CITEŞTE ŞI

Actualitate

Britanicii îşi fac calcule pentru ieşirea din Uniunea Europeană

Autor: |

Scenariul rămânerii Marii Britanii în UE în urma unei negocieri convenabile a relaţiei cu blocul comunitar şi respectiv cel al unui Brexit după referendumul care va fi organizat până la finalul lui 2017 au făcut obiectul unei ample simulări organizate de centrul de reflecţie Open Europe la Londra, la care au participat foşti premieri, miniştri şi oficiali europeni, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Este absolut imposibil", a declarat Karel de Gucht, fost comisar european, despre solicitarea britanică de a limita timp de patru ani anumite ajutoare primite de migranţii europeni.

"Este pur şi simplu discriminare", a mai spus belgianul, care a jucat rolul unui reprezentant al instituţiilor europene cu prilejul simulării. Obiectul acesteia a fost apartenenţa Marii Britanii la UE, care ar urma să fie decisă până la finalul lui 2017 prin referendum, cu două scenarii studiate: dimineaţa cel cu renegocierea relaţiei cu UE, iar după-amiaza cel cu ieşirea ţării din blocul Celor 28, aşa-numitul Brexit.

În jurul unei mese rotunde au fost adunate zece personalităţi politice de prim-plan, printre care foştii premieri italian, Enrico Letta, şi irlandez, John Bruton, care au jucat rolul ţării lor, simularea fiind mediată de un 'moderator'.

Sesiunile au început cu intervenţii ale negociatorului britanic — fostul ministru britanic Malcolm Rifkind — pentru primul scenariu, şi fostului cancelar al eşichierului - funcţie deţinută de obicei de ministrul de finanţe, lordul Norman Lamont — pentru cel de-al doilea.

"Este o eroare să se creadă că prim-ministrul britanic David Cameron a organizat acest referendum pentru chestiuni de politică internă din partidul său", a spus Malcolm Rifkind. "Întreaga Mare Britanie este foarte divizată asupra chestiunii", a adăugat el.

Discuţiile s-au focalizat rapid asupra celor patru axe de reformă solicitate de Londra: lipsa discriminării ţărilor nemembre ale zonei euro, punerea accentului pe competitivitate, restabilirea suveranităţii ţării şi limitarea imigraţiei europene.

Fără nicio surpriză, chestiunea competitivităţii s-a dovedit a fi subiectul cel mai consensual, în timp ce participanţii la simulare s-au pronunţat împotriva schimbării modalităţii de vot în Consiliul European pentru a da mai multă putere ţărilor nemembre ale zonei euro sau pentru a asigura un drept de veto parlamentelor naţionale.

"Noi credem că un Brexit ar fi un dezastru, dar nu vom face compromisuri cu orice preţ", a avertizat Franţa prin vocea lui Noëlle Lenoir, fost ministru al afacerilor europene.

Tema cea mai delicată este cea a imigraţiei, în privinţa căreia toţi participanţii au atras atenţia că măsura cerută de Londra poate fi considerată una discriminatorie. "Libera circulaţie a persoanelor nu este negociabilă", a apreciat reprezentantul Poloniei, Leszek Balcerowicz, unul dintre artizanii schimbărilor liberale reuşite în această ţară după căderea comunismului.

"Este foarte periculos să încurajezi xenofobia. Europa s-ar putea prăbuşi din acest motiv", a spus reprezentanta Franţei, în timp ce fostul premier italian Letta a atras atenţia asupra amalgamului care se face între migranţii europeni şi criza refugiaţilor din prezent.

Dacă tonul primei sesiuni a fost deja unul ridicat, el nu a fost nimic în comparaţie cu cel utilizat în cea de-a doua, care a discutat scenariul unui vot în favoarea Brexit, notează AFP.

Unii au afirmat că respectă decizia britanică, dar toţi au spus că sunt "foarte dezamăgiţi". Irlanda a spus că percepe ieşirea Marii Britanii din UE ca pe 'un dezastru', în timp ce reprezentanta Suediei, Ewa Bjorling, a declarat: "Eram căsătoriţi, acum suntem divorţaţi".

Reprezentantul Poloniei a folosit cuvinte mai dure, avertizând că nu va accepta niciodată încheierea unui acord care să ofere condiţii mai bune Marii Britanii, pentru a descuraja alte state să procedeze într-un mod similar.

Rapid, tonul dezbaterii a urcat şi participanţii au acuzat Marea Britanie că încearcă să încheie un acord în care să includă numai ce îi este favorabil.

Dorinţelor britanice de a păstra locul de capitală financiară a Londrei, Karel de Gucht le-a răspuns cu fermitate. 'Este o iluzie! Cum puteţi spera ca UE să accepte ca centrul său financiar să fie în afara UE?', a declarat fostul comisar european.

"Dacă ieşiţi, nu veţi avea decât un banal acord financiar şi nimic altceva", a avertizat Noëlle Lenoir.

Deşi discuţiile privind un scenariu post-Brexit au fost realiste, participanţii au utilizat condiţionalul şi şi-au exprimat în mai multe rânduri dorinţa ca acesta să rămână unul "total ipotetic".

"Ar fi un veritabil bazar. Nu vă veţi îmbarca pe o arcă a lui Noe pentru a naviga singuri spre lumea globalizată", a avertizat reprezentanta Spaniei, Ana Palacio, parodiind viziunea romantică a taberei pro-Brexit. "Am fi pe un pământ necunoscut", a adăugat ea. AGERPRES

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii