

Inflaţie de programe de masterat şi cifră-record de cursanţi în 2009
Autor: Mirona Hriţcu
Publicat: 6 Mai 2009
Vizionari: 4092;
Peste o treime din absolvenţii de facultate vor urma, anul acesta, şi cursuri postuniversitare. Consecinţa? Potrivit specialiştilor, diploma de masterat „made in Romania“ nu mai are nicio greutate în momentul angajării.
Cei care simt că studiile universitare nu le-au fost suficiente au, ulterior, şansa să se specializeze în orice, de la nanoştiinţe la cum să te porţi în societate. Numărul excesiv de programe postuniversitare a făcut ca acestea să-şi piardă însă importanţa pe piaţa muncii.
„În ultimii aproape doi ani, de când am absolvit, am fost la cinci interviuri. Nu m-a întrebat nimeni niciodată ce am învăţat în timpul cursurilor postuniversitare şi, cu siguranţă, nu m-au privit cu mai multă admiraţie pentru că aveam diploma asta“, spune Andrei Conţac, care în 2007 a absolvit un program de marketing. „Mi se pare normal, pentru că, deşi am plătit, la vremea aceea, aproape 2.000 de euro pentru acest curs, nu pot spune că am căpătat prea multe cunoştinţe noi faţă de facultate. Apoi, îi număr pe degetele de la o mână pe foştii mei colegi care nu au urmat şi un master. Deci, ce beneficii poate să-ţi aducă diploma asta, când o are deja toată lumea?“, rezumă Andrei.
Un tip de masterat pentru fiecare 18 cursanţi
Potrivit datelor Agenţiei Române de Asigurare
a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), instituţia abilitată să îşi dea acceptul asupra cursurilor de masterat autohtone, până în momentul de faţă, pentru anul universitar 2009 - 2010 au fost depuse spre acreditare 1.860 de astfel de programe, dintre care 142 au fost respinse. Motivul? Potrivit preşedintelui ARACIS, Ioan Curtu, „unele universităţi au depus acelaşi conţinut, dar au modificat doar titlul masteratului, iar câteva universităţi au băgat absolvenţii la masterat direct de la colegiu“. Numărul mare de programe şi condiţiile lejere de admitere duc, automat, la o inflaţie
de masteranzi, frizând, pe alocuri, ridicolul. Astfel, în cadrul universităţii băcăuane „George Bacovia“, între 40% şi 60% dintre absolvenţii de facultate sunt admişi apoi şi la masterat, situaţie în care se regăsesc 57% din absolvenţii ultimelor cinci promoţii ale universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi.
De la opţional la obligatoriu
Soarta diplomei de masterat s-a schimbat definitiv începând cu anul trecut, odată cu ieşirea de pe băncile facultăţii a primei generaţii „Bologna“. Astfel, dacă până în 2008 masteratul reprezenta un program postuniversitar opţional, în momentul actual el este o simplă continuare a studiilor; cu alte cuvinte, pentru a obţine aceeaşi calificare cu a unui absolvent care a terminat facultatea până în 2007, studenţii de acum trebuie să urmeze, pe lângă cei trei ani de studii universitare, şi doi ani de masterat. Şi, începând de anul trecut, admiterile la masterat se fac diferenţiat între absolvenţii cursurilor universitare de patru ani (pre-Bologna) şi cei care au stat pe băncile facultăţii doar trei ani. Ca regulă, legea prevede că cel puţin 50% din locurile scoase la concurs trebuie să le revină celor din urmă, în timp ce restul se vor mulţumi cu minimum 33%. În toamnă, de pildă, candidaţii la un loc în cadrul universităţii „Transilvania“ din Braşov, vor avea la dispoziţie 580 de locuri, dintre care doar 75 la buget, în caz că au terminat stagiul universitar după modelul vechi. Pentru absolvenţii acestui an, însă, instituţia scoate la concurs peste 2.400 de locuri, iar jumătate din acestea sunt fără taxă.
Ce urmează? Potrivit lui Howard Davies, consultant în cadrul Asociaţiei Europene a Universităţilor şi realizator al unui studiu privind stadiul implementării procesului Bologna, „în actualul context economic, este greu să faci estimări chiar şi pe termen scurt“, întrucât „acest tip de cursuri este neclar din cauza titulaturilor complicate şi diverse, care fac să nu poată fie universal valabil, iar cei implicaţi să nu priceapă exact ce presupune."
