”Noutatea este faptul că deja au început primele curse charter către insulele greceşti – Corfu, Creta, Rodos şi foarte mulţi turişti aleg să călătorească acum în debutul sezonului estival. Un interes sporit al turiştilor în această perioadă, dar aş spune că nu numai, îl observăm pe descoperirea de noi destinaţii pentru anul 2014. Mă refer, în principal, la insulele din zona Mării Ionice, cum ar fi Kefalonia, Lefkada, Parga, Corfu şi Zakynthos. Pentru aceste zone Christian Tour a pregătit deja chartere care să satisfacă cererea mare pentru zone neexplorate încă de marea masă de turişti români”, a spus Marius Pandel, CEO Christian Tour, citat de Agerpres. Valoarea medie a unui astfel de pachet turistic, pentru această perioadă, este de 200-250 euro/persoană.

”Cele mai multe solicitări pentru minivacanţa de 1 mai le avem pentru sejururi de 4-5 nopţi pe litoralul bulgăresc, dar şi pentru cel românesc. Există cerere pentru ambele destinaţii, mulţi dintre turiştii români alegând prioritar litoralul bulgaresc în special pentru serviciile All Inclusive pe care le găsesc la hotelurile din această zonă. Odată cu Paştele, am dat startul la vacanţe, iar foarte mulţi români îşi pregătesc vacanţa de vară pentru destinaţii din Grecia, Turcia, Spania”, a mai spus Pandel. Există, de asemenea, o categorie de turişti care optează să-şi petreacă minivacanţa de 1 mai în destinaţii exotice.

”Am observat un interes mai mare pentru Emiratele Arabe Unite. Motivul poate fi eliminarea recentă a vizei pentru români. De asemenea, există o categorie de turişti care aleg destinaţii exotice, ca Republica Dominicană sau chiar Jamaica”, a declarat Cristina Zarafu, brand manager al agenţiei Eximtur. Numărul de turişti care şi-au cumpărat pachete turistice pentru această perioadă este mai mare cu aproximativ 10% în 2014 faţă de 2013.

”Cele mai vândute destinaţii în ţară, în acest an, sunt litoralul românesc care reprezintă circa 80% din cerere, urmată de Băile Felix şi 1 Mai, la unităţi care au facilităţi spa, piscine interioare sau exterioare. În cazul litoralului, cererea este concentrată pe Mamaia, în special la 3 şi 4 stele, pachete de 3-4 nopţi. În ceea ce priveşte destinaţiile externe, în top 3 intră Bulgaria, Grecia şi Turcia. Cei mai mulţi turişti aleg minisejururi cu transport individual pentru 3-4 nopţi sau pachete de 5-6 nopţi cu zbor inclus. Valoarea medie a unui pachet turistic cumpărat pentru această perioadă este de 300 de lei de persoană pentru destinaţiile interne, iar a unui pachet turistic în străinatate, de aproximativ 200 euro de persoană”, a precizat Cristina Zarafu, potrivit Agerpres.

Pentru litoralul românesc, un pachet de 1 mai la Mamaia costă începând de la 306 lei/persoană la un hotel de 3 stele, (3 nopţi cu mic dejun), în timp ce la 4 stele costă circa 580 lei/persoană, pachet 3 nopţi cu mic dejun. Pentru un pachet în Bulgaria, la un hotel de 3 stele, tarifele sunt cuprinse între 58-81 euro/persoană pentru 3 nopţi cu All Iinclusive, iar pentru un hotel de 4 stele, între 94-150 euro/persoană pentru 3 nopţi cu All Iinclusive.

”În general, de 1 mai, românii preferă, încă, deplasările pe cont propriu şi nu prin agenţii. Totuşi, pentru anumite destinaţii şi servicii se apelează la agenţii. Ziua liberă în plus a adus un aflux mai mare de turişti faţă de anul trecut. Ca destinaţie externă, cea mai cumpărată rămâne Bulgaria, sejururi de 3-5 zile pe litoral. Pentru intern, contrar aparenţelor, nu litoralul ci staţiunile montane sunt mai cerute. Am înregistrat şi cereri pentru city-breakuri, dar mai multe au fost pentru circuite de scurtă durată, de 5- 6 zile. Valoarea medie a unui pachet cumpărat prin agenţii este de 100-150 euro de persoană”, a declarat Teodor Călimănescu, directorul general al agenţiei Europa Travel. Pentru servicii prin agenţii, litoralul bulgăresc a fost mai cumpărat decât cel românesc.

Sejururile (individuale sau charter) rămân în topul preferinţelor turiştilor români care au ales TUI TravelCenter. ”Ne-am îmbunătăţit şi diversificat oferta şi pentru acest an, iar pentru minivacanţa de 1 mai principala noutate este charterul direct din Bucureşti către Antalya, Turcia, la tarife pornind de la 379 euro/persoană/sejur 7 nopţi cu all inclusive, bilet avion, transferuri, taxe de aeroport, la hotel de 4 stele. Majoritatea românilor au optat pentru sejururile de pe litoralul bulgăresc, cele mai populare staţiuni fiind Nisipurile de Aur şi Albena. România, în special staţiunile de pe litoral, Turcia (Antalya şi zona Kusadasi), Grecia (zona Halkidiki, insulele Corfu şi Thassos) completează topul celor mai vândute destinaţii pentru minivacanţa de 1 mai”, a declarat Cosmin Marinof, directorul naţional de vânzări al TUI TravelCenter prin Eurolines, potrivit Agerpres. Cel mai scump pachet vândut de TUI TravelCenter pentru vacanţa de 1 mai a fost pentru un sejur în Maldive (pentru perioada 29 aprilie – 4 mai). Preţul pentru sejurul în Maldive care include 7 nopţi cazare în vilă pentru 2 adulţi, mic dejun, bilete de avion, transferuri, taxele de aeroport a fost de 5.500 euro/pachet/cameră.

”Numărul de turişti care au ales să-şi rezerve minivacanţa de 1 Mai prin intermediul TUI TravelCenter este în creştere cu peste 35% comparativ cu perioada similară din 2013, majorare datorată atât ofertelor pentru înscrierile timpurii, cât şi a diversificării destinaţiilor din portofoliul nostru. Se remarcă un interes în creştere al turiştilor români pentru litoralul nostru în acest sezon estival, în timp ce pentru staţiunile bulgăreşti de la malul Mării Negre estimăm o stagnare a cererii”, a precizat Cosmin Marinof.

Valoarea medie al unui sejur este de 250 – 300 euro/cameră/pentru 2 adulţi. Pentru litoralul bulgăresc, tarifele pentru minivacanţa de 1 mai au pornit de la 120 euro/cameră pentru 2 adulţi pentru 3 nopţi cazare cu all inclusive la un hotel de 4 stele, în timp ce pentru un sejur de 3 nopţi pe litoralul românesc, cu mic dejun inclus, cazare la hotel de 2 stele, turiştii au plătit 90 euro/camera/2 adulţi.