Piețele de capital din întreaga lume au trecut printr-o mini-criză în primele două luni ale anului, cu scăderi importante pentru principalii indici ai burselor dezvoltate, în principal cea din New York.

Efectele s-au simțit și la București, dar cu o amploare mult redusă. De altfel, ulterior Bursa de Valori București (BVB) a recuperat pierderile, astfel încât la finalul celor două luni indicele BET, care urmărește cele mai importante companii listate, înregistra o creștere de 9% față de finalul anului trecut. Majorarea BET situează bursa de la București pe primul loc în topul creșterilor din Uniunea Europeană în primele două luni. 

„Rezultatele financiare bune anunțate de companiile listate și dividendele semnificative au contribuit la creșterile de la începutul acestui an“, spune Adrian Tănase, CEO al BVB.

În timp ce indicele BET a ajuns la 8.452 puncte la sfârșitul lui februarie, indicele BET-TR (Total Return, care include și dividendele acordate de companii cuprinse în compoziția BET) a urcat la 11.367 puncte, indicând un avans tot de 9%. Valoarea medie zilnică a tranzacțiilor cu acțiuni a fost de peste 12,7 milioane euro în primele două luni, cu 55% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. În total, investitorii au tranzacționat acțiuni în valoare de peste jumătate de miliard de euro. Creșterea a dus capitalizarea companiilor românești la 21 miliarde euro, iar pe cea a tuturor companiilor listate pe piața reglementată la peste 39 miliarde euro, nivel record pentru BVB. 

Piața de capital din România a rezistat excelent la cea mai mare corecție a burselor americane din ultimul deceniu. 
Lucian Anghel, președintele BVB

Creșterea se poate observa și în cazul indicelui BET-XT, care include toate companiile listate pe piața reglementată, cu ponderi în funcție de lichiditate, și care a încheiat cele două luni cu o apreciere de 8,17%. De asemenea, indicele BET-XT-TR, care adaugă la evoluția cotației și dividendele, a consemnat o creștere de 8,28%. 

 

Creșteri și la fonduri

Fondurile mutuale de investiții au avut, în primele două luni, evoluții împărțite, astfel încât putem găsi atât randamente egale sau mai bune decât cele ale principalilor indici de la BVB, cât și scăderi.

Fondurile monetare, cu randamente mici, dar cu risc scăzut, au aprecieri de până la circa 0,4-0,5% în acest an, Simfonia 1 al BRD ­Asset Management fiind pe primul loc cu 0,55%. În cazul fondurilor de obligațiuni și instrumente cu venit fix evoluția a fost asemănătoare, cu aprecieri modeste sau scăderi foarte reduse. Totuși, un randament de 0,5% în două luni înseamnă 3%-4% la sfârșitul anului, adică un câștig mai mare decât cel oferit de depozitele bancare în prezent. 

 

Depozitele bancare, cele care dețin cea mai mare parte a economiilor populației, oferă în prezent dobânzi de până la aproximativ 2,5% pentru maturități de un an (cele mai mult bănci au însă dobânzi mai mici de 2% pentru aceste depozite). Dar chiar și la 2,5%, randamentul este negativ în condițiile în care inflația este prognozată de BNR la 2,5% (plus/minus un punct procntual) la finele anului, iar din dobândă sunt oprite și sumele aferente comisioanelor (acolo unde este cazul) și impozitul pe venit. Este însă de așteptat ca băncile să majoreze dobânzile aferente depozitelor după ce Banca Națională a ridicat dobânda de politică monetară la 2,25% la ultima ședință a Consiliului de Administrație. 

Fondurile mutuale cu investiții în acțiuni au, așa cum este de așteptat, evoluții mult diferite. Dintr-un total de 15 fonduri luate în calcul (pentru care avem calculele randamentelor), trei au scăzut cu valori între 6,1% și 10,8%), iar restul consemnează creșteri între 0,2% și aproape 15%. BRD Index Europa Regional are o creștere de doar 0,2%, în timp ce Certinvest BET Index depășește 14%.

9% este creșterea indicelul BET al BVB în primele două luni ale anului, cifră cu care piața autohtonă este campioană la creșteri în UE