Un masterand din nouă speră la un job mai bun
Candidaţii
Motivul pentru care 87% dintre tinerii români aleg să-şi continue studiile şi după finalul facultăţii este tocmai acumularea de cunoştinţe necesare pe piaţa muncii, reiese din studiul „Cum văd studenţii învăţământul superior“, publicat recent de Comisia Europeană.
Ultimele cifre disponibile la nivel comunitar arată că 16% dintre studenţi s-au îndreptat spre un alt domeniu decât cel studiat în cursul facultăţii, iar 30% au ales să schimbe instituţia de învăţământ.
Adaptare
Procesul Bologna, prin care se doreşte uniformizarea sistemelor de învăţământ superior din 46 de state, a fost demarat în 1999. Deşi mai este doar un an până la expirarea sa, până în luna ianuarie a acestui an numai trei state – Irlanda, Scoţia (al cărei sistem educaţional este autonom raportat la cel al Marii Britanii) şi Germania – raportaseră încheierea procedurilor de uniformizare a calificărilor. Alte state, între care şi România, sunt pe punctul de a se adapta la aceste norme.
BnTSLFNeHsdQnktTIrM
Trimis de la 7 August 2009 00:45:53
xetgkqaa, compra cialis, [url="http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64037"]compra cialis[/url], http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64037 compra cialis, zsmpnjoe, kamagra, [url="http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64019"]kamagra[/url], http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64019 kamagra, uqgmefyf, levitra su internet, [url="http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64018"]levitra su internet[/url], http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64018 levitra su internet, iposviyu, viagra maschile, [url="http://www.sportal.it/forum/member.php?u=1064"]viagra maschile[/url], http://www.sportal.it/forum/member.php?u=1064 viagra maschile, enlbbpem,
yidgKEIgwPEM
Trimis de la 7 August 2009 00:02:24
svwmclsp, cialis on line, [url="http://www.hwupgrade.it/forum/member.php?u=334580"]cialis on line[/url], http://www.hwupgrade.it/forum/member.php?u=334580 cialis on line, bfcqotwf, acquistare cialis, [url="http://www.sportal.it/forum/member.php?u=1069"]acquistare cialis[/url], http://www.sportal.it/forum/member.php?u=1069 acquistare cialis, lzsjubgp, Ordina levitra, [url="http://www.carputer.it/member.php?u=11875"]Ordina levitra[/url], http://www.carputer.it/member.php?u=11875 Ordina levitra, atoyvvdc, viagra farmacia, [url="http://www.sportal.it/forum/member.php?u=1064"]viagra farmacia[/url], http://www.sportal.it/forum/member.php?u=1064 viagra farmacia, ubdulbha,
WqWZyzlkVBYbbSpD
Trimis de la 6 August 2009 19:52:02
oxsuzhke, cialis, [url="http://www.sportal.it/forum/member.php?u=1069"]cialis[/url], http://www.sportal.it/forum/member.php?u=1069 cialis, xetzijsz, cialis uk, [url="http://www.hwupgrade.it/forum/member.php?u=334583"]cialis uk[/url], http://www.hwupgrade.it/forum/member.php?u=334583 cialis uk, agxqehkd, acquisto viagra italia, [url="http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64036"]acquisto viagra italia[/url], http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64036 acquisto viagra italia, qwijkbzo, levitra, [url="http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64018"]levitra[/url], http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64018 levitra, xvvwpvtz,
WZLiGVfNaLlpueCjA
Trimis de la 1 August 2009 13:14:26
hexhjxgw, viagra za zene, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/viagra/viagra-quanto-tempo-prima.html"]viagra za zene[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/viagra/viagra-quanto-tempo-prima.html viagra za zene, cdbfmiel, viagra o cialis, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/viagra/viagra-buy.html"]viagra o cialis[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/viagra/viagra-buy.html viagra o cialis, ohisepce, levitra horn, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-in-italia.html"]levitra horn[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-in-italia.html levitra horn, txnljqdh, cialis generico italia, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/cialis/cialis-san-marino.html"]cialis generico italia[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/cialis/cialis-san-marino.html cialis generico italia, qihnsszd, viagra quando non funziona, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra-prescrizione-medica.html"]viagra quando non funziona[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra-prescrizione-medica.html viagra quando non funziona, ojxmzzli,
