Grupuri de presiune care se adună pe forumuri şi pe Facebook. Aso­ciaţii cu personalitate juridi­că, pregătite să angajeze avocaţi şi să pornească procese civile. Proteste de stradă. Lobby. Parcă niciun alt subiect al agitatei vieţi sociale a României nu a mobilizat aşa de repede şi de coerent protestul publicului ca recentul atac la adresa băncilor, ulterior aplicării nefericit-gânditei Ordonanţe nr. 50. Eu cred că energia protestatarilor ar găsi uşor cauze mai meritorii. Revolta asta populară împotriva ciocoilor din bănci e interesată, ipocrită şi în mare parte nedreaptă. Hai­deţi să vedem un pic despre ce naiba vorbim. Ordonanţa nr. 50 aplică o directivă europeană (Directiva nr. 48) care are drept scop să facă mediul bancar mai simplu de înţeles de către clienţi şi, pe această cale, mai transparent şi deci mai concurenţial. Scopul ei este claritatea şi fluiditatea, nu atacarea profiturilor băncilor, care şi aşa au dificultăţi mari. Orice interpretare a Ordonanţei nr. 50 care are drept efect reducerea profitului băncilor la contracte deja semnate e nu doar în afara sensului directivei, dar, mai cu seamă, în afara logicii funcţio­nării economiei de piaţă şi periculoasă pentru sănătatea sistemului bancar. Mai mult, aplicarea retroactivă a  unei reglementări e profund ilegală, anticonstituţională şi explicit interzisă de directiva sus-numită. Problema cea mai mare, însă, e cea morală. Există o lege nescrisă, dar întipărită în fibra umanităţii, şi anume că obligaţiile se onorează. Zeci de mii de oameni care şi-au asumat obligaţii faţă de bănci caută acum sprijinul statului pentru a nu şi le mai onora. Un astfel de drum e moralmente periculos la extrem. Toţi aceşti oameni au semnat contracte, în cunoştinţă de cauză. Refacerea contractelor în sensul ieftinirii retroactive a unui produs deja consumat mi se pare pur şi simplu iresponsabilă.
Desigur, e foarte adevărat că băncile aveau feluri foarte netransparente de a determina costul unui credit. Mediul de reglementare a luptat mereu cu asta. Aşa a apărut DAE. Problema e doar în parte datorată unui marketing agresiv. Produsul bancar e pur şi simplu complicat. Împotriva acestei lipse de transparenţă şi exces de complexitate se pronunţă Directiva nr. 48. A legifera însă raporturi contractuale între părţi e cu totul altă poveste. Ceea ce scapă, însă, din vedere toată lumea este cine pe cine penalizează. În toate articolele pe care le-am citit, băncile sunt personificate. Ni le reprezentăm ca pe nişte cluburi de şmecheri bogaţi, care fumează trabuc şi fac pe nebunii pe banii noştri. În realitate, practic, toate băncile care operează în România sunt listate la vreo bursă. Acţionarii lor sunt oameni ca noi, care au investit în capitalul băncilor şi acum aşteaptă un profit. Dacă nu sunt ca noi, atunci sunt investitori instituţionali, în general fonduri de pensii, care investesc economiile viitorilor pensionari. Iar banii pe care băncile îi manevrează, în marea lor majoritate, provin de fapt de la depunători care-şi pun banii în depozite. Dacă sunteţi dispuşi să vă pierdeţi banii investiţi sau să nu mai primiţi dobândă la depozitele bancare, atunci înscrieţi-vă pe forumuri şi susţineţi Ordonanţa nr. 50. Dacă nu, lăsaţi băncile în pace. Sunt aproape 40 în România, aveţi de unde alege. Lăsaţi piaţa să-şi facă treaba.

Adrian Stanciu este managing partner al companiei de consultanţă Human Synergistics