„În condiţiile avertizărilor meteorologice emise de ANM, de Cod Portocaliu, pentru perioada 23.03, orele 08:00 – 24.03, orele 15.00, recomandăm conducătorilor de vehicule să utilizeze cât mai puţin autovehiculele personale, să folosească mijloacele de transport public (metrou, autobuz, tramvai), iar dacă este strict necesar să se deplaseze pe raza Mun. Bucureşti cu autoturimul, să se intereseze din timp de starea carosabilului din zona respectivă, a locurilor de parcare existente, iar autoturismul să fie echipat corespunzător”, se arată într-un comunicat de presă al Brigăzii Rutiere a Capitalei, remis MEDIAFAX.

De asemenea, poliţiştii recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu bruscheze comenzile autoturismului, să asigure o bună vizibilitate a parbrizului, lunetei, geamurilor laterale şi oglinzilor retrovizoare, sistemul de climatizare să funcţioneze în parametri normali, să nu oprească sau să staţioneze în locuri nepermise, pe traseele mijloacelor de transport în comun, pe trecerile pentru pietoni sau la colţurile intersecţiilor.

„Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, să traverseze carosabilul doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că traversarea se face în condiţii de siguranţă iar conducătorii de vehicule le-au înţeles intenţia de a traversa”, potrivit sursei citate.