Capital.ro Experienta in slujba ta.
Curs valutar
4.0898
EUR
2.9819
USD
4.4847
GBP
2.9265
CAD
2.7216
AUD
105.7977
XAU
Sondaj
Care dintre sporurile primite de bugetarii din România pe timp de criză vi se pare cel mai „nesimţit”?
Convertor valutar
Data: 15 Martie 2010
Arhiva
L
M
M
J
V
S
D
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 
 
 
 
L
M
M
J
V
S
D
 
 
 
 
 
 
 
Dezmăţ pe banii noştri: 1.400 de euro pe lună pentru întreţinerea unui orfan

Dezmăţ pe banii noştri: 1.400 de euro pe lună pentru întreţinerea unui orfan

Autor: Simona Roşu
Publicat: 10 Noiembrie 2009
Vizionari: 11000;

Statul cheltuieşte pentru un micuţ aflat într-un cămin de copii din Sectorul 2 din Bucureşti mai mult de 60 de milioane de lei vechi pe lună. 80% din bani alocaţi de primărie de la bugetul local se duc pe salariile angajaţilor centrului, care găzduieşte doar şapte copii.

Adăpostul pentru Copii Străzii "Dănilă Prepeleac”, aflat în administrarea Primăriei Sectorului 2 al Capitalei se dovedeşte mai luxos decât multe dintre creşele sau grădiniţele particulare, cel puţin din punctul de vedere al costurilor. Datele cuprinse în „Hotărârea privind stabilirea costului mediu anual pe copil protejat în sistemul rezidenţial de stat” publicată pe site-ul Primăriei Sectorului 2 arată că fiecare copil din căminul "Dănilă Prepeleac" are destinată,  în acest an, o sumă de 73.400 de lei.

4,2  miliarde de lei vechi pe an, salariile pentru întreţinerea a şapte copii

În total, chetuielile anuale se ridică la 513.683 de lei, pentru că respectivul centru găzduieşte, în acest an, atenţie!, şapte copii. Defalcat, din aceşti bani, 419.300 lei reprezintă cheltuieli de personal, iar restul sumei de împarte între chetuielile materiale şi asistenţa socială, 90.000 de lei şi respectiv 4.900 de lei. De reţinut că în aceşti bani nu intră întreţinerea sediului.

La un calcul simplu, întreţinerea lunară pentru fiecare copil din cei şapte aflaţi în cadrul Adăpostului pentru Copii Străzii "Dănilă Prepeleac" este de 6.115  lei, adică de patru ori şi jumătate mai mare decât salariul mediu net pe economie. Sau, pentru părinţii obişnuiţi cu tarifele în valută ale unor creşe sau grădiniţie private, 1.420 de euro pe lună. La un calcul la fel de simplu, 80% din această sumă se scurge în buzunarele angajaţilor, destinaţia fiind “cheltuieli de personal”. Aşadar, în medie, pe lună, din cei 6.115 de lei alocaţi lunar fiecărui copil, 4.800 de lei reprezintă salariile angajaţilor şi doar 1.200 de lei chetuielile materiale şi asistenţa socială.

Costurile diferă

Situaţia nu este identică  în toate centrele de plasament din Bucureşti, chiar dacă sumele sunt exorbitante şi în alte cazuri. Spre exemplu, în cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgenţă "Cireşarii", din acelaşi sector, unde sunt găzduiţi 14 copii, cheltuielile lunare pentru fiecare în parte sunt de doar 4.305 de lei. Cheltuielile totale anuale sunt aici de 723.200 de lei, din care 72%  revin angajaţilor, respectiv 524.000 de lei. Restul se împart între cheltuielilor materiale şi cele de asistenţă socială.

Deocamdată, toată lumea tace

Capital.ro a solicitat iniţial conducerii centrului permisiunea de a avea acces în interior, pentru a vedea condiţiile în care trăiesc copiii cărora statul le alocă acele sume şi ce servicii li se oferă, dar reporterul a fost refuzat pe motiv că centrul este în carantină. Şeful centrului a refuzat să dea o explicaţie a sumelor sau să ne spună câţi angajaţi sunt în centru, pe motiv că nu poate vorbi fără acceptul primăriei.

La fel şi Direcţia de Protecţie a Copilului din Primărie. Serviciul de presă al instituţiei nu ne-a răspuns la solicitare, deşi ea a fost trimisă încă de săptămâna trecută. Primarul sectorul 2, Neculai Onţanu, nu a putut fi contactat. Vă vom preciza poziţia autorităţilor, imediat ce va fi disponibilă.

Vedeţi aici costurile medii suportate de Primăria Sectorului 2 pentru copii

 

Alte articole despre: cheltuieli, copii, protectie, primaria sector 2, plasament, centru, bani, articole


Comentarii cititori (71)
Nume:*
Subiect:*
Comentariu:*
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Asteapta, se incarca...

se va lua vreo masura?

Trimis de vm la 12 Noiembrie 2009 04:01:05

se discuta mult, despre copii,familii fara copii, cheltuieli, etc.ce nu este clar?suma de 6115 lei/luna depaseste cu mult veniturile a numeroase familii cu copii din romania.
O prietena a abandonat serviciul sa aiba grija de matusa paralizata, ca nu a putut gasi un loc intr-o institutie de stat.discutam mult, cand este foarte clar, se fura bani sub o forma sau alta, da din buzunarul nostru.acum cineva trebuie sa demonstreze asta si SA IA MASURI.

Raspunde

nu la copii e vina !

Trimis de mona la 12 Noiembrie 2009 00:22:42

Cheltuielile cu personalul sunt prea mari si trebuiesc reduse .

Raspunde

vasiritiu@yahoo.com

Trimis de Vasile la 11 Noiembrie 2009 08:39:30

Se pare ca guvernantii tot ascund ceva. Un furt calificat sau un salar decent!
Cand vorbim de 1400 euro parca am vorbi de ceva extraterestru - nu este asa asa reflecta situatia in care se afla Romania la granita dintre minciuna si realitate adica la granita dintre un venit real si unul mincinos. Totul e colaps si prin urmare fiecare se zbate sa zmulga cat mai mult societatii ca sa poata fura si el.Odata cu trecerea la moneda euro vom afla cam cat de jalnica este Romnaia ca de preturi ele sunt la nivel UE cu care un om normal nu se descurca darmite un orfan care nu are nimic agonist si este tratat ca un animal.Oricum dupa 40 de ani de munca un doctor inginer are o pensie la jumatate ca un tablagiu si prin urmare nici o sansa si nici o perspectiva sa se indrepte ceva.
Vom trai si vom vedea incapacitatea si indiferenta guvermantilor. Ei sa-si umple burta ca altii pot sa astepte la nesfarsit un loc de munca onorabil si stabil. Este o societate a celor care inseala si se bucura de acest drept nestiind cum sa eludeze legea.

Raspunde

•  spilu este simplu

Trimis de dan la 11 Noiembrie 2009 14:41:04

bugetarea a fost facuta sub cheltuielile reale, astfel incat bugetul sa ajunga la dgaspc pe 9 luni ca sa nu aiba tupeu sa deschida gura ca nu mai bugeteaza pe ultimele 3 luni. cum sa justifice un buget mai mic?? este grau sa tai din salarii ... asa ca tai nr de copii ca este mai simplu. Rezultatul ... apare o cheltuiala aberanta. probabil costul real este de undeva la 15-16 milioane de lei pe luna de copil. iar daca mai socotim ca licitatiile sunt licitatii, respectiv kilu de mere costa 70 mii lei vechi ... o sa vedeti ce salarii se platesc de fapt. dar daca tot va luati de cava ... cereti contractele de achizitii ca acolo este buba.

Mhai autorule

Trimis de AAA la 11 Noiembrie 2009 02:32:16

DE CE DEZMAT PE BANII NOSTRII ?
UNDE ESTE CLINCIUL CA NU-L VAD,,poate autorul ne expune unde trebuia sa citim printre rinduri...

Raspunde

• 1400$???

Trimis de mell la 11 Noiembrie 2009 08:34:34

Pentru ca tot ce se cheltuie prin directia de protectie sociala, respectiv DPC, se cheltuie de la buget. Ce-i asa greu de-nteles?

dezmat pe bani publici

Trimis de mia la 11 Noiembrie 2009 00:46:10

ar fi interesant ca aceasta rubrica sa devina permanenta in ziarul dvs.

Raspunde

Dezmat pe bani publici

Trimis de Lupul Cenusiu la 10 Noiembrie 2009 23:27:54

Sant curios cat personal are caminul pentru cei 7 copilasi si ce salarii au,pentru ca eu cred ca aceste camine sant folosite pentru angajari prin cumetrie a rubedeniilor celor din primarie.

Raspunde

• pestele de la cap se-npute!

Trimis de mell la 11 Noiembrie 2009 08:30:40

Numarul de personal din centrul "Ciresarii"este de 35 angajati pe criterii de pile. Am lucrat acolo si pot sa va spun ca m-am simtit ca pe o plantatie coloniala ce apartinea directorului de centru....

• date, va rog!

Trimis de Mihai Nicut la 11 Noiembrie 2009 08:50:10

Va rog, daca aveti mai multe detalii, nu ezitati sa-mi scrieti la mihai.nicut@capital.ro. Primaria refuza sa vorbeasca cu noi.

• Domnule Mihai Mihut

Trimis de mell la 11 Noiembrie 2009 09:56:38

Contactati-ma dvs. la meletiam@yahoo.fr!

• angajati si asistenta sociala

Trimis de Andreea la 11 Noiembrie 2009 13:37:04

Salut, si eu ma intreb cati angajati are. trec pe acolo si de 3-4 ori pe zi cateodata si inafara de un paznic ce uda gradina si alte doua persoane -un barbat si o femeie - nu am vazut. am si eu o intrebare, homework, pentru domnul jurnalist. asistenta sociala ce inseamna mai exact? cu ce anume il asista social?? vine un psiholog de la dgaspc, ii ofera masa, pat, caldura, imbracaminte carti, acces la invatamant?? ce anume??? btw, mi se pare un pic cam jalnic, ca romanii, tocmai acum pe timp de criza sa caute astfel de informatii. bine totusi ca acum sunt interesati de societate si ce se intampla cu banii dati pe taxe. [rusine si mie, ca nu am cautat pana acum...] Andreea

Paraziti

Trimis de OVIDIU la 10 Noiembrie 2009 20:52:24

Sunt Parinti in Romania care nu pot avea copii si dau bani pe tratamente.
Sa li se dea lor copii si 700 de euro pe luna si sa-i inchida pe parazitii aia, care traiesc pe seama copiilor.

Raspunde

de revazut

Trimis de rominul la 10 Noiembrie 2009 20:15:26

Chiar dezmat nu se poate chema,atentie cum va exprimati voi jurnalisti care nu prea aveti etica prof.Copii astia nu stau in hotel de 5 stele,ci intr-o normala camera cu paturi chiar supraetajate.Desigur ptr. reducerea cheltuielilor era de preferat un institut cu un spatiu mai amplu de cazare si scolarizare care sa absoarba un numar mai mare de copii.Dar asta nu insamna ca trebuiesc privati de cele necesare si mai ales de un trai decent virstei lor.

Raspunde

• totul pentru salariatii fideli conducerii!