USHRmWXtqnwSx
Trimis de la 1 August 2009 11:44:35
zwqpgdtv, levitra galenico, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-online-pfizer.html"]levitra galenico[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-online-pfizer.html levitra galenico, kgngzekj, 100 levitra, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/levitra/compra-levitra-generico.html"]100 levitra[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/levitra/compra-levitra-generico.html 100 levitra, gargniar, acquistare cialis a san marino, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/cialis/cialis-acquisto.html"]acquistare cialis a san marino[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/cialis/cialis-acquisto.html acquistare cialis a san marino, nnsubsax, acquisto viagra in contrassegno, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra-generico-in-italia.html"]acquisto viagra in contrassegno[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra-generico-in-italia.html acquisto viagra in contrassegno, qhkjvyni, cialis come si usa, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/cialis/cialis-compra-on-line.html"]cialis come si usa[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/cialis/cialis-compra-on-line.html cialis come si usa, xbltxwpz,
bPBxXRXldY
Trimis de la 1 August 2009 10:09:42
nzstrwkv, levitra za zene, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-acquisto-online.html"]levitra za zene[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-acquisto-online.html levitra za zene, nqtphqmb, levitra how it works, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-online-pfizer.html"]levitra how it works[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-online-pfizer.html levitra how it works, tsdtqkar, levitra gel, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-in-italia.html"]levitra gel[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-in-italia.html levitra gel, uadyzfep, levitra mailing list, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/levitra/levitra-scheda-tecnica.html"]levitra mailing list[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/levitra/levitra-scheda-tecnica.html levitra mailing list, nqsazrmd, viagra uso prolungato, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra.html"]viagra uso prolungato[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra.html viagra uso prolungato, rmxiarql,
mIezjkjSKeRqLn
Trimis de la 1 August 2009 09:24:46
rjbowzjn, acquisto cialis originale, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/cialis/cialis-soft.html"]acquisto cialis originale[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/cialis/cialis-soft.html acquisto cialis originale, ijlmhofw, viagra 50 o 100, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/viagra/acquisto-viagra-net.html"]viagra 50 o 100[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/viagra/acquisto-viagra-net.html viagra 50 o 100, vpxjkpbj, cialis soft tabs, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/cialis/cialis-acquisto.html"]cialis soft tabs[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/cialis/cialis-acquisto.html cialis soft tabs, lidpxjlu, levitra generico in farmacia, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-10-mg.html"]levitra generico in farmacia[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-10-mg.html levitra generico in farmacia, llmfofig, acquisto cialis, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/cialis/medicinale-cialis.html"]acquisto cialis[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/cialis/medicinale-cialis.html acquisto cialis, cyyoulks,
FLUKoDrkVI
Trimis de la 31 Iulie 2009 03:39:53
dqdrksti, viagra en vente libre, [url="http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23028.0"]viagra en vente libre[/url], http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23028.0 viagra en vente libre, sagvinte, comprare cialis, [url="http://forum.tatysite.net/member.php?u=9280"]comprare cialis[/url], http://forum.tatysite.net/member.php?u=9280 comprare cialis, lpwyvztl, cialis generique en ligne, [url="http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23036.0"]cialis generique en ligne[/url], http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23036.0 cialis generique en ligne, weiitqnw, acquista cialis, [url="http://forum.tatysite.net/member.php?u=9279"]acquista cialis[/url], http://forum.tatysite.net/member.php?u=9279 acquista cialis, fdpmshpr,
pnyxLxRB
