Capital.ro Experienta in slujba ta.
Curs valutar
4.0908
EUR
2.9895
USD
4.513
GBP
2.9354
CAD
2.7363
AUD
106.9753
XAU
Sondaj
Sunteţi de acord cu legalizarea învăţământului la domiciliu?
Convertor valutar
Data: 16 Martie 2010
Arhiva
L
M
M
J
V
S
D
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 
 
 
 
L
M
M
J
V
S
D
 
 
 
 
 
 
 
Viitorul oligarhilor

Viitorul oligarhilor

Autor: Matei Păun
Publicat: 14 Ianuarie 2009
Vizionari: 5177;

Am fost întrebat recent de ce, într-un clasament al primelor 300 de companii din Europa Centrală şi de Est, nu exista niciuna românească, fie privată, fie de stat. Iniţial, am dat explicaţiile obişnuite: pieţe de capital nedezvoltate, lipsă de voinţă şi de viziune politică etc. Însă, întrebarea mi-a rămas în minte. Ştiam că pierd ceva din vedere. Acel ceva a devenit limpede de curând, după o prezentare în faţa unuia dintre cei mai puternici oameni din România.

În cei 12 ani pe cale să se împlinească de la întoarcerea mea în România, m-am întâlnit şi am discutat cu aproape toţi „oligarhii“ locali. Aceşti oameni trăiesc în mândrie şi paranoia - o combinaţie adesea fatală. În mod instinctiv, îşi arată neîncrederea faţă de majoritatea celorlalte persoane - şi faţă de români în special (subsemnatul nefiind o excepţie!). De la bun început, se plasează pe o poziţie defensivă, uneori chiar ostilă. Le place să-ţi arate că te înşeli şi că ei, de fapt, ştiu mai bine, indiferent de subiect. Când nu înţeleg ceva, nu te lasă niciodată să intervii, de teamă să nu se facă de râs.

E posibil ca pentru aceste tipuri de comportament să existe explicaţii raţionale. Mulţi dintre aceşti oameni au un trecut tulbure, legat de fostul Partid Comunist sau de serviciile de informaţii. Inevitabil, s-au obişnuit cu o anume înţelegere a valorilor necesare pentru a avea succes în cercurile respective. Abilităţile de care aveau nevoie pentru a-şi construi imperiile se sprijineau adesea doar tangenţial pe un bun  simţ al afacerilor. Era mult mai important pe cine cunoşti şi cum foloseşti relaţiile respective. Era vorba de bici şi de zăhărel - manipulare prin orice mijloace. În cele din urmă, toate acestea s-au transformat în obsesia de a păstra ceea ce au obţinut, de teamă că orice întâlnire, orice propunere, e într-un fel sau altul o încercare de a li se fura avutul.

Nu avem companii de clasă mondială pentru că nu promovăm valorile de care e nevoie pentru ca ele să existe. Ne lipseşte tăria de caracter pentru a rezista fie presiunilor, fie în faţa unui „stimulent“ apetisant. Nu avem puterea de a lupta în sprijinul unei viziuni. Nu credem în noi înşine. Avem un enorm complex de inferioritate. Trăim cu teama în suflet. Nu poţi să trăieşti în teamă şi să ai succes. Nu pe termen lung şi, cu siguranţă, nu ca naţiune.

Am întâlnit, de asemenea, destui miliardari şi manageri de top străini. De ce ne lipseşte într-o asemenea măsură deschiderea lor intelectuală? Viziunea lor? Buna lor cuviinţă? Desigur, am întâlnit şi români deschişi la minte, cu un bun simţ al afacerilor şi care au, cel mai important, modestia de a fi conştienţi de ceea ce nu ştiu. Aceşti oameni sunt o specie rară; însă cu siguranţă le vor supravieţui celorlalţi. Valorile pe care le insuflă afacerilor şi familiilor lor vor dăinui, alcătuind moştenirea pe care o vor lăsa în urmă. Ceilalţi vor fi repede uitaţi, aşa cum li se cuvine.

Matei Păun este managing partner al BAC Investment Bank

Alte articole despre: actualitatea


Comentarii cititori (17)
Nume:*
Subiect:*
Comentariu:*
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Asteapta, se incarca...

tanti MITA

Trimis de Andi la 20 Ianuarie 2009 13:45:55

Perfect paragraful despre ce ne lipseste. Dar ceva solutie practica inafara de 'cultivarea valorilor' este? De unde incepe si unde se termina aceasta cultivare? Unde e algoritmul solutiei?

Eu unul nu vad solutia. Pentru ca e greu sa spui 'nu' unui castig imediat pentru a face o investitie pe termen lung. E greu sa refuzi mita sau sansa de a exploata o ocazie care va aduce prejudicii altcuiva. Pentru ca acest gest contribuie la insecuritatea momentului urmator intr-o tara unde legislatia se schimba de la an la an si orice plan pe termen lung e mort inainte de termen. Si chiar daca o faci, nu se va gasi nimeni care sa-ti zica 'felicitari, esti om de caracter' ci mai degraba ti se va zice 'bai fraiere, de ce nu i-ai furat? astepti sa te fure ei pe tine?'

