"Populiști sau nu, cei din Guvernul PSD-ALDE au sesizat bine – cea mai mare problemă a pieței muncii din România o reprezintă diferența enormă dintre salariile mari și cele mici", a declarat pentru Capital.ro specialistul în resurse umane George Butunoiu.

Totuși, el crede că majorările de salarii anunțate pentru sectorul bugetar nu pot fi puse în practică. "Salarii de peste 1.000 euro pe lună la o mare parte din personalul bugetar nu pot fi sustenabile", a spus Butunoiu.

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat sâmbătă seara, la România TV, că guvernanții vor începe discuţiile cu sindicatele din ordine publică şi sănătate despre legea salarizării unitare, urmând ca veniturile până la pragul de 4.000 lei să se dubleze, iar cele care depăşesc acest nivel să se majoreze cu 45%.

„Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari”, a adăugat ministrul.

În ceea ce priveşte pensiile, Vasilescu a precizat că „următoarea majorare este de la 1 iulie pentru absolut toţi pensionarii din România, când creşte punctul de pensie la 1.000 lei”. 

George Butunoiu a comentat anul trecut, la o emisiune Capital TV, discrepanțele de retribuire din mediul privat.

"Diferenţa dintre salariile mici şi cele mari este principala sursă de tensiuni între angajaţi şi angajatori. Am făcut studii detaliate, iar diferenţa dintre salariul cel mai mic şi cel mai mare în ţările dezvoltate, precum Germania, Olanda este de 1 la 6. Aceasta este o regulă în aproape toate ţările dezvoltate. În România, am rămas uimit când am văzut că raportul este de 1 la 18. În ţări din America de Sud, Africa sau în Rusia raportul este de 1 la 50. Un lucru care mi s-a părut interesant este că pe vremea regimului comunist raportul în ţara noastră era de 1 la 6", a spus atunci recruiterul.

Impulsionați și de măririle din sectorul de stat, managerii privați vor majora salariile în cursul acestui an.

"În București de exemplu, chiar și pentru joburi simple nu mai găsești oameni dispuși să muncească pentru mai puțin de 500 euro pe lună. Orice manager trebuie să pornească de la această realitate atunci când își face business-plan-ul", a arătat Butunoiu.

"Salariile mici din mediul privat vor crește pe parcursul lui 2017 cu 20-25%, poate chiar cu 30%. Probabil salariile mari vor urca și ele, dar într-o proporție mai mică", estimează specialistul în resurse umane.