul Suzuki SX4 poate fi comandat cu trei variante de motorizare, două alimentate cu benzină (1.0 Boosterjet, 1.4 Boosterjet) şi una diesel (1.6 DDIS), şi patru niveluri de echipare Cool, Passion, Spirit si Luxus. În funcție de echipare, SX4 are șapte airbag-uri, centuri pretensionate ELR cu prindere în trei puncte, cu limitatoare de forţă şi reglabile pe înălţime (faţă), centuri cu prindere în trei puncte (spate), sistem ISOFIX de prindere a scaunului de copil, bare impact lateral în uşi, ABS + EBD, ESP, sistem autonom de asistenţă la frânare (Radar Brake Support), semnalizare vizuală pentru frânarea de urgenţă, sistem de asistenţă la pornirea din rampă, sistem de monitorizare a presiunii din pneuri, funcţie de asistare la frânare, shift lock (AT, TCSS), lumini de zi standard sau cu LED și pedalier retractabil (în caz de accident). Suzuki SX4 are un preț de bază cu TVA de 14.500 de euro.

 

Jeep Grand Cherokee – Cel mai 4X4 SUV premium

 

Istoria mărcii obligă noul Jeep Grand Cherokee să tindă spre vârful oricărui clasament, iar modelul care a cucerit trofeul „Cel mai 4X4 SUV premium” a demonstrat că americanii știu să producă mașini care îmbină perfect stabilitatea și confortul pe asfalt cu capacitățile off-road avansate. Grand Cherokee poate fi comandat cu două verisuni de motorizare – 3.0 TD V6 250 CP sau 6.4 V8 HEMI 468 CP – și patru niveluri de echipare: Limited, Overland, Summit și SRT8. Prețurile de catalog încep de la 59.401 euro și urcă până la 87.069 euro, însă în acest moment există o ofertă care reduce prețurile la 49.401 euro, respectiv, 77.069 euro.

Jeep Wrangler Rubicon – Cel mai 4×4 Off-Roader

Wrangler este modelul cel mai apropiat de valorile istorice ale mărcii Jeep. Deși nu este un artist al asfaltului, odată ieșit pe teren accidentat vehiculul depășește cu grație și ușurință orice obstacol. Trei niveluri de echipare sunt disponibile în România, toate având aceeași motorizare – 2.8 CRD – și cutie automată. Prețurile încep de la 36.890 euro (Sport) și urcă până la 44.030 euro (Rubicon), însă, ca și în cazul fratelui mai mare, Grand Cherokee, există o ofertă promoțională care reduce prețurile la 35.046 euro, respectiv, 41.829 euro.

 

Volkswagen Amarok – Cel mai 4×4 pick-up

 

Singurul pick-up din oferta Volkswagen a devenit, urmând direcția întregului segment de piață, mult mai confortabil decât în trecut. Dotările, calitatea finisajelor, dar și comportamentul pe șosea îl apropie tot mai mult de zona SUV-urilor, însă atunci când iese de pe asfalt vehiculul își arată adevăratele calități. Nimic nu pare a îi sta în cale impozantului Amarok, iar noua motorizare V6 diesel care dezvoltă 204 CP și 500 Nm este pe cât de potentă pe atât de prietenoasă cu șoferul. Prețurile cu TVA pentru Volkswagen Amarok încep de la 37.330 de euro.