Trimis de mell la 11 Noiembrie 2009 08:45:37

....Ba chiar de cinci stele! mai putin spatiile destinate activitatilor copiilor. Dotarile din centre sunt de nivel european dar...ceea ce reprezinta spatiul copiilor este meschin! Mai exista paturi metalice supraetajate, nu au dulapuri personale,nu au dreptul la intimitate si proprietate...

cobol

Trimis de cobol la 10 Noiembrie 2009 19:48:29

am uitat sa adaug
La un calcul simplu, întreţinerea lunară pentru fiecare copil din cei şapte aflaţi în cadrul Adăpostului pentru Copii Străzii "Dănilă Prepeleac" este de 6.115 lei, adică de patru ori şi jumătate mai mare decât salariul mediu net pe economie. Sau, pentru părinţii obişnuiţi cu tarifele în valută ale unor creşe sau grădiniţie private, 1.420 de euro pe lună. La un calcul la fel de simplu, 80% din această sumă se scurge în buzunarele angajaţilor, destinaţia fiind “cheltuieli de personal”. Aşadar, în medie, pe lună, din cei 6.115 de lei alocaţi lunar fiecărui copil, 4.800 de lei reprezintă salariile angajaţilor şi doar 1.200 de lei chetuielile materiale şi asistenţa social

Raspunde

•  mafia din social

Trimis de mell la 11 Noiembrie 2009 08:37:49

Exact in aceeasi situatie se afla si centrul "ciresarii"...la 7-8 copii sunt angajati 35 de salariatii pe criterii clientelare.

asa bine nu traieste nici in angajat cu 700 lei/lu

Trimis de cobol la 10 Noiembrie 2009 19:46:07

oare cine profita ?

Raspunde

nedumerire

Trimis de north of 60 la 10 Noiembrie 2009 19:46:03

Rolul unui jurnalist este sa raporteze obiectiv ceea ce investigheaza.
Consider ca autorul articolului s-a straduit sa prezinte aspectele sociale si finaciare ale caselor de copii pe care le-a vizitat. Reporterul a pus accent pe partea financiara a articolului pentru ca publicatia penru care lucreaza are ca market target finantele dar a trecut in revista si implicatiile sociale ale analizei.
Este un articol relativ scurt si la obiect.
Se putea produce mai bine?
Poate ca da, dar parerea mea este ca reporterul si-a facut datoria si a raportat destul de obiectiv ceea ce a vazut si gandit.
Nu am nici o relatie cu publicatia Capital si nici cu reporterul in cauza.
Dar ceea ce nu inteleg este de ce numerosi comentatori ataca reporterul si nu systemul care produce problemele mentionate in articol?
Ciudata reactie...

Raspunde

• interesul!

Trimis de mell la 11 Noiembrie 2009 08:39:57

Simplu...multi sunt dintre acesti salariati...vor incepe curand sa se planga de munca grea...

dezmat pe banii nostri

Trimis de cristi la 10 Noiembrie 2009 19:22:07

nesimtire curata, sa trimita copii la un centru de copii unde sa fie mai multi. nu este posibil sa plateasca statul atata amar de bani sa se imbuibe toate lipitorile, oare nu este sectorul lui negoita?

Raspunde

da

Trimis de cento la 10 Noiembrie 2009 19:05:46

Sa se desfiinteze centrul, se da spre adoptie cei 7 copii si o diurna pentru familia adoptiva de 300-500 de euro pe luna, si astfel cheltuielile se diminueaza cu peste 60%.
Glumeam. Asta e pretul democratiei, domnilor. Trebuiesc locuri de munca intr-o astfel de societate, iar marii ganditori ai doctrinelor politice au identificat acest lucru acum multe decenii. Faceti un exercitiu de imaginatie si inchpuiti-va ca se desfiinteaza centrul. Raman oameni fara job, ramane cladire parasita sau vanduta pe sub mana, etc. Cel mai pertinent lucru de spus aici este: "Saracii copii...". Pentru ca acolo traiesc la fel, fie cu un singur angajat, fie cu 100.

Raspunde

?

