Capital.ro Experienta in slujba ta.
Curs valutar
4.0801
EUR
2.9817
USD
4.559
GBP
2.95
CAD
2.7456
AUD
107.6611
XAU
Sondaj
Sunteţi de acord cu legalizarea învăţământului la domiciliu?
Convertor valutar
Data: 18 Martie 2010
Arhiva
L
M
M
J
V
S
D
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 
 
 
 
L
M
M
J
V
S
D
 
 
 
 
 
 
 
Străduţe scumpe ca în Bucureşti în toată lumea nu găseşti

Străduţe scumpe ca în Bucureşti în toată lumea nu găseşti

Autor: Răzvan Amariei
Publicat: 5 Octombrie 2009
Vizionari: 5038;

În plină criză, edilii Capitalei au decis să consume o cincime din bugetul anual al oraşului pentru asfaltări inutile şi de câteva ori mai scumpe decât costul real.

Consilierii municipali din Bucureşti, indiferent de partidul din care fac parte, şi-au dat mâna cu subordonaţii primarului Sorin Oprescu şi au decis că reabilitarea a patru bulevarde şi a 54 de străzi (din care multe nici nu au nevoie decât, în cel mai rău caz, de intervenţii minime) va costa peste un sfert de miliard de euro.

Valoarea viitoarelor lucrări, stipulată printr-o recentă hotărâre a CGMB, i-ar face invidioşi până şi pe edilii din Monte Carlo. Şoseaua Kiseleff, de exemplu, ar urma să fie reasfaltată pentru 15,5 milioane de euro pe kilometru, iar Strada Academiei (un drum cu o singură bandă pe sens şi trotuare înguste), pentru nouă milioane de euro pe kilometru. „Păi, e mai scump decât o autostradă, iar acolo faci totul de la zero: terasamente, fundaţii, asfalt, viaducte, parapeţi“, se miră Ion Stan, unul dintre consilierii care au avizat şi votat actul normativ, spunând, tardiv, că a avut anumite suspiciuni. Adrian Costin, reprezentant al companiei de construcţii CCCF, spune că, în mod normal, asfaltarea unui metru pătrat de stradă ar trebui să coste cam 26 de euro (TVA inclus), iar un metru pătrat de trotuar, cam 30 de euro. Rezultă de aici că reabilitarea unui kilometru din Şoseaua Kiseleff ar trebui să coste sub un milion de euro, iar în cazul Străzii Academiei ar trebui să se situeze sub 300.000 de euro.

Neregulile sunt prezente şi în cazul celorlalte 56 de străzi. De exemplu, sunt umflate vizibil atât valoarea lucrărilor efective, cât şi cea a cheltuielilor cu proiectarea sau consultanţa (care ar urma să coste circa 600.000 de euro în fiecare caz, deşi de multe ori e vorba de simpla reasfaltare a unor alei de câteva sute de metri). Luaţi la întrebări, reprezentanţii CGMB şi ai Administraţiei Străzilor spun că valorile au fost stabilite de firme de consultanţă şi că, oricum, preţurile au crescut mult în ultimii ani.

Pentru asfaltarea a 1% din străzile Bucureştiului, PMB vrea să cheltuiască 265 mil. euro, bani cu care Ministerul Transporturilor construieşte 60 km de autostradă.

 «Cine este pentru? 31 de voturi. Împotrivă? Zero voturi. Abţineri? 15 voturi. Acest proiect de hotărâre a fost adoptat.» Fără întrebări, fără dezbateri, fără voturi contra. Aşa a trecut prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), în urmă cu o lună, proiectul pentru stabilirea preţurilor pe care administraţia locală ar fi dispusă să le plătească pentru reabilitarea unor străzi. Potrivit actului normativ, asfaltarea celor 58 de străzi şi bulevarde (1,1% din numărul total de străzi din Capitală), în lungime totală de 43 km, ar putea costa 265 de milioane de euro. Sau 6,2 milioane de euro pe km. În 90% din cazuri, este vorba de străzi deja asfaltate, lucările prevăzute fiind, aşadar, doar decaparea carosabilului existent şi turnarea a două straturi de asfalt.

Pentru comparaţie, o sumă similară cu cea votată de Consiliul General (305 de milioane de euro) va fi cheltuită pentru realizarea a două tronsoane de autostradă (Medgidia – Constanţa şi Arad – Timişoara), în lungime totală de 65 km. Da, datele sunt corecte – cu 4,2 milioane de euro pe km în primul caz şi 5,3 milioane de euro pe km în cel de-al doilea, unii reuşesc să construiască autostrăzi (terasament, fundaţie, asfalt, parapeţi, poduri şi viaducte, noduri rutiere) cu două benzi de circulaţie şi una de refugiu pe fiecare sens de mers.

Iar situaţia se complică dacă ne uităm la infrastructura rutieră deja existentă. Cu 59 de milioane de euro, Ministerul Transporturilor a reuşit reabilitarea drumului naţional Braşov – Sibiu, în lungime de123 de km. Cost pe km – 0,48 milioane de euro. Iar cu 9,6 milioane de euro s-a realizat reabilitarea celor 39 de km ai drumului judeţean Blaj – Târnăveni. Adică 0,25 milioane de euro pe km.

775 de euro pe metrul pătrat de asfalt

 Campioana dezmăţului bugetar pregătit de administraţia locală din Bucureşti este, de departe, şoseaua Kiseleff. Artera de 2,9 km, care face legătura între Piaţa Presei, Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, ar urma să fie reasfaltată cu 45 de milioane de euro. Deci, 15,5 milioane de euro pe km. „Păi, asta costă mai mult decât o autostradă“, constată Ion Stan, consilier municipal PSD, unul dintre membrii Comisiei de Transporturi din CGMB (organism care a avizat proiectul de hotărâre) şi unul dintre cei care au votat în favoarea adoptării hotărârii. Şi are dreptate – reabilitarea unui kilometru din şoseaua Kiseleff ar urma să fie de până la cinci ori mai scumpă decât construcţia unui kilometru de autostradă.

Dar pentru majoritatea celor 58 de străzi lucrurile stau la fel: strada Academiei, de exemplu, ar urma să fie asfaltată cu 12 milioane de euro, sau Piaţa Gării de Nord, cu şapte milioane de euro.

Surprinzătoare sunt şi dife­renţele existente între indicatori tehnico-economici aprobaţi, tot de consilierii generali, pentru aceleaşi străzi, în urmă cu mai puţin de trei ani. Astfel, pe atunci reabilitarea străzii Gării de Nord (inclusiv refacerea fundaţiei) ar fi urmat să coste 1,14 mil. euro. În 2009, aceeaşi stradă ar urma să consume 2,57 mil. euro din banii bucureştenilor (doar reasfaltare). Creşteri semnificative au avut loc şi pentru strada Grigore Cobălcescu (1,5 mil. euro în 2006, cu tot cu fundaţie, faţă de 3,3 mil. euro anul acesta, doar asfalt) sau Strada Gării Herăstrău (de la 600.000 de euro cu tot cu fundaţia refăcută la 1,9 mil. euro doar pentru reasfaltare).

Tot în 2006, CGMB decidea ca şoseaua Andronache din Capitală (cu două benzi pe sens) poate fi reabilitată (fundaţie plus reasfaltare) cu 1,6 mil. euro pe kilometru. Ei stabileau, de asemenea, că realizarea unei legături între bulevardul Timişoara şi şoseaua de centură (proiect care nu a mai avansat după alegerile din 2008) – trei kilometri de drum nou (din care 600 de metri cu patru benzi), trei poduri în lungime totală de 575 de metri şi reabilitarea a 1,7 kilometri din şoseaua deja existentă - ar fi trebuit să coste 28 mil. euro. Anul acesta, în opinia administraţiei locale, banii aceştia nu mai ajung decât pentru reasfaltarea câtorva străduţe.

Preţurile reale, infinit mai mici

 Adrian Costin, reprezentant al companiei de construcţii CCCF, spune că, din experienţa sa, un metru pătrat de asfalt nou pe o stradă deja asfaltată ar trebui să coste circa 108 lei, cu tot cu TVA (cam 26 de euro), un metru pătrat de asfalt pe o stradă neasfaltată (inclusiv fundaţia) ar trebui să fie cam 169 de lei (cam 40 de euro), iar un metru pătrat de trotuar, cam 126 de lei (circa 30 de euro).

Luând în calcul aceste valori, rezultă că şoseaua Kiseleff ar putea fi asfaltată cu circa 2,6 milioane de euro, la care s-ar adăuga aducerea la nivel a căminelor şi a gurilor de scurgere, marcajele şi semnalizarea, precum şi sumele prevăzute la capitolele „asistenţă tehnică, consultanţă“, „studii şi proiectare“, respectiv „alte cheltuieli“ (circa 5,8 milioane de euro, dar probabil că, în realitate, ar trebui să fie vorba de mult mai puţin şi în acest caz). Oricum, devizul total ar ieşi la sub zece milioane de euro - de cinci ori mai puţin decât doreşte să cheltuiască Primăria.

Iar lucrurile devin şi mai interesante când se iau în calcul drumuri secundare. Strada Radu Cristian, de exemplu, are doar 110 metri lungime. Cu toate acestea, ar urma să fie asfaltată cu 1,14 mil. euro (adică 10,4 mil. euro pe km). Lucrările efective ar urma să coste 230.000 de euro (restul, nu mai puţin de 900.000 de euro, ar urma să fie alocat pentru consultanţă, proiectare şi „alte cheltuieli“). Pe baza valorilor pomenite mai sus, asfaltarea ar trebui să coste însă numai 28.000 de euro - de opt ori mai puţin.

Apărare neconvingătoare

 Grigore Popa, preşedintele Comisiei de Transporturi din CGMB, spune că nu are la dispoziţie un corp tehnic care să evalueze proiectele şi, în aceste condiţii, rolul organismului se restrânge la a emite un aviz de oportunitate. „Datele vin de la Administraţia Străzilor şi au fost preluate din studii de fezabilitate efectuate de companii specializate independente“, explică el. Popa mai spune şi că indicatorii tehnico-economici nu sunt neapărat definitorii pentru preţ. „Ei permit bugetarea, pentru a pregăti licitaţiile. Dar numai piaţa va stabili nivelul corect“, afirmă acesta.

