August 2011 a fost o luna caracterizată de scăderi agresive pe pieţele de acţiuni. În primele şapte şedinţe de tranzacţionare din lună piaţa românească a scăzut cu peste 20%. Piaţa americană a scăzut cu circa 15%, în timp ce piaţa germană s-a depreciat cu circa 22%. Sunt scăderi extreme cu atât mai mult cu cât vorbim de o perioadă foarte scurtă de timp. Pe pieţele internaţionale se vorbeşte ca despre cel mai prost august din ultimii 10 ani pentru piaţa de acţiuni, deşi a doua parte a lunii a adus unele creşteri.

Cu atât mai ciudată poate părea această scădere cu cât rezultatele pentru al doilea trimestru, anunţate de companiile listate atât pe piaţa autohtonă cât şi pe marile burse, au fost, din nou, pozitive, plasându-se peste aşteptările analiştilor.

Cele două cauze majore ale corecţiilor bursiere de amploare sunt arhicunoscute şi putem spune că devin ominiprezente: frica de o a două recesiune globală (alimentată de evoluţia slabă a economiei amerciane) şi frica de intrare in incapacitate de plată a unor ţări din zona Euro care ar transmite o undă de şoc catastrofală în sistemul bancar global. Motivaţia scăderilor bursiere nu este nouă, dar ceea ce surprinde este agresivitatea cu care acestea s-au manifestat pe toate pieţele, inclusiv pe cele considerate mai stabile în mod tradiţional.

Cu siguranţă semnalul negativ dat de pieţe în luna precedentă nu poate fi ignorat. Retestarea de către indicii bursieri a unor niveluri atinse în 2009 arată că investitorii iau în considerare în mod serios scenariile cele mai negative. Revenirea economiilor şi implicit a pieţelor financiare s-a bazat în prea mare măsură pe soluţia pompării de bani în economii atât prin intermediul băncilor centrale cât şi a guvernelor. S-au creat datorii suplimentare si, se pare, un avânt economic mai degrabă modest. Au existat numeroase critici ale acestor politici economice contracarate de numeroase promisiuni ale liderilor politici şi economici.

Aceste promisiuni au putut oferi, pentru o perioadă limitată, un oarecare optimism şi confort pieţelor care se pierde acum rapid pe măsură ce soluţiile prezentate fie nu oferă coerenţă, fie sunt superficiale, fie aplicarea acestora este întârziată. Ca atare problemele de fond rămân şi mai actuale iar timpul pierdut aduce şi mai multă presiune în piaţă.

Devine din ce în ce mai evident ca soluţia acestei crize economice pe care o traversăm nu este nici simplă şi nici rapidă. Locul de manevră al politicienilor este tot mai strâmt pe măsură ce se conştientizează că este nevoie de schimbări de amploare ale sistemului economic pe care până în prezent se pare că nu au avut curajul sau înţelepciunea să le propună public. Există o nervozitate în creştere în rândul investitorilor care cere măsuri urgente şi cu adevărat semnificative, în caz contrar evoluţiile din prima parte a lunii trecute putând fi doar un avertisment al unor mişcări mult mai ample.

La nivelul României evoluţiile pieţelor bursiere trec deseori ignorate. Jocul politic autohton sau măsurile economice cu specific românesc fac aproape întotdeauna un rating mai bun. Ar fi mai mult decât potrivit în a ne construi scenarii şi pentru zile mai proaste chiar dacă ar trebui să ne dorim ca acest efort să fie unul inutil. În definitiv pieţele există şi pentru a previziona iar cei care cred că ceea ce se întâmplă la scara globală nu  va afecta România o fac pe propriul risc.