Capital.ro Experienta in slujba ta.
Curs valutar
4.0929
EUR
2.9703
USD
4.5007
GBP
2.9049
CAD
2.7256
AUD
106.8253
XAU
Sondaj
Care dintre sporurile primite de bugetarii din România pe timp de criză vi se pare cel mai „nesimţit”?
Convertor valutar
Data: 12 Martie 2010
Arhiva
L
M
M
J
V
S
D
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 
 
 
 
L
M
M
J
V
S
D
 
 
 
 
 
 
 
Trei autostrăzi în lucru: Braşov - Borş, Bucureşti - Ploieşti şi Arad - Timişoara

Trei autostrăzi în lucru: Braşov - Borş, Bucureşti - Ploieşti şi Arad - Timişoara

Autor: Andrei Hărăguş
Publicat: 19 Octombrie 2009
Vizionari: 3165;

Trei autostrăzi sunt în construcţie în acest moment în România. Este vorba despre Autostrada Braşov - Borş, unde se lucrează la două dintre cele opt tronsoane, Autostrada Bucureşti - Ploieşti, care ar urma să fie finalizată la jumătatea anului viitor, respectiv Autostrada Arad - Timişoara, finanţată, în premieră la noi, şi din fonduri europene.

Autostrada Braşov - Borş. Contractul s-a semnat în anul 2003 cu firma americană Bechtel, fără licitaţie, şi a fost interpretat ca un semn al puterii politice din România de a primi, în compensaţie, lucrări de reconstrucţie a Irakului. Ulterior, toţi miniştrii Transporturilor au explicat, în diverse feluri, cât de prost este acest contract pentru România, iar detaliile actului, niciodată făcut public în totalitate, au fost pe larg dezbătute de presă. S-a încercat o renegociere a lui, care nu a făcut însă decât să oprească, pentru un an, orice construcţie. Până în prezent, nu a fost predat nimic din autostrada lungă de 415 kilometri. Promisiunea guvernului este ca, la 1 decembrie, să fie livraţi primii 42 de kilometri, între Turda şi Gilău. Iniţial, pentru autostrada care urma să fie gata în 2012, preţul convenit a fost de 2,2 miliarde de euro. Până acum s-a cheltuit deja un milliard, pentru 0 kilometri, iar potrivit chiar estimărilor ministrului Radu Berceanu, costul total va fi cuprins între 7 şi 10 miliarde de euro, iar termenul cel mai optimist este anul 2014. Se lucrează pe doar două tronsoane din cele opt. Iată graficul oficial al lucrării, cu termenele de execuţie:

* Secţiunea 1A, Braşov - Făgăraş (53 km): perioadă realizare 28.11.2010 – 31.12.2013;
* Secţiunea 1B, Făgăraş - Sighişoara (52 km): perioadă realizare 28.02.2010 – 31.12.2013;
* Secţiunea 1C, Sighişoara - Ogra (56 km): periodă realizare 29.11.2009 – 31.12.2013;
* Secţiunea 2A, Ogra - Câmpia Turzii (37 km): perioadă realizare 29.11.2009 – 31.12.2010;
* Secţiunea 2B, Câmpia Turzii - Cluj Vest (54 km) : perioadă realizare 28.05.2004 – 28.02.2010 - se lucrează
* Secţiunea 3A, Cluj Vest – Mihăileşti (24 km) : perioadă realizare 01.03.2008 – 31.12.2010;
* Secţiunea 3B, Mihăileşti - Suplacu de Barcău (76 km): periodă realizare 02.12.2010;
* Secţiunea 3C, Suplacu de Barcău - Borş (64 km): periodă realizare 28.05.2004 – 28.02.2010 - se lucrează

 Autostrada Bucureşti - Ploieşti. Lucrările au fost împărţite pe două tronsoane, respectiv Bucureşti - Moara Vlăsiei (19,5 km) şi Moara Vlăsiei - Ploieşti (43 km). Prima porţiune este construită de un consorţiu format din firmele italiene JV Pizzaroti şi Tirena Scavi şi va costa statul român 183 de milioane de euro. Lucrările la cea de-a doua porţiune au fost atribuite tripletei româneşti SC Spedition UMB SRL, SC PA&CO International SRL, SC Euroconstruct Trading 98 SRL, pentru 238 de milioane de euro. Preţurile vor fi mai mari pentru că Guvernul a schimbat proiectul, de la o autostradă pe două benzi la una pe trei benzi pe sens - singura lucrare de acest fel din România. Contractele au fost semnate în anii 2007-2008 şi, potrivit ultimelor promisiuni ale ministrului Berceanu, autostrada va fi gata în iulie 2010, cu excepţia a 7 km. „Se va putea circula între centurile Bucureştiului şi Ploieştiului”, a promis Berceanu.

Autostrada Arad - Timişoara. Lucrările pe acest tronson de 32 de kilometri, parte a Coriodorului IV Pan-European au început la jumătatea acestui an. Constructorul este asocierea formată din firmele FCC (Spania) şi Astaldi (Italia), care va primi în jur de 135 de milioane de euro. Este prima autostradă din România care este finanţată parţial din mult-doritele fonduri de coeziune de la Uniunea Europeană. Construcţia va fi finalizată la jumătatea anului 2011.

DETALII:
Citeşte şi Ceauşescu ne-a lăsat 3.200 km de autostradă pe planşetă şi 123 pe pământ. După 20 de ani, avem 260 km şi aceleaşi planuri.
Citeşte şi De ce nu se fac autostrăzi în România: trei cauze principale.

Alte articole despre: românia dupa 20 de ani


Comentarii cititori (5)
Nume:*
Subiect:*
Comentariu:*
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Asteapta, se incarca...

greseala articol

Trimis de roadgeek la 13 Noiembrie 2009 15:12:59

mai este inca un tronson de autostrada in lucru, chiar destul de avansat, si anume centura sibiului.mai multa documentare inaintea scrierii articolelor nu ar strica...

Raspunde

• greseala articol

Trimis de roadgeek la 13 Noiembrie 2009 15:14:45

a...si mai e si centura constantei!asadar se lucreaza pe cinci tronsoane diferite de autostrazi in romania.

Intrebare

Trimis de Cristi la 29 Octombrie 2009 18:12:49

De ce autostrada Arad-Timisoara costa 135mil euro iar Bucuresti-Ploiesti 183+238=421 mil euro !!!!
nota : Distanta este aceasi (in jur de 60 km) si formele de relief identice CAMPIE SUPER PLATA

Raspunde

• raspuns

Trimis de roadgeek la 13 Noiembrie 2009 15:11:22

omule, tu nu vezi ca arad-timisoara are doar 32km?In plus pe bucuresti-ploiesti primii 18km au 3 benzi pe sens.Plus ca terenurile sunt mai scumpe in zona bucuresti.

Dezamagit

Trimis de alin la 19 Octombrie 2009 16:19:05

Daca aveam autostrazi mai devreme eram departe acum.Poate chiar a 7 a tara europeana ca nivel PIB pe cap de locuitor.Nu mai zic ca acum nu am fi avut criza economica.

Raspunde

Editoriale
Rolul presei în criză
Presa economică a propus tot timpul soluţii şi alternative. A fost mai mereu cu un pas ...
Masa lui Jobs şi biblioteca lui Eco
Ideea nu e doar să spui «da» produselor potrivite, ci şi să ştii să spui ...
Atacul bocitoarelor profesioniste
Telespectatorii priveghiuri­lor televizate ar trebui să afle că bocitoarele au cam dat-o ...
Identitate prin comparaţie?
Orice naţie are la nivel cultural, social şi economic calităţi şi defecte care o definesc ...
ziare