Bursa de la Hong Kong a deschis şedinţa de joi cu o cădere de peste 4%, iar majoritatea pieţelor asiatice înregistra scăderi pe fondul îngrijorărilor cu privire la economia mondială.

După o vacanţă de trei zile prilejuită de sărbătorirea Noului An din calendarul chinez, investitorii din Hong Kong au reacţionat puternic la scăderile înregistrate la începutul acestei săptămâni pe pieţele mondiale. În primele minute de la debutul tranzacţiilor, indicele bursier Hang Seng a înregistrat o cădere de 4,2%, atingând cel mai scăzut nivel de după luna iunie 2012.

"Căderea era inevitabilă, deoarece toate bursele au scăzut în această perioadă de vacanţă şi, fie că este vorba de preţul petrolului sau de temerile privind o eventuală recesiune, aceleaşi îngrijorări sunt prezente în continuare", a declarat Steven Leung, analist la UOB Kay Hian.

Tendinţa este similară şi pe alte pieţe din regiune. Bursa de la Seul a înregistrat o scădere de 2,4%, cea de la Singapore afişa o cădere de 1,3%, la fel ca bursele de la Wellington, Jakarta şi Manila.

Bursele de la Tokyo, Shanghai şi Taipei au fost închise joi.

De asemenea, dolarul s-a depreciat în raport cu mai multe monede din Asia-Pacific, precum yenul japonez, dolarul australian, won-ul sud-coreean, după ultimele declaraţii ale preşedintelui Rezervei Federale americane, Janet Yellen, care a apreciat că evoluţiile economice externe reprezintă un risc pentru creşterea economiei americane, semnalând în special incertitudinile cu privire la China şi volatilitatea de pe pieţele financiare. AGERPRES