Motivele prin care ei explică această concentrare vizează întotdeauna lipsa de educație a consumatorului român și veniturile sale reduse. Și, totuși, în alte țări există produse de asigurare ieftine și ușor de înțeles care lipsesc în România, la fel cum lipsesc din portofoliul firmelor de asigurare și polițele care acoperă riscuri noi, specifice lumii în schimbare rapidă în care trăim.

Anual, sute sau chiar mii de firme din România sunt victimele unor indicente informatice, fie că vorbim despre atacuri sau despre erori umane. Se pierd date importante care nu mai sunt recuperate niciodată sau care sunt recuperate doar cu chletuieli semnificative.

În țările dezvoltate ale Europei firmele de asigurare au sesizat oportunitatea și au adus deja de multă vreme în portofoliile lor așa numite asigurări de risc cibernetic care, chiar dacă nu acoperă întotdeauana întreaga pagubă, preia o bună parte din efortul asiguratului.

În România, o astfel de asigurare se poate găsi doar prin brokerii mari care subscriu acest produs pentru companii din afara țării. Nicio firmă locală nu a dorit sau nu a reușit până acum să dezvolte o astfel de poliță a cărei importanță este evident că va crește pe măsură ce crește și dependența de sistemele informatice.

Este însă doar un mic exemplu, pentru că firmele de asigurare ignoră multe alte posibilități de a ieși din paradigma auto prin construirea unor produse care pot fi vândute foarte bine inclusiv românilor cu salarii mici și o educație financiară precară.

Firmele de asigurare nu învață lecțiile date de natură

Microasigurările, un tip de polițe consacrat în multe țări europene, inclusiv Bulgaria ar putea fi o soluie de tip win-win. Din lansarea unor astfel de produse ar avea de câștigat și asigurătorii prin creșteri în volume și diversificarea portofoliului, dar și oamenii care ar primi un minimum de protecție în caz de evenimente negative.

 

Microasigurările, în accepţiunea clasică, sunt poliţe de asigurare dedicate persoanelor cu venituri reduse care vin la un preţ mic, dar şi cu o acoperire limitată. Acestea asigură un minimum de protecţie în caz de daună, dar pot constitui o bază de pornire pentru vânzarea unor poliţe mai complexe, prin atragerea de clienţi care, în mod normal, nu apelează la asigurări.

Aria lor de acoperire poate fi extrem de vastă, practice nelimitată, însă, în România, un anumit segment de riscuri s-ar potrivi, probabil, perfect.

Distrigerile pe care furtunile puternice sau grindina le provoacă în România au intrat deja în obișnuința ultimilor ani. Cu toate acestea, un nuăr infim de locuințe sau terenuri agricole sunt asigurate împotriva acestor riscuri.

Polița obligatorie de locuință (PAD) acoperă doar riscurile de inundație, cutremur sau alunecare de teren, însă furtuna de la Timișoara, de anul trecut, de exemplu, a arătat că nu este sufficient. Tot atunci s-a pus problema ca Guvernul să modifice legea și să include și alte riscuri în polița obligatorie.

Dar o soluție este și la îndemâna mediului privat. Nimeni nu opreșete firmele de asigurare să lanseze micropolițe care să acopere strict riscul de furtună sau doar riscul de grindină, care să aibă o acoperire limitată(pe modelul PAID unde pragul este la 20.000 de euro) și care să se încerce a fi vândută, eventual, în cross seling cu polița obligatorie. Având în vedere că riscurile cele mai scumpe pentru asigurarea locuinței sunt luate deja de PAID,  o astfel de microasigurare ar putea costa doar câțiva euro și ar putea, așa cum se întâmplă în alte țări, să fie vândută online sau prin telefon.

Societăți cu răspunderi limitate

O altă gaură în ofertele firmelor de asigurarea este pe linia polițelor de răspundere față de terți. Produse există, teoretic, însă ele sunt extrem de rigide, greu adapatabile și se adresează, în general, exclusiv meseriilor care sunt obligate prin lege să se asigure, cum ar fi medicii, practicienii în  insolvență, brokerii, agenții imobiliari și din turism și alții.

 

În afara țării, aria de cuprindere a asigurărilor de răspundere față de terți este, practic, nelimitată iar oferta asigurătorilor este întotdeatdeauna adaptabilă în funcție de meserie. Se asigură frizerii, lucrătorii comerciali și chiar ospătarii.

Un mare lanț de pizzerii prezent și în România a decis recent să asigure pizza, în SUA și câteva țări europene, care, în caz că pățește ceva. Singura condiție este ca pizza să nu fi fost mușcată.

Într-un registru mult mai serios, firmele de asigurare ar putea avea un rol esențial în atenuarea efectelor unor evenimente tragice cum  a fost, de exemplu, cel de la Colectiv.

Cu produse  pentru răspunderea celor care au astfel de cluburi, construite personalizat pe tiparul și posibilitățile patronilor, ar putea fi acoperite dacă nu integral, măcar parțial eventualele daune provocate terților.

Articol apărut în ediția numărul 4 a Revistei Capital, apărută pe data de 29 ianuarie 2018.