„Preţurile doar par mari. Depind, însă, de ce se doreşte pe fiecare stradă – pe Kiseleff, de exemplu, vom înlocui canalizarea pluvială existentă cu una modernă, la bordură“, declară Alina Roman, directoarea Administraţiei Străzilor. Ea mai încearcă să explice valorile utilizate prin faptul că aceşti indicatori vor sta la baza unor acorduri-cadru de întreţinere a străzilor valabile patru ani, dar şi prin posibilitatea ca, până la organizarea licitaţiilor, preţurile practicate de firme să crească.

Argumentele treoretice nu reuşesc, însă, să modifice realitatea: aleşii bu­cu­reştenilor sunt dispuşi să consume 20% din bugetul anual al Capitalei pentru asfaltarea câtorva străzi. Din care multe nici nu dau semne că ar avea nevoie de asemenea lucări în următorii ani.

Preţurile doar par mari. Ele depind de ce se doreşte  pe Kiseleff, de pildă, înlocuim canalizarea pluvială cu una modernă.
Alina Roman, director Administraţia Străzilor

Ce înseamnă 265 mil. euro

- Banii necesari pentru renovarea şi modernizarea a 100-150 de şcoli.

- O sumă de 1,5 ori mai mare decât bugetul pe 2009 al Clujului.

- Banii necesari pentru construcţia a 10 spitale moderne cu 200 de paturi sau pentru renovarea şi modernizarea a 20 de spitale.

- O sumă suficientă pentru electrificarea totală a localităţilor din România.

- Veniturile anuale a 132.000 de pensionari din România.

Şoseaua Kiseleff ar urma să fie reabilitată cu 15 mil. euro/km preţ considerat incredibil de către specialiştii consultaţi

Deşi asfaltul pe care îl are azi ar necesita maximum câteva plombe, pentru Strada Gării de Nord se vor cheltui 2,6 mil. euro

Str. R. Cristian  -  110 metri lângă Piaţa Rosetti. Va fi asfaltată  cu 1,1 mil. euro

Deşi aproape perfectă, Strada Academiei va costa 12 milioane euro

A mai fost reabilitată o dată acum câţiva ani. Nu contează , Primăria  vrea să reasfalteze Piaţa Gării de Nord cu 7 milioane euro

Alte articole despre: autostradă, ministerul transporturilor, cheltuieli, consiliul municipal, bucureşti, strazi, sosele, capitală, actualitatea


Comentarii cititori (51)
Nume:*
Subiect:*
Comentariu:*
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Asteapta, se incarca...

Ce putem face? Caut solutii

Trimis de Mircea la 7 Octombrie 2009 16:18:43

Multumesc celor de la Capital pentru acest articol si in speranta ca nu este doar o "soparla" cu iz politic, intreb, ca si contribuabil si bucurestean: ce e de facut? M-am saturat sa scriu comentarii online, iar daca ies singur pe strada si fac scandal, ma ridica baietii si ma duc la "glumeti".

Ce putem face? Am incercat cu boicotarea votului prin neparticiparea la vot, au gasit o solutie si pentru asta. Greva fiscala? Este posibil sa nu mai platim taxe a.i nenorocitii astia care vad bugetul public ca portofel de cheltuieli pentru "prieteni" sa nu mai aiba de unde?

Raspunde

• ce e de facut?

Trimis de Maria O la 12 Octombrie 2009 18:24:05

Intr-adevar, Mircea, asta e marea intrebare! Citind (si, la fel ca tine, sper ca datele sunt veridice si nu doar niste mascarade electorale - desi articoluö este scris foarte bine si argumentat), m-am indignat profund! Solutii: stiu ca vorbesc sf acum: realizarea unui benchmarking al eficientei autoritatilor publice locale (pe tipuri de servicii). Bineinteles, pentru asta este nevoie de un arbitru neutru care sa supervizeze procesul de evaluare. O alta metoda ar fi plafonarea cheltuielilor pentru anumite tipuri de servicii, dupa ce se face un brainstorming cu specialisti in domeniu (nu numai firme executante, pentru ca ar putea actiona pe principiul cartelului) si se raporteaza aceste sume la sume similare in UE (ca sa nu mai vorbim ca la noi mana de lucru ar trebui sa fie mai ieftina decat in UE)! Stiu ca la aceasta propunere or sa sara cititorii fideli ai capitalului, mari sustinatori ai pietei libere. Ei ar trebui, in cazul in care nu sunt beneficiari directi ai acestor "tunuri", sa se gandeasca ca banii acestia se duc si din buzunarul lor... Citind articolul, chiar nu imi dispare orice dorinta de a reveni in aceasta tara a pasarilor pradatoare!

Cine l-a votat sa il manance pe paine !

Trimis de Dan la 7 Octombrie 2009 13:31:35

Acum ne dam sema cat de bine a administrat Spitalul Municipal Dl. Oprescu. Daca facem un calcul simplu ne dam seama ca daca ajunge presedinte va fura de 10 ori mai mult !!!

Raspunde

• Si Bordureanu ce-a facut?

Trimis de Segal la 9 Octombrie 2009 15:38:27

Dupa ce ala a facut bordurile de zor, vine asta si face asfaltul. Care e deosebirea? Basescu s-a ocupat cu "impartirea" terenurilor banoase. Fiecare se capatuieste cum poate pe spinarea noastra. De ce? Pentru ca nici unul nu a raspuns penal pentru furaciunile respective.

asclepios_netu@hotmail.com

Trimis de radu la 7 Octombrie 2009 12:52:52

Aceasta este de fapt cartea de vizita a D-lui Oprescu pentru campania prezidentiala!!! Tipa ca vrea ca oamenii sa fie respectati! L-a auzit cineva sa comenteze ce se spune mai sus? Cum gaseste Bucurestiul asemenea specimene sa-i reprezinte? Auzi, directia de strazi nu poate evalua valoarea unor lucrari, ei dau doar avizul!!!! In baza a ce? A spagii primte? Avem SRI avem procuratura, chiar nu pot fi bagati la puscarie acesti infractori? Grigore Popa, Alina Roman etc ne spuneti si noua cata spaga ati luat sa aprobati asa ceva?

Raspunde

numai hoti nenorociti si incopetenti in functiile

Trimis de indignat la 7 Octombrie 2009 11:48:12

Ma intreb daca o sa se sature vreodata de furat nenorocitii care ajung in functii publice si in politica.
Strada pe care stau eu e neasfaltata de 30 de ani, de cand a fost facuta, zici ca e o relicva din al doilea razboi mondial. Dar stiti ce fac baietii destepti? S-au apucat acum 2 saptamani, fix inainte de alegeri sin in plin sezon de ploi, sa o carpeasca pe ici pe colo si sa mai infiga niste borduri de-ale lui Videanu. Nu-ti vine sa ii iei pe toti, sa-i pui in oala si sa le dai foc? Eu sunt fire pasnica de obicei, dar nu mai am mult si ajung la disperare din cauza hotiilor si nesimtirilor si incopetentei romanesti.

Raspunde

asfaltarea in Bucuresti

Trimis de nu conteaza la 7 Octombrie 2009 11:40:06

Poate le sugereaza cineva ca este realmente nevoie de PARCARI SUBTERANE in oras...Asfaltari se fac de zeci de ani fara rezultat

Raspunde

asfalarea

Trimis de Un bucurestean la 7 Octombrie 2009 10:09:12

Eu m-am decis, nu mai inghit, nu se mai poate, nu facem nimic si tacem si inghitim ca oile. In maxim 2 ani sunt out din tara asta, la revedere, mi-am luat familia si am plecat sa nu mai vad bataia asta de joc, toti sunt o apa si un pamant, nu au pic de rusine, nu le pasa de nimic. Vor sa creasca TVA-ul? Vor acum sa dea o lege cum ca daca depasesti viteza legala cu 50km la ora sa iti ia masina, bai nene, nu mai au de unde sa stoarca bani sa-i fure. Ba dar astia cui raspund, cine ii ia la intrebari? Aveti pretentii de vot?? Sa venim la vot? Dar oare cat cred astia ca ne mai pot intinde nervii????

Raspunde

• bravo

Trimis de vademecum la 7 Octombrie 2009 11:25:20

Bravo Un bucurestean. Ceea ce vrei tu sa faci am facut eu acuma 6 ani, si nu regret. Situatia globala din tara asta s-a inrautatit atat de tare incat nu se mai poate accepta nimic. Societatea s-a degradat enorm. Daca ar fi sa se supuna la vot scoaterea RO din Uniunea Europeana, as fi primul care as vota-o. Nu suntem demni de a face parte din Europa. Suntem tiganii ei. In exterior ti-e rusine sa spui ca esti roman. Si pe buna dreptate. Enorm de multi romani din diaspora, desi cetateni ai Uniunii, doresc renuntarea la cetatenia romana. Si pe buna dreptate.

• Pleaca din Romania

Trimis de Bianca la 7 Octombrie 2009 14:11:58

Bravo, si eu am facut la fel, am plecat acum 5 ani in Canada de scarba si de greata si n-am regretat un minut. Si se pare ca am avut dreptate. Se pare ca nimic nu s-a schimbat pe-acolo.

• "rumurile europene" au limita de viteza de 110 km/

Trimis de alex la 7 Octombrie 2009 14:17:58

hai sa va spun si eu: duminica veneam pe E85 (drum european itnre Iasi si Bucuresti), cand dupa un pot in Tisita ma asteapta un logan de MAI cu radar... mi-au dat 240 lei amenda ca mergeam cu 74 km/h, adica aproape jumatate din salariul minim pe economie (care este de 600 lei), pentru ca am condus cu mai mult de 200 km peste limita legala de 50 km/h!!!!!!!!! E85 ESTE "DRUM EUROPEAN", PE CARE LIMITA DE VITEZA ESTE DE 50 KM/H!!!!! si asta pe un pod, unde nu era tipenie de pieton, nicio casa, nimic!! Halal tara! Au nevoie de bani, si storc de la contribuabili!

stradute scumpe........

Trimis de eag la 7 Octombrie 2009 00:09:57

Scrieti pentru a ne face sange rau.va opriti aici desi aveti toate datele pentru investigatii -indicatori 2007-sf2007.

Raspunde

Sa mince si gura mia!

Trimis de Andrei la 6 Octombrie 2009 21:48:22

Pai de unde are Oprescu bani sa se bata cu astia de ne fura de 20 de ani?
Si Bechtel-ul nu face autostrada cu cristale? Va mai uitati la citeva milioane.........ia uite-te Bai Nene!
Sa manince si gura lor!
Ce se mai fura in Romania? .....cam tot.

Raspunde

silicon@yahoo.com

Trimis de silicon la 6 Octombrie 2009 19:13:35

bag^%^&%%^%. Mai am un pic si imi plezneste o vena-n cap. Asta e pur si simplu dementa. Strazile pomenite mai sus sunt in stare buna, unele chiar foarte buna. Peste un milioan de euro pentru 110 m de strada secundara??!?!?!

Imi pare rau ca nu pot sa scriu mai multe, dar pur si simplu nu pot sa ma mai exprim civilizat. Ce e de facut?

Raspunde

hehee-ce spaga eeee

Trimis de animalutul20 la 6 Octombrie 2009 16:22:49

daca s-ar verifica licitatia respectiva la comisia de solutionare , nu ar fi o problema s-o anulezi

autoritatea contractanta poate anula o procedura de achizitie publica - fara daune sau alte chestii.........

Raspunde

Rusine!

Trimis de racheru marius la 6 Octombrie 2009 16:13:26

Bucuresteni! Voi l-ati vrut!Dati-l jos!Nu-mi vine sa cred,e prea de tot!Un aventurier!Rusine!

Raspunde

Oprescule cat mai vrei sa furi...

Trimis de Gicu la 6 Octombrie 2009 15:12:55

Bai mai fura omul, dar sobolanul asta e chiar nesimtit, astept ziua cand totusi o sa ii impuste unii si pe astia, insa nu cred ca o apuc ziua asta, noi romani pina nu raminem fara mincare in mate tacem si inghitem in sec.

Raspunde

bani de campanie

Trimis de fan kiseleff la 6 Octombrie 2009 15:09:11

kiseleff arata foarte bine, nu cred ca are nevoie de asfalt acum. si nu-mi imaginez cum ar fi sa o inchida, nici nu vreau sa ma gandesc cum as ajunge acasa.
propun sa facem o petitie publica, si poate domn primar, inainte sa se vada presedinte, se ocupa si de banii nostri, pe care vad ca-i cheltuie cu mana larga. niste nesimtiti, fara simtul realitatii! daca au prea multi bani la primarie, sa micsoreze taxele locale pentru la anul, cum sa dea 1 mil de euro ptr strada academiei, care este o strada amarata....

Raspunde

Claxoane!! Claxoane!!

Trimis de un bucurestean!! la 6 Octombrie 2009 14:39:44

Si cand te gandesti ca sunt nenumarate strazi din bucuresti care inca sunt pavate cu piatra de rau si nu au canalizare.
Cand vor sa le dai votul promisiuni, promisiuni iar cand se vad in fotoliu de primar, presedinte sau parlamentar uita.
Spunea doctoru' gropar ca sa le distrugem gasca! De ce? Are el alta gasca?? asa ca tot se da el lansat la prezidentiale!
Toata jena. Ne uitam de pe margine si nu facem nimic.
Stiu ca a mai fost intr-un oras treaba asta dar o putem face si noi poate ii trezim si le aducem aminte ca noi i-am pus acolo.
Cand treceti prin fata Primariei Capitaliei sa claxonati eu asa voi face de acum incolo.
Bafta!

Raspunde

nu se sesizeaza nimeni?!

Trimis de Lucian* la 6 Octombrie 2009 14:12:55

Pe Ridzi ati b****o pt 750000 de euro, dar pe astia care fura 235.000.000 de euro nu se sesizeaza nimeni?
Nu exista un criteriu al competentei si pentru consilieri? Chiar nu-i ia nimeni pe aia la intrebari?
Base, Antonescu, Oprescu, etc, agitati-va! Aveti munitie si nu va folositi de ea!

PS: pt cititorii dornici sa intre in afaceri cu guvernul :), ii rog sa ia legatura cu mine pt ca sa ne infiintam o companie de .... drumuri!
Nu uitati sa anuntati la banca sa va goleasca un seif numai pt dumneavoastra! Dupa primul contract cu vreo primarie cred ca o sa mai avem nevoie de unul. Daca prostii platesc....

Raspunde

asfaltarea strazilor din Bucuresti..........

Trimis de Radu greceanu la 6 Octombrie 2009 14:12:07

Ceea ce se intimpla cu actiunea unor Consilieri din bcuuresti de a aproba un buget de peste 250 mil. de euro pentru asfaltare strazi si citeva bulevarde din bucuresti, reprezinta pur si simplu un atac la adresa bucurestenilor,care din putinul pe car il au la dispozitie, se trezesc cu bugete umflate de peste 10/15 ori.Credem cu toata taria ca DNA trebuie sa-si faca intr-adevar treaba, credeti dvs. ca daca ii injuram
pe consilieri, rezolvam ceva.
organele statului trebuie sa-si faca datoria, ca de aceea ii platim cu salarii care sfideaza bunul simt.
practice ce se intimpla in priamria generala se datoreaza exclusiv acestui individ pus pe capatuiala, pe nume Sorin oprescu, care in loc sa aplice legea, o aplica cum crede domnia sa de cuvinta.
personal NU voi fi de acord cu ceea ce se intimpla si organele abilitate ale statului trebuie sa ia masuri inconsecinta.
Alrtceva ce sa mai comentezi, cuib de infractori.
O zi buna !

Raspunde

Suntem de tot ***.........

Trimis de Ciprian la 6 Octombrie 2009 14:00:02

Nu ma mira deloc faptul ca sunt aproape 2000 de cititori ai acestui articol si doar 19 postari,ne meritam soarta ca tacem ca niste fraieri in timp ce astia isi baga mana in banii nostri cu toata nesimtirea.I-am ales sa aiba grija de banii nostri si ei ne fura cu nerusinar

Raspunde

de hotii acestea e greu sa scapi

Trimis de ady la 6 Octombrie 2009 13:29:18

Nu avem spitale, nu avem scoli dar nici drumuri si strazi.
Dar nici asa nu se poate sa arunci o caruta de bani pe doua lopeti de asfalt. Restul banilor sunt furati. Logic. Cum sa nu pui si la tine in buzunar cat incape daca tot esti cu ei in mana? Boala asta este incurabila.

Raspunde

e lumea rea

Trimis de vadanu vesel la 6 Octombrie 2009 12:57:36

pai cum vor ei sa fie metru patrat pe kiselef la pret egal cu ala de pe Turda - Jibau. Chiar nu se pricepe nimeni ca pe kiseleff trebuie bagate sub sosea detectoare de bombe, pe margini se va pune marmura de deva, in asfalt se va baga sclipiciuri sa vada betivii drumu ? Pai nea bre ganditi inainte sa va infuriati. Pe kiselef vin maharii lumii nu capsunarii ca pe Turda Jilau

Raspunde

La groapa cu ei!

Trimis de Cetateanu scarbit de hoti si de ticalosi la 6 Octombrie 2009 12:36:34

Exista o singura solutie:cateva sticle cu benzina,aprinse,aruncate in sala de consiliu(avand usile incuiate dupa aruncare) a primariei jegoase ce isi permite sa cheltuie un purcoi de bani pentru tehnologica si euroconstruct,iar apoi aceleasi sticle cu benzina aruncate in sediile firmelor de mai sus.Redevenind seriosi,edilii nostri cei dragi nu sunt in stare sa faca o pasarela peste calea ferata la centura de la Domnesti si vor sa cheltuie sute de milioane de euro pe asfaltari?Asa au facut si acu cativa ani cand firma lui umbrarescu a asfaltat portiunu BUNE de autostrada,portiuni care nu necesitau reparatii!P.S.Anul acesta pana acum nu am platit niciun impozit si nicio taxa.M-a voi ambitiona si nu voi plati nimic.Sa vedem ce o sa patesc.Chiar daca ma vor da in judecata,o sa-i aman si eu cu plata macar vreo cinci ani!Hotilor!

Raspunde

Asfalt tango

Trimis de Petre07 la 6 Octombrie 2009 12:32:48

Pei ziarele sa mai tina si ele sus stirea asta cateva zile. Si aici nu se sesizeaza nimeni din oficiu ? Din "organe" ma refer. La televiziune sa mai ia cineva stirea asta in cateva emisiuni si sa tina subiectul asta.
Iar pentru domnul care vede masoni ma gandesc ca poate mai stie ceva in plus pe tema asta .... si vrea sa deturneze vina pe masoni, bubuli, etc .
Asta daca in enumerare nu am uitat pe cineva ilustru care poate sa asfalteze, caci in nici un caz nu poate fi cautat cine din cei 4-10 mari asfaltatori va castiga licitatia....

Raspunde

poate

Trimis de Andrei la 6 Octombrie 2009 12:24:46

Poate le renoveaza si le face suspendate, d-aia costa asa mult

Raspunde

astept mai mult de la presa

Trimis de sava la 6 Octombrie 2009 12:08:55

Nu e posibil asa ceva? Ce am putea face noi? Sa ies singur in strada? Ziarul Dumneavoastra ar trebuii sa faca o stire pe prima pagina si sa initieze o campanie impotriva acestui lucru!!! De ce nu faceti asa?

Raspunde

pai nu lasati

Trimis de marin la 6 Octombrie 2009 11:56:18

faceti o manifestatie, o demonstratie impotriva acestor proiecte ca sa se vada ca societatea are ceva de zis mai ales in cazurile cand are cunostinta de ce se intampla.

Raspunde

retardati mintali

Trimis de Pornescu la 6 Octombrie 2009 11:16:41

Bucurestenii sunt retardati mintali si imbecili.

Raspunde

• te-a facut mama ta retard

Trimis de sava la 6 Octombrie 2009 12:09:39

Vorbeste in numele tau oligofrenule!!!

• retardati mintali oligofreni

Trimis de Pornescu la 6 Octombrie 2009 21:03:05

Bucurestenii sunt retardati mintali si imbecili si oligofreni. E evident.

• raspuns @pornescu

Trimis de Giovanni Antonescu la 6 Octombrie 2009 21:14:29

@pornescu,un taranoi ca tine nici nu poate gandi altceva, de la unul ca tine il putem lua ca un compliment.Necazul, taranoi semidoct, este ca toti tugurlanii ca tine, primii incaltati din familia lor si aterizati direct de la coada vacii in acest oras superb sunt primii lui detractori.Eu sunt bucurestean de 7 generatii, corcitura venetica!Noi , putinii bucuresteni necorciti ramasi, iubuim acest oras!Problema e cu scursurile provinciale-a nu se confunda cu concetateni romani de pe tot cuprinsul Tarii-minoritari sau nu, tuciurii sau nu, DOAR REZIDENTI in Capitala ROMANIEI, care se dau eventual mari bucuresteni.Indiferent ca stau aici de 50 de ani, 5 ani sau 5 luni, raman niste proscrisi aici , neavand nici o tangenta cu viata urbana, cu maretia orasului.Ulterior, isi pun pe net ineptiile, precum "cocalarul pornescu".Inapoi in satra, taranoiule!

• erata

Trimis de Giovanni Antonescu la 6 Octombrie 2009 21:21:27

erata:in loc de "iubuim acest oras", a se citi "iubim acest oras".Cu scuzele de rigoare, dar mitocani nespalati ca numitul pornescu-ce pseudonim predestinat-ii pot face si pe cei mai pasnici romani furiosi si grabiti!Multumesc.

• subscriu

Trimis de dudu toronto la 7 Octombrie 2009 03:48:22

asa va trebuie fraierilor daca nu va duceti la vot sau votati un papitoi ca oprescu. bucurestiul e un oras superb?...bleaaaah-mi-e sila. fyi, stau in toronto si cand ma repatriez ma mut la curtea de arges...poate prind picior de cocalar bucurestean pe acolo!

• @dudu toronto

Trimis de Giovanni Antonescu la 7 Octombrie 2009 10:41:13

@dudu toronto, din aceeasi categorie cu pornescu.Semidoctule, numele oraselor se scriu cu majuscule.Oricum nu ai ce cauta in Bucuresti, poate sa ajungi la cumparaturi doar.Cat despre Toronto, culegi gunoaie sau aduni fier vechi?O verisoara primara sta acolo intr-un cartier rezidential, sta intr-o vila cu pereti de carton.Singurul oras din Canada cu un aer european si cladiri istorice este Montreal.Dar asa se intampla cand ajungi din cotetul porcilor direct intr-un oras mare, crezi ca ai nimerit intr-o locatie de lux...intoarce-te , te rugam, in Curtea de Arges, prima capitala a Tarii Romanesti.Frumos orasel, cu atatea vestigii, dar unul ca tine tot porcar va ramane, nu ai nici o treaba cu alte domenii, cum ar fi istoria, cultura sau artele frumoase!

• pacat ca nu santem uniti

Trimis de pacat la 7 Octombrie 2009 11:23:12

Pe asta mizeaza si ei,pe faptul ca doi ramani cand se intalnesc se iau la hartza.Nici o comunitate din exterior nu este atat de dezbinata ca cea romana.La fel si in Romania,unul e mai tare si mai destept ca altu' si nimeni nu construieste,toti latram neputinciosi.

• care este diferenta intre Giovani si Pornescu?

Trimis de alex la 7 Octombrie 2009 14:25:04

mai Giovani Antonescu, nu te distingi cu nimic de Pornescu! acelasi stil coleric de a improsca cu venin tot ceea ce nu tine de perfectionismu bucurestean! calitatea de om nu tine de oasul natal, si nici de orasul in care ai decis sa ramai, ci de buna educatie si inteligenta nativa, pe care unii (intre care si tu) nu le au. Sunt si oameni care au decis sa ramana in bucuresti pentru un trai mai bun, deoarece majoritatea resurselor tarii sunt concentrate aici, si pentru asta TU nu ai nicio contributie! De asemenea, majoritatea celor care au ramas lucreaza in functii frumoase, au studii superioare, contribuie la cresterea bugetului bucurestiului tau "frumos", iar TU nu ai niciun merit pentru asta! Incearca sa de detasezi putin de ura viscerala care te macina, nu te mai considera un "ales" doar pentru ca parintii tau te-au conceput intr-un pat dintr-o locuinta din bucuresti, iarasi... TU nu ai niciun merit pentru asta.

• @alex

Trimis de Giovanni Antonescu la 7 Octombrie 2009 16:03:49

@alex, ai tu cumva educatie si inteligenta nativa?ai terminat cumva "Spiru Haret"i.d?mitocanilor ca tine sau ca pornescu trebuie sa le raspunzi pe limba lor, asta este esenta raspunsului meu.Dar evident ca un preaplin de el, ca tine, nu poate observa asta.Si nu uita, pseudointelectual crescut in troaca porcilor, nu e suficient sa ai o diploma ca sa te regasesti in elita...tine in primul rand de educatie, mediul social de provenienta, anturaj...iar din observatiile tale "fine" se vede ca ai aceeasi provenienta sociala ca si pornescu, adica drojdii ajunse de la periferia societatii intr-un spatiu avansat, care ii striveste.Inchei, dorind multa sanatate celor ca voi!

• @alex 2

Trimis de Giovanni Antonescu la 7 Octombrie 2009 16:33:20

Daca ai studii superioare, precum pretinzi, ar trebui sa sti macar ca numele proprii se scriu cu majuscula, ex. Bucuresti.Dar probabil ai ajuns direct din scoala generala intr-o incapere insalubra a unei institutii numita de invatamant superior, srl fabrica de diplome.Deci esti unul din nenumaratii provinciali inculti si plini de ei, eventual rezidenti in Bucuresti, care raman aici numai pt. un venit important, neavand nici o legatura cu orasul.Iti repet, tie si celor ca tine, nu e suficient sa ai o diploma ca sa te regasesti in elita...tine in primul rand de educatie, mediul social de provenienta, anturaj.Daca ai studii superioare, nu esti automat intelectual.Cat despre mine,stimabile neica nimeni, in afara faptului ca sunt bucurestean veritabil, poti citi articole in toata presa straina sau romana, inclusiv ma poti gasi la rubrica Oskar Capital de anul trecut.Ghici ghicitoarea mea ce om de cultura roman,recunoscut in toata lumea, a catadicsit sa raspunda unui guzgan ca tine!Multe"succesuri" in functia frumoasa din orasul care ii suporta inca pe cei de teapa ta!

acolo unde hotia sa infiintat

Trimis de mda pai doar suntem la bucuresti NU. la 6 Octombrie 2009 10:58:35

MICUL paris....din est............vai si amar........
poporul e de vina..........voi suntetii cativa care sunteti acolo sus.......poporul va decide.....daca e nevoie orele sunt numarate fiecaruia dintre voi HOTII orasului BUCURESTI.faceti numai ce vretii.pe banii nostriiiiiiiiii ............oprescule sa disparii sa nu te vad.

Raspunde

asfaltare kisselef

Trimis de giani morandi la 6 Octombrie 2009 10:30:15

raspunderea penala functioneaza numai pt cei mici pt ei nu.masonii isi fac bine treaba,dar nu mai au mult timp

Raspunde

• ai dreptate

Trimis de vademecum la 7 Octombrie 2009 11:39:36

Ai dreptate. Daca un sarac fura din piata o varza ca sa dea de mancare copiilor il pedepsim cu 5 ani de puscarie. Eu inteleg ca doar furturile de milione de euro nu se pedepsesc. Deci.... Cetateanul trebuie sa inteleaga ca tara asta nu este a lor, este a noastra. Cutitul si furculita sunt in mainile noastre. Noi putem decide. Dar doar daca suntem uniti...

vin alegerile

Trimis de electoralu la 6 Octombrie 2009 09:45:54

pai cine credeti ca ii bani lu oprescu de prezidentiale? marii regi ai asfaltului probabil

Raspunde

revin

Trimis de tt la 6 Octombrie 2009 09:15:20

Daca tot ati publicat articolul, nu credti ca ar fi mai bine, ca voi ziaristii, sa faceti o ancheta serioasa si sa urmariti care sunt firmele care au facut "studiile" care au dat drept rezultat sumele respective, cine a fost de acord ca sumele sunt reale, cine se va ocupa de asfaltare, unde se scurge diferenta dintre pretul aprobat si pretul corect?????

Raspunde

purificarea societatii

Trimis de plutonul de executie la 6 Octombrie 2009 08:50:35

singura solutie este arestarea si executia acestor hiene parazitare si lacome in grupuri de cate 20-30 de hoti - sa fie condamnati la moarte prin impuscare: politicieni, bancheri, consilieri, finantisti, juristi.

Raspunde

• subscriu

Trimis de tt la 6 Octombrie 2009 09:09:46

Este, probabil, solutia cea mai corecta.

• Sa inceapa!

Trimis de justitia finala la 6 Octombrie 2009 10:58:33

Chiar nu se gaseste nimeni sa sparga gheata? Ca arme de contrabanda sunt destule iar de umilinta acumulata nu mai vorbim! Sa inceapa vanatoarea de viermi!

arrassas@yahoo.com

Trimis de alx la 6 Octombrie 2009 08:43:17

"..bani cu care Ministerul Transporturilor construieşte 60 km de autostradă." Ce construieste ministerul transporturilor, autostrada? Unde?

Raspunde

mai mira pe cineva?!

Trimis de GP la 6 Octombrie 2009 08:42:04

Si Oprescu mai vrea si presedinte...huh

Raspunde

• un centru medical de milioane

Trimis de Academica la 7 Octombrie 2009 11:18:22

Cu ce sa-si plateasca Domnu' doctor dotarile de milioane de euro de la centrul sau medical "Academica" (RMN,CT,si multe altele)? Dar pe cine intereseaza sa sape mai adanc?Presa da o stire dupa care ea moare si o data cu ea si noi.Iti vine sa crezi ca toata lumea este complice la ceea ce se intampla,sau este total nepregatita sa faca o reala ancheta de presa?

Editoriale
Cartea lui Bercea Mondialu’
Domnu’ Mondialu’, nu-mi împrumutaţi şi mie cartea aceea a lu’ matale? Aş ...
DusteRomania
De vreo trei ani ştim că Dacia pregăteşte lansarea unui SUV, de mai bine de un an că se va ...
Transparenţă fiscală prin «salariul complet»
Salariaţii trebuie să ştie că aproape jumătate din valoarea muncii lor nu ajunge la ei ...
Obişnuinţa de a nu vedea copacii
Pentru că suntem originali, noi românii nu vedem milioanele de mici dezastre de lângă ...
ziare