"Victor Ponta contra Klaus Iohannis: România asistă la un duel fără precedent înaintea alegerilor prezidenţiale de duminică, între un prim-ministru favorit, cu o morală considerată flexibilă şi un reprezentant al minorităţii germane care pledează pentru «lucrul bine făcut»", comentează AFP.

"Premierul român Victor Ponta, criticat pentru dublul limbaj privind valorile democratice, pare să aibă o poziţie bună pentru câştigarea scrutinului prezidenţial programat duminică în această ţară fostă comunistă care continuă să fie afectată de corupţie. Social-democratul în vârstă de 42 de ani, susţinut de un electorat preponderent rural, este creditat cu 54% din intenţiile de vot în al doilea tur de scrutin, conform celor mai recente sondaje”, scrie AFP.

„Chiar dacă avansul în faţa contracandidatului membru al minorităţii germane, Klaus Iohannis, în vârstă de 55 de ani, poate părea larg, jocurile nu sunt încă făcute, consideră mulţi analişti", notează Agenţia France-Presse.

"La 25 de ani de la căderea dictatorului Nicolae Ceauşescu, acest scrutin prezidenţial, al şaptelea, este considerat crucial în istoria postcomunistă a României, în momentul în care democraţia a suferit un regres în anumite ţări din Europa Centrală, în frunte cu Ungaria, şi pe fondul tensiunilor între Bruxelles şi Moscova din cauza crizei ucrainene", comentează AFP.

"Criticii lui Victor Ponta îi reproşează dublul limbaj privind valorile democratice, pe care el afirmă că le susţine, dar asupra cărora a ridicat de mai multe ori semne de întrebare, cum s-a întâmplat în anul 2012, când a încercat să îl demită pe preşedintele conservator Traia Băsescu. Sau în decembrie 2013, când a încercat, tot în van, să îngrădească independenţa justiţiei", aminteşte AFP, care noteayă şi că Iohannis Klaus este un candidat "complet atipic pe scena politică din România".

"Bătăiosul Victor Ponta a devenit în mai 2012 cel mai tânăr prim-ministru din Europa. Pilot amator de raliu, Ponta s-a căsătorit cu fiica unui politician influent din puternicul Partid Social-Democrat, iar de atunci cariera sa nu a întâmpinat obstacole. Este acuzat de plagiat în elaborarea tezei de doctorat, iar preşedintele Traian Băsescu a afirmat că Ponta a fost agent sub acoperire, o acuzaţie pe care a respins-o.”

„De la începerea mandatului lui Ponta, România are creştere economică şi stabilitate politică. Ponta afirmă că România va rămâne un aliat al Statelor Unite şi respinge afirmaţiile că se va apropia de Vladimir Putin. Criticii susţin că, dacă va deveni preşedinte, Ponta i-ar putea graţia pe aliaţii politici condamnaţi pentru corupţie şi că Partidul Social-Democrat va obţine mult mai multă putere", comentează Associated Press.

Referindu-se la Klaus Iohannis, AP notează că politicianul de etnie germană are "o atitudine civilizată", refuzând să recurgă la "atacuri personale, chiar dacă acest lucru nu i-a adus neapărat simpatizanţi. Iohannis promite combaterea corupţiei, garantarea independenţei justiţiei şi o Românie normală", adaugă AP.