CITEŞTE ŞI

Transporturi si Infrastructura

FOTO S-a deschis prima autostradă din 2013. O parcurgi în mai puțin de 10 minute

Autor: |

Tronsonul de autostradă Deva-Orăştie, în lungime de 32,5 kilometri, a fost deschis joi traficului auto, în prezenţa ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, acesta apreciind faptul că lucrările s-au încadrat în graficul stabilit.

Lucrările au durat doi ani şi au fost efectuate în baza unei finanţări prin Programul ISPA al Uniunii Europene.

'Din câte ştiu termenul de dare în folosinţă, 10 mai, s-a respectat. Din 10 mai am lăsat comisia de recepţie să verifice lucrările', a declarat ministrul Şova.

Tronsonul face parte din Culoarul 4 Pan European, Nădlac-Constanţa. Ministrul a spus că în luna august va mai fi inaugurat lotul 1 din sectorul de autostradă Orăştie-Sibiu şi apoi lotul 2 de pe tronsonul Nădlac-Arad.

'Sper să ajungem, aşa cum am promis, la 142 de kilometri de autostradă inauguraţi, anul acesta', a afirmat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură.

Constructorii au precizat că stratul de uzură turnat pe carosabilul dintre Deva şi Orăştie este unul care permite evitarea fenomenului de acvaplanare.

Pagina 1 din 3
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

Agrointeligenta

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro
loading...