Şase unităţi sunt vizate de această măsură, printre care cel din Aberdeen, în Scoţia, şi cel din Ludgate Hill, în apropierea catedralei St. Paul din Londra. 

"Fiecare proprietar de restaurant o ştie, piaţa este dificilă şi după Brexit presiunile şi incertitudinile au făcut-o să fie şi mai dificilă", a explicat directorul Jamie's Italian, Simon Blagden, într-un comunicat. 

Decizia va afecta circa 120 de salariaţi, respectiv mai puţin de 5% din întregul personal al lanţului, a afirmat Blagden, care a promis să le ofere acestora alte slujbe în cadrul grupului. 

Potrivit acestuia, cauzele închiderii celor şase magazine sunt creşterea atât a preţurilor ingredientelor, cât şi a costului de formare a salariaţilor, coroborate cu o scădere a numărului de clienţi. 

După decizia britanicilor de a ieşi din Uniunea Europeană la referendumul de la 23 iunie 2016, moneda britanică a scăzut net faţă de euro, ceea ce a dus la o creştere a preţurilor produselor de import. 

Conform Agerpres, Jamie's Italian ar urma în schimb să continue să se dezvolte în străinătate, având în plan "lansarea a 22 de noi restaurante împreună cu partenerii săi". 

În prezent, Jamie Oliver deţine 42 de restaurante Jamie's Italian în Marea Britanie şi alte 36 îi poartă numele peste hotare.