Trimis de pretorian404 la 10 Noiembrie 2009 19:03:39

Magaria incepe de la nivelul Modulelor Rezidentiale de Tip Familial cand Protectia Copilului a achizitionat apartamente in sistem licitatie adica cel mai scump apartament achizitionat are cel mai mare comision la negru pentru sefi,sau contracte de hranire cu preturi de genul unt 4,5 lei /pachetul si el de fapt este un unt penal de 3 lei,sau cand cei care lucreaza in sistem sunt obligati sa dea garantie 100 lei /luna timp de 1 an dintr-un salariu de 1000 lei,cica pentru garantie,da recunosc sunt frustrat ca suntem o natie de lasi si ne este frica sa ii rasturnam pe acesti idioti

Raspunde

cum se justifica banii?

Trimis de denisa la 10 Noiembrie 2009 16:45:15

Daca din acei bani ar beneficia si acei copii ar fi bine..DAR NU E ASA!!!
Am stat o buna perioada de timp chiar in blocul de langa "Danila Prepeleac" - vai si amar de copii - nici macar spalati nu erau, sau imbracati cat de cat normal!
Pusi sa hamaleasca prin curte, sau pe la "vecini"..si tot asa!!!
Printre comentarii am citit si comentariul lui Sorin - are dreptate, nu zic nu! DAR ... fiin institutie a statului TREBUIE sa le fie acordate copiilor ingrijiri minime - macar - dar nici ascestea nu sunt - ca sa nu mai zic de meniul zilnic!
Si..in concluzie - ce masuri se vor lua???

Raspunde

• Ai si tu dreptate, nu zic nu

Trimis de rrom la 10 Noiembrie 2009 18:20:40

Dar n-or fi aceeasi categorie de copii care au fost si prin vest ? Imposibil sa-i adaptezi. Ia bagat in camine, spalati, imbracati, scolati, ... etc au fugit la ....vagabondaj pe strazi

romanisme

Trimis de Dr C la 10 Noiembrie 2009 15:32:09

Puya zice bine...
problema este legata de refuzul primariei de a raspunde la aceste intrebari. daca era oferita o justificare cat de mica cu inteles nimeni nu ar fi zis nimic. Majoritatea comentariilor nu isi au rostul in acest context.

Raspunde

• nu ma pot pronunta asupra acestui aspect, nu sunt

Trimis de sorin la 10 Noiembrie 2009 15:45:59

dar daca este adevarat ca aceasta este problema ... nu aruncati mizerii asupra oamenilor care isi castiga cu greu si cu daruire (de cele mai multe ori) o paine care nu este asa alba. Sau poate ca sunteti atat de bun incat sa stiti ca sotul sau sotia dumneavoastra lucreaza acolo pe banii (lipsa ... ma rog sa zicem 700 lei) ca a facut pe bune o facultate (nu din cele pe care le stim) in conditiile de acolo si sa va ia in brate copilul. chiar daca el/ ea isi face profesia cu daruire .... nu stiu cum v-ati simtii??

• unde erati cand aveam nevoie de voi??

Trimis de stefan la 10 Noiembrie 2009 16:16:17

cand am aratat care sunt problemele noastre, cand am iesit in strada, am pichetat primaria sectorului 2 si am urlat din rarunchi pasurile si nevoile noastre unde erati?? sau atunci primarul era in tabara voastra si nu aveati voie sa comentati?? Va legati de oameni cand va stiti cu musca pe caciula!!! De ce nu ati fost atunci in strada alaturi de noi, sa vedeti ce se intampla si sa ne ascultati?? dar atunci nu era campanie!!! ups, era campanie dar atunci nu trebuia sa se afle nimic ca era de-al vostru!!! si aflati toate informatiile pe care le doreati!

