Federica Mogherini a spus că cele 28 de state membre ale Uniunii Europene vor analiza acum solicitarea, subliniind că este o veste bună pentru blocul comunitar şi pentru Bosnia, fostă republică iugoslavă unde războiul din anii '90 s-a soldat cu 100.000 de morţi.

'Într-un moment în care Uniunea Europeană este pusă sub semnul întrebării din interior, faptul că vedem că la vecinii din apropiere există o energie şi o disponibilitate de a adera şi de a lucra intens la a-şi adapta ţările, societatea, economia, instituţiile, sistemele la standarde europene ne oferă senzaţia de responsabilitate pe care o avem de asemenea faţă de cetăţenia Uniunii Europene', le-a spus ea jurnaliştilor.

2016 va fi 'un an plin de provocări', a recunoscut luni preşedintele în exerciţiu al preşedinţiei colegiale a Bosniei, Dragan Covic, în cadrul unei ceremonii la Bruxelles unde cererea de aderare a fost înaintată preşedinţiei olandeze a UE, potrivit AFP.

'Trebuie să ne îmbunătăţim economia' şi 'vom avea alegeri locale care vor fi o ocazie de a demonstra că vom putea să ne reformăm ţara', a explicat el.

'Vedem că principalul nostru vecin, Croaţia, este deja membru al UE. Muntenegru şi Serbia sunt de asemenea pe drumul spre integrare în UE. Bosnia-Herţegovina face de asemenea parte din acest continent!', a spus el.

Calificată în 2003 drept 'candidat potenţial' la aderarea la UE, Bosnia nu a reuşit să obţină acest statut din cauza disputelor politice interetnice care împiedică reformele. Observatorii sunt de părere că Bosnia are şanse reduse de aderare mai devreme de 2025.

Aspiraţiile europene ale Bosniei au fost impulsionate printr-o iniţiativă comună germano-britanică, lansată anul trecut pentru a încuraja dezvoltarea economică şi reformele în schimbul fondurilor şi al integrării europene.

Iniţiativa a urmat după ani de amânare a reformelor şi după tulburările civile din februarie 2014, alimentate de nemulţumirea populaţiei faţă de inerţia politică, şomajul ridicat, de peste 40% într-o ţară cu 3,8 milioane de locuitori, şi corupţie.

Comisia Europeană a anunţat că va sprijini reformele din Bosnia cu un miliard de euro în următorii 3 ani, alte 500 de milioane urmând să fie destinate investiţiilor în infrastructură.

Parlamentul din Bosnia a adoptat, în februarie 2015, o declaraţie în care erau promise reforme, unele dintre ele, cum ar fi cea a pieţei muncii, fiind deja puse în aplicare.

Liderii europeni care au asistat la ceremonia de luni au spus că Bosnia trebuie să continue pe calea reformelor. Bosnia 'trebuie să menţină dinamica pozitivă actuală, continuând să realizeze reforme', a spus ministrul de externe olandez Bert Koenders.

'Sunt necesare progrese semnificative în aplicarea agendei de reforme pentru ca UE să analizeze cererea de aderare', a adăugat el.

'Ceea ce aţi realizat în ultimele luni este remarcabil. Aţi făcut multe lucruri pentru a prezenta o candidatură credibilă', a ţinut să sublinieze comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn.

Însă 'acesta nu este decât începutul unui drum lung. Trebuie să o spunem clar că o aderare nu este posibilă în câteva luni şi nici măcar în câţiva ani. Însă oferă o perspectivă europeană clară' Bosniei, a adăugat el. AGERPRES