

Planuri pentru 2014: cu maşina prin tunelurile Autostrăzii Comarnic - Braşov
Autor: Andrei Hărăguş
Publicat: 19 Octombrie 2009
Vizionari: 2795;
Autorităţile au finalizat faza de contractare pentru încă două autostrăzi: Comarnic - Braşov, cel mai dificil tronson de autostradă din România, şi Cernavodă - Constanţa. Prima dintre lucrări ar urma să fie gata în 2014, cealaltă peste 2 ani.
Autostrada Comarnic - Braşov. Cel mai dificil tronson de autostradă din România, care taie Carpaţii Meridionali prin Valea Prahovei, se întinde pe 58 de kilometri şi, în premieră, va fi construit şi finanţat în concesiune de o firmă privată, ceea ce înseamnă că se va plăti o taxă de utilizare de către şoferi, stabilită momentan la 1,80 euro. Preţul total al autostrăzii, care include costurile de finanţare, execuţie şi întreţinere pe următorii 30 de ani, este de 4,7 miliarde de euro.
Autostrada va fi construită şi operată de firma franceză Vinci (în consorţiu cu compania grecească Aktor), care a câştigat licitaţia în favoarea unui consorţiu condus de firma austriacă Strabag. Lucrările, extrem de complexe (autostrada conţine nu mai puţin de 20 de kilometri de tuneluri), vor fi începute anul viitor şi terminate în 4 ani.
Autostrada Cernavodă - Constanţa. Ultimul tronson al Autostrăzii Soarelui va fi terminat cel mai probabil în 2011, potrivit actualului grafic de lucrări. Tronsonul a fost „spart” în două bucăţi: Cernavodă - Medgidia (19 kilometri, construit de firma franceză Colas pentru 180 de milioane de euro) şi Medgidia - Constanţa (32 de kilometri, construit de asocierea Astaldi (Italia) - Max Bogl (Germania) în baza unui contract de 169 de milioane de euro).
DETALII:
Citeşte şi Ceauşescu ne-a lăsat 3.200 km de autostradă pe planşetă şi 123 pe pământ. După 20 de ani, avem 260 km şi aceleaşi planuri.
Citeşte şi De ce nu se fac autostrăzi în România: trei cauze principale.
Dezamagit
Trimis de alin la 19 Octombrie 2009 16:09:23
S-a facut un calcul simplu.Daca aveam autostrazi aveam investitii peste cele preconizate de aproximativ 5 miliarde de euro anual in plus.Aduceti-va aminte care a fost motivul pentru care Daimler nu a mai vrut sa fabrice Mercedesuri in Romania.
Greseala
Trimis de gogu la 19 Octombrie 2009 10:09:27
Aici Ceasca a gresit . A lasat hartiile dar nu a lasat instructiunile de folosire si uneltele de lucru.
In orice caz rezultatul ar fi fost acelasi si in cazul in care lasa tot ce trebuia, pentru ca Nea Berceanu la cate clase are oricum nu putea descifra planurili. Valabil si pentru Orban cel tare in muzica ca de restul vai steaua lui.
Nu tin minte cine a fost de la PSD.
PS. Am uitat de super matraguna fost ministru al transporturilor - Geniul autostrazii Buc - Pitesti.
• inca unul
Trimis de vic la 19 Octombrie 2009 13:10:51
Ai mai uitat un fraier la numar, e presedintele unor romani acum.
• bine ca nu
Trimis de stupidbutcocky la 22 Octombrie 2009 17:42:41
bine ca nu a lasat si uneltele, ca le vindeau astia si pe alea pe nimica