dezmat datorita incompetentei

Trimis de Rodica Stanila la 10 Noiembrie 2009 14:47:43

De fapt, ceea ce se intampla in casele de copii, de multa vreme nu mai este un secret pentru nimeni. Bani aruncati, fara vreun folos real pentru copii pe care soarta i-a dus acolo. Dar, in TOT sistemul bugetar, prea multi dintre angajati nu-si au obiectul muncii, se impiedica unii de altii, ne blocheaza noua accesul, sau lungesc infernal drumul, spre rezolvarea unor probleme, deseori elementare. Fac dintr-un lucru simplu, un calvar! Copii ar putea fi ingrijiti mult mai bine in sistem maternal, cu costuri controlabile, rezonabile. S-ar asigura salariul persoanelor respective, deci locuri de munca de care au nevoie foarte multi. Dar, intotdeauna, cineva se crede mai destept si...blocheaza lucrurile. Ati remarcat ca la noi, la romani, fiecare se crede bun cel putin de presedinte, ca nimeni nu mai respecta pe nimeni, nici macar pe el insusi? Ca aproape fiecare STIE cum ar trebui facut mai bine un lucru dar, cand ii dai posibilitatea s-o faca, nu face nimic? Unsprezece meserii, doisprezece saracii! Copii astia necajiti, fara nicio vina, sunt adusi in halul cunoscut de degradare sub ochii nostri, pentru ca orice initiativa desteapta este blocata din start de o liota de scandalagii, care spun ca e propaganda electorala. In timpul campaniei electorale nu poti face nimic, pentru ca te blocheaza toti mafiotii, chipurile pentru a nu capata capital electoral. Dupa alegeri, nu se poate face nimic, pentru ca lenesii si profitorii, incompetentii, nu pot fi dati afara din serviciu din "motive umanitare", ei se sprijina unii pe altii! Si, uite asa, ne furam singuri caciula. NU VREM sa lasam pe nimeni sa ia masuri legate de eficienta, de restructurare, in timp ce facem mare scandal legat de aparenta incompetenta si rea credinta a acelora care NU SUNT LASATI sa faca ceea ce trebuie. Originali? Aiurea! Suntem de-a dreptul penibili!

Raspunde

•  ne facem ca nu intelegem

Trimis de sorin la 10 Noiembrie 2009 15:04:05

si ne dam cu parerea. dar am o propunere ... nu vreti sa fiti asistent maternal si sa primiti direct, fara sa se faca nici un fel de triere si pregatire un copil de 16 ani ( sa zicem) adus direct din strada cu punga in mana ... si eventual cu raie, paduci, sifilis si o psihoza ca sa nu stiti daca va mai treziti dimineata???

• corect!

Trimis de me la 10 Noiembrie 2009 18:06:39

d-na Stanila: sunt perfect de acord cu ceea ce ati spus. .... Ma bucur ca a scris cineva despre ce se intampla, chiar daca la nivel national se va incerca probabil ingroparea rapida a subiectului. Sper sa nu se reuseasca. Inca mai sper sa iasa un scandal si sa cada cateva capatani de idioti din corupta si nesimtita noastra administratie publica ineficienta si ipocrita.

imi permiteti sa nu cred????

Trimis de Francisca la 10 Noiembrie 2009 14:35:43

ar fi o bucurie sa stiu ca bietii copii ar trai bine...la pretul acesta , dar pe langa bietul copilas fara noroc , ca nu are parintii alaturi sant sigura ca mai traiesc o puzderie de alti trantori care nu fac nimic dar incaseaza... incaseaza mult...Este imposibil ca un copil sa consume atat ! Cred ca imi permiteti sa nu cred ....Este ceva putred....

Raspunde

postarile de ce sunt puse doar cele care "dau bine

Trimis de nisifor la 10 Noiembrie 2009 14:23:50

ma indoiesc ca apar postari altele decat cele pe care le doriti, un prineten v-a dat urmatorul mesaj:
"Ceea ce nu se spune aici este ca toata vorbaria este facuta prin comentarea exclusiva a unui tabel, care preyinta situatia in mod deformat.
Adevarul este ca acest centru are o capacitate de 18 locuri (nu 7) in care