‘Nu vom înceta să promovăm eliminarea restricţiilor de angajare impuse cetăţenilor români de o parte din statele membre ale Uniunii Europene. În context, ne exprimăm încrederea că recenta măsură de introducere a permiselor de muncă pentru românii care vor să lucreze în Spania este doar o măsură temporară şi conjuncturală’, a spus Boc, la Reuniunea anuală a diplomaţiei.

Comisia Europeană a adoptat, pe 11 august, o decizie prin care aprobă solicitarea Spaniei de a restricţiona accesul lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă până la data de 31 decembrie 2012.

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a susţinut că românii ‘pot să se angajeze’ în continuare în Spania, unde ‘au nevoie doar de permisul de muncă, iar permisul de muncă trebuie obţinut de angajator, nu de cel care pleacă din România să-şi găsească un loc de muncă’.

‘Angajatorii spanioli cred că au suficientă forţă de lobby să obţină aceste permise de muncă dacă îşi doresc muncitori din România’, spunea ministrul pe 12 august.
SURSA: Agerpres