Raspunde

Felicitari: bine punctat

Trimis de DD la 19 Ianuarie 2009 17:51:54

Articol ff bun pacat ca cei vizati nu ( "stiu") citesc astfel de presa si articole.

Raspunde

15 minute de faima

Trimis de Alin la 19 Ianuarie 2009 00:54:24

Corect! Dar efecte mai vizibile care sunt?? Pentru ca sunt multi (asa intitulati de catre mass-media) milionari si miliardari, dar pentru putin timp. Cand vine criza, ii matura ca valul. Am scris mai pe larg despre acest lucru aici ***
Multumesc.

Raspunde

managing(seng) partner!

Trimis de andrei la 16 Ianuarie 2009 17:43:49

pai domle draga , ai intuit ceva.
"Nu avem puterea de a lupta în sprijinul unei viziuni. Nu credem în noi înşine. Avem un enorm complex de inferioritate. Trăim cu teama în suflet. Nu poţi să trăieşti în teamă şi să ai succes. Nu pe termen lung şi, cu siguranţă, nu ca naţiune"
numai ca , vorbim de mere si sarim la pere. luam la gramada sau separat niste imbuibati , ajunsi asa cu iuteala de mana si nebagare de seama, si hopa- sarim la complexe de infierioritate si natiune!
apai domle draga, umflatii astia cu pompa vanturilor vremii ,au o singura problema. sa nu-si piarda averea . ei stiu ca nu au merite deosebite. s-au "invartit" pe langa buget, au ochii albastri, au pus manuta pe terenuri, case intreprinderi de stat moarte - pe bani putini sau deloc, si hopa-hopa numai din valoarea terenurilor si a imobilelor s-au ajuns. sunt marii capitalisti autohtoni! ce cultura a afacerii, ce intelect, ce bune maniere, ce etc etc.?
singura lor stare adevarata e frica. frica aia care-i roade la oase si le sopteste in somn- pe cat de repede te-ai imbogatit , tot pe atat de repede o sa saracesti!
lasati natiunea. e altceva!
oare cum se spune in romaneste managing partner?

Raspunde

viitorul oligarhilor

Trimis de me la 15 Ianuarie 2009 11:53:23

Mai mult ca sigur tipul analizat este Tiriac. Da, el si-a valorificat relatiile si asta fuctioneaza peste tot nu numai in Romania. Nu e de condamnat.
Ar fi interesant de analizat Patriciu (cel mai bogat dupa topul Capital).De ce a fost nevoit sa vanda o companie de succes, de curand extinsa in Europa tocmai la KMG?
Alta tipologie interesanta ar fi Vantu. De ce a avut el succes in spolierea sutelor de mii de romani ? De ce a putut sa sfideze legea fara sa fie pedepsit?(nu numai in cazul FNI ci si in cazul BRS si BID).Pentru ca a fost sprijinit sa o faca.
Deocamdata astea sunt modelele in Romania.Doar ei pot reusi.

Raspunde

• Bate Vantu

Trimis de Andi la 20 Ianuarie 2009 13:40:46

Sa nu-l punem pe Tiriac alaturi de Vantu si Patriciu. Da, Tiriac e megaloman. Dar ca tip economic e un investitor. El si-a strans si si-a plasat bine banii din tenis, apoi i-a investit cu succes. Dincolo de evidentele carente de caracter, l-as da oricand ca exemplu de afacerist de succes. Pe langa investitii a si pus pe picioare companii de la 0 pe care le-a crescut. Patriciu e un speculant de joasa speta, cumpara ieftin, vinde scump, totul pentru castigul imediat. Fara viziune, fara idee. Vantu s-a batut cu legea si a exploatat carentele juridice care i-au permis sa-si stranga averea, tot asa, fara viziune, fara nimic. Pe Vantu pot sa zic ca Romania-l merita, pentru ca nicaieri altundeva legea nu i-ar fi permis sa faca ce a facut.

oligarhii

Trimis de csato la 15 Ianuarie 2009 09:22:32

ar fi mai bine sa va numarati purecii si nu banii altora!

Raspunde

• purecii si banii

Trimis de cucu la 18 Ianuarie 2009 19:46:16

tu cumva ti-ai numarat pe ai tai?

• purecii si banii....

Trimis de DD la 19 Ianuarie 2009 17:46:56

nu cumva " ai luat tiapa " imobiliara si nici pureci nu mai ai?!

Cu regret

Trimis de Nu conteaza la 14 Ianuarie 2009 15:12:58

Lipsa de decenta, manipularea, subminarea increderii celorlalti-ati surprins foarte bine cele cateva caracteristici ale oamenilor de bogati "de rand"-mi-ar placea sa adaug, din Romania. Au scoala Securitatii. Ce credeti ca invatau in faimoasa Stefan Gheorghiu? Cum sa-i submnieze pe ceilalti, cum sa-i domine, sa-i umileasca. De 2 ani lucrez intr-o banca din strainatate. Am lucrat inainte si in Romania vreo 10 ani. Pot sa spun acum, dupa acesti 2 ani petrecuti printre straini, ca, la noi, manageri si patronii nu stiu ce e ala respect, demnitate, intelegere, profesionalism. Ma simt mult mai relaxata aici desi dorul de casa ma sfasie. In Romania cuvantile de ordine sunt: aparenta si pe cine cunosti. Din pacate sunt si oameni cumsecade obligati sa munceasa pe rupte ca sa acopere incompetenta celorlalti.

Raspunde

Spune pe fata

Trimis de Josh la 14 Ianuarie 2009 13:22:45

Cel mai bine compus articol despre "cei care au bani se cred si destepteti" asta este propozitia care o spun de mai mult de zece ani si toata lumea se uita urat la mine ma bucur ca am avut dreptate .Inteligenta nu creste cu averea cum cred unii din pacate multi care au avere influenteaza si generatia urmatoare cu impresia ca nu ai nevie de inteligenta numai de relati comuniste .

Raspunde

DOMNULE PAUN !

Trimis de TATAL VOSTRU la 14 Ianuarie 2009 12:43:41

INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care aparţine intelectului, care se referă la activitatea minţii, la intelect. 2. S.m. şi f. Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică şi lucrează în domeniul artei, al ştiinţei, tehnicii etc.; persoană care aparţine intelectualităţii. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.
In primul rand care tine de activitatea mintii ,deci este o zestre nativa , personala ,dobandita prin si la nastere !Mari miliardari ai lumii care nu au dat nici faliment in actuala criza ,nu au terminat nici echivalentul liceului la noi ! Interviul este cumva cu domnul Tiriac ? e slab omul ,mai bine il intervievai pe Nastase si este altceva !

Raspunde

oligarhii

Trimis de bogdan la 14 Ianuarie 2009 10:15:08

matei

foarte fain articolul.
ai surprins foarte bine una dintre problemele majore ale mediului de afaceri din romania.

bgn

Raspunde

mda

Trimis de eu la 14 Ianuarie 2009 09:50:26

prietene...e lumea plina lumea de manageri care stiu ce ar trebui facut cu banii altora.tocmai v/i s/a confirmat esecul.Daca nu gasesti companii puternice in romania e deoarece aceste companii sunt prea tinere au maxim 20 de ani si sunt nevoite sa alerge pe acesi pista cu colosii capitalisti dupa regurile lor,iar partea tragica e se afla si in menghina unui guvern fomist care isi pune mari sperante in banii lor

Raspunde

• Gresesti

Trimis de Gigi la 14 Ianuarie 2009 10:21:39

Si companiile din Polonia sunt tot tinere, dar sunt in acel top. Problema este in Romania si la romani. Noi producem Dacii, altii produc Skode

• oare?

Trimis de eu la 14 Ianuarie 2009 10:40:27

daca polonia e cu un pas in fata e ca ei au avut mai multi plecati si mai devreme ca romania in occident dar au aproximativ acelesi salarii ca noi,iar in ceace priveste scoda ... e nemteasca iar dacia e renault ,deci cind fac bani sunt buni renault cind merge greu e guvernul romaniei care tre sa rezolve problemele sociale ,ei vin cu valuta pe piata, dar ei sunt baieti destepti cind o scot afara dublu, si la asta sunt buni toti.Nimeni nu aduce valuta in romania fara scopul de a o scoate iar noi i/am ajutat din plin ,aceasta criza ne va face mult mai buni economisti TRAIASCA CRIZA

• Ai mare dreptate

Trimis de TATAL VOSTRU la 14 Ianuarie 2009 12:32:01

daca permiti sa adaug ,ca acesti colosi capitalisti ne-au si impus regului si legi inainte de a intra pe piata noastra , si eu numai sunt colosi capitalisti sunt de fapt colosi NEOCAPITALISTI !

Editoriale
Cartea lui Bercea Mondialu’
Domnu’ Mondialu’, nu-mi împrumutaţi şi mie cartea aceea a lu’ matale? Aş ...
DusteRomania
De vreo trei ani ştim că Dacia pregăteşte lansarea unui SUV, de mai bine de un an că se va ...
Transparenţă fiscală prin «salariul complet»
Salariaţii trebuie să ştie că aproape jumătate din valoarea muncii lor nu ajunge la ei ...
Obişnuinţa de a nu vedea copacii
Pentru că suntem originali, noi românii nu vedem milioanele de mici dezastre de lângă ...
ziare