O afacere aparent ca oricare alta: Bosch cumpără Business Relations, un call center din Timişoara. Cum a reuşit însă o mică firmă românească aflată pe pierderi să atragă atenţia gigantului german?

Nu puţini sunt cei care s-au îmbogăţit după ce au vândut unei multinaţionale o mică afacere înfiinţată în urmă cu numai câţiva ani. Cel mai proaspăt exemplu este cel al tranzacţiei dintre grupul german Bosch şi Business Relations, o companie din Timişoara care oferă, printre altele, şi servicii de call center.

În urma tranzacţiei, anunţată zilele trecute şi a cărei valoare nu a fost dezvăluită, firma şi-a schimbat numele în Bosch Communication Center România, la conducerea sa fiind păstrată, în funcţia de managing director, Cornelia Bedros, cea care, alături de Dan Grămadă, a fondat compania. Ea a lucrat timp de mai mulţi ani la operatorul de telefonie mobilă Orange, unde a condus departamentul regional de Customer Care. „Ştiam foarte bine cât de utile sunt aceste servicii şi am avut încă de la început convingerea că, în timp, vor creşte şi în România interesul şi necesitatea de a se folosi pe scară largă serviciile de call center, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, în întreaga lume“, spune ea.

Astfel, în anul 2003, a înfiinţat un call center la Timişoara, primul obiectiv fiind acela de a obţine certificările din domeniul calităţii. „Apoi, am început să ne căutăm clienţi şi să semnăm primele contracte“, continuă Cornelia Bedros. Printre acestea, unul aparte pentru firmă este un proiect aflat şi acum în derulare pentru Primăria Timişoara, de altfel „singura primărie din România care oferă servicii profesionale de call center cetăţenilor oraşului“, spune Bedros. Au urmat alte două contracte importante, semnate cu două companii de telecomunicaţii. Unul dintre ele este cu Alcatel-Lucent, iniţiatorul proiectului numit Reţeaua Naţională de Medicină Critică, Business Relations aflându-se printre partenerii concernului, alături de nume precum Orange, Microsoft, HP sau InfoWorld.

Cornelia Bedros este soţia directorului general al Alcatel-Lucent România, Dan Bedros. „Fiecare dintre noi a fost atât de ocupat cu propria afacere, încât practic nu a avut timp să se ocupe decât de compania lui. De discutat, evident că discutăm. Dar fiecare a luat singur deciziile pentru firma lui şi atât“, spune ea. Conform Registrului Comerţului, Cornelia Bedros mai este acţionar la Dialexis SRL Timişoara împreună cu cei doi copii ai săi, Alexandru (23 de ani) şi Diana Cristina (27 de ani). Firma oferă consultanţă în domeniul echipamentelor de calcul, specialitatea familiei Bedros.

Alţi doi pretendenţi au fost refuzaţi anul trecut

Business Relations a crescut relativ repede în cei patru de ani de activitate, ajungând la o cifră de afaceri de peste 1,2 milioane de lei în 2006. Însă nu a avut profit niciodată. De ce ar vrea Bosch să cumpere o companie care nu a adus niciun câştig acţionarilor săi? Cornelia Bedros explică: „Se ştie foarte bine că pentru fiecare activitate sunt necesare, la început, o serie de investiţii şi foarte rare sunt cazurile în care profitul se realizează imediat. Bosch a remarcat îmbunătăţirea continuă a rezultatelor companiei şi se aşteaptă la o creştere profitabilă în viitor“.

Business Relations a avut anul trecut pierderi de 654.000 lei, după alţi trei ani încheiaţi consecutiv pe minus. Cu toate acestea, Bosch va păstra atât angajaţii, cât şi echipa de management, ca parte în structura internaţională a Bosch Communication Center. Conform strategiei internaţionale a noului proprietar, atenţia se va îndrepta acum spre activităţile-cheie din domeniul fabricaţiei, telecomunicaţiilor, turismului, serviciilor financiare şi utilitare.

Compania germană nu a fost singura care a curtat mica firmă timişoreană. În 2006 au mai fost două call centere interesate să cumpere Business Relations, unul din India, şi altul din Franţa. „Atunci, nu luasem încă hotărârea de a vinde compania, iar acum constat că a fost cea mai bună alegere“, spune Bedros. Ce va face cu banii primiţi de la grupul german? „Este prea devreme să decid cum voi utiliza banii primiţi în urma realizării acestei tranzacţii. Am câteva idei, dar nu sunt încă pregătită să le fac publice“, conchide ea.

 

Bosch 

TENDINŢE

Anul trecut, volumul apelurilor telefonice primite de Bosch de la clienţii săi din întreaga lume a crescut cu 24% faţă de anul anterior, ajungând la aproximativ 31 de milioane de apeluri.

CARTE DE VIZITĂ

Reţeaua Communication Center a grupului german are peste 2.500 de angajaţi, în zece sucursale din Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Spania, India şi, de la sfârşitul anului 2007, în Argentina, la Buenos Aires. Divizia Bosch Security Sistems, responsabilă de acest segment de activitate, are aproape 10.300 de angajaţi şi a realizat anul trecut o cifră de afaceri de circa 1,3 miliarde de euro.

«Ştiam cât de utile sunt aceste servicii şi am avut convingerea că, în timp, va creşte interesul pentru serviciile de tip call center.»
Cornelia Bedros, managing director Bosch Communication Center România