Potrivit BVB, tranzacţiile cu certificate au totalizat 1,95 milioane de lei (434,201 euro), iar cele cu obligaţiuni – 104.232 lei (23.158 euro). 

Cele mai semnificative schimburi pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Banca Transilvania (6,04 milioane lei), Fondul Proprietatea (5,88 milioane de lei) şi BRD (4,22 milioane de lei). 

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a consemnat o depreciere de 0,40%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,37%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor s-a depreciat cu 0,57%. 

BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o depreciere de 0,43%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,41%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,10%.

Cum au evoluat marile burse ale lumii

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în creştere, indicele Dow Jones s-a apreciat cu 0,02%, ajungând la valoarea de 19.221,01 puncte, în creştere cu 4,77 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,1%, ajungând la valoarea de 2.206,84 puncte, în creştere cu 2,13 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,2%, ajungând la valoarea de 5.319,56 puncte, în creştere cu 10,67 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,05%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.743,76 puncte, în scădere cu 3,07 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,07%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 10.677,86 puncte, în scădere cu 6,97 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,03%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.572,74 puncte, în scădere cu 1,58 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de miercuri este de 291,85 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 294,94 forinţi, marţi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 314,23 forinţi, în creştere faţă de 313,64 forinţi, marţi, iar un leu românesc este cotat la 69,81 forinţi, în creştere faţă de 69,57 forinţi, marţi. 

Tokyo – Bursa japoneză a închis marţi în creştere cu 0,47%, după evoluţiile pozitive înregistrate luni pe bursele europene şi americane. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 18.360,54 puncte, în creştere cu 85,55 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 1,35%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.989,86 puncte, în creştere cu 26,50 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,75%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 22.675,15 puncte, în creştere cu 169,60 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,21%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 2.949,12 puncte, în creştere cu 6,07 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de marţi în scădere cu 0,16%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.199,65 puncte, în scădere cu 5,06 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

AGERPRES