Trimis de la 31 Iulie 2009 02:09:29
verslytv, viagra, [url="http://www.wolfdog.org/forum/member.php?u=6376"]viagra[/url], http://www.wolfdog.org/forum/member.php?u=6376 viagra, wjapdqlr, viagra 100mg sildenafil, [url="http://www.feal.fr/index.php?topic=233.0"]viagra 100mg sildenafil[/url], http://www.feal.fr/index.php?topic=233.0 viagra 100mg sildenafil, kzajldyl, viagra, [url="http://www.wolfdog.org/forum/member.php?u=6379"]viagra[/url], http://www.wolfdog.org/forum/member.php?u=6379 viagra, npalakyz, cialis en vente libre, [url="http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23036.0"]cialis en vente libre[/url], http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23036.0 cialis en vente libre, vheiyvce,
JHdSgKBT
Trimis de la 31 Iulie 2009 01:24:01
uqzvdpvc, acheter viagra, [url="http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23028.0"]acheter viagra[/url], http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23028.0 acheter viagra, wacwencn, cialis a 20 ans, [url="http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23039.0"]cialis a 20 ans[/url], http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23039.0 cialis a 20 ans, eaiepzci, viagra generico, [url="http://www.wolfdog.org/forum/member.php?u=6379"]viagra generico[/url], http://www.wolfdog.org/forum/member.php?u=6379 viagra generico, mwsvtmpp, cialis vente libre belgique, [url="http://www.feal.fr/index.php?topic=229.0"]cialis vente libre belgique[/url], http://www.feal.fr/index.php?topic=229.0 cialis vente libre belgique, aslylcle,
master
Trimis de mihai la 7 Mai 2009 16:57:58
Am 34 de ani sunt la un master si dupa ce am muncit vreo 10 ani cand am vorbit cu un om din HR mi-a spus ca nu am nici un background. Nu am hartii. Atunci am adunat toate diplomele din toti anui m-am inscris la un master (unde am fost prezent 85% din cursuri). E placut vorbesti frumos faci referate dar sa inveti ceva practic = 0. Nu blamez profesorii deoarece cu mare regret am remarcat un lucru grav. Cand incerci sa accesezi un job cu calificare peste medie exista o mare problema NU EXISTA! O sa mai afirm ceva care este mai grav. Singurele job-uri unde avand legaturi constante cu lumea civilizata si unde inveti ce inseamna comunicarea si faci lucruri practice este la .... STAT!!! Da multi vor rade dar am exemple de oameni care lucreaza in Ministere (nu dau nume)care stiu mai mult drept comercial decat cei din marile companii de avocatura. Am vazut economisti, juristi, oameni de PR care sunt foarte buni! De ce pentru ca acolo trebuie sa se ridice la un anumit standard, pe cad la firmele private standardul se mobdifica dupa cum bate vantul! Ca o recomndare pt cei care incep munca acum. Incepeti la stat cu un salariu mic si apoi intrati in firmele private! o sa aveti de invatat mult mai mult!
si pentru ce?
Trimis de Silviu Boiangiu la 7 Mai 2009 15:01:04
Pentru ce ... sa mai fac si master? sunt in ultimul an, am firma de 3 ani, investitie minima (munca multa, capital initial 1000 Euro) - acum 2000 e/luna cel putin banii mei. La angajari nu ma uit la studii - sunt oameni f. buni chiar si fara facultate, la un moment dat facultatea te face sa te plafonezi - sa mergi doar intr-o directie- si de multe ori cea dupa care profita unii patroni :D
Numa bine, numai pierdeti timpul, lumea in ziua de azi se invarte doar in jurul banilor, nu al studiilor!
Pe punctul de a se uniformiza??
Trimis de OG la 7 Mai 2009 14:13:33
Copii, vindeti minciuni. Sunteti departe de a va uniformiza cu sistemul. Il copiati dar pacat ca este o copie falsa. Dupa un an de sistem de Bologna in tara am trecut la adevaratul sistem chiar in Bologna si diferenta este ca si intre "obdiala" si adidas. Inainte de a se schimba sistemul trebuie sa se schimbe mentalitatea, iar noi Romanii nu prea dorim asta.
o por.carie
Trimis de ariciul la 7 Mai 2009 09:39:45
pot sa bage 1000 de masterate, 2000 de programe bolognia, 16000 de doctorate, atat timp cat intri si iesi din ele ca.n branza, platind, e egal cu zero. Toti prostii termina acum facultati, mastere etc. Eu insumi am fost luat de-un p.rost cu 3 ani de colegiu + reconversie la pitesti. Toate se-ntampla din cauza hotzilor de prof universitari. Cunosc personal oameni care nu stiu tabla inmultzirii dar termina facultat de-a valma la Spiru, Dunarea, Valahia etc.Te apuca sc.arba....
• Raspuns
Trimis de Unul la 7 Mai 2009 14:05:00
Eu cred ca tu esti frustrat....
• Chiar ca te apuca....
Trimis de craca_giulesti la 7 Mai 2009 16:27:54
Bologna , nu "bolognia" stimate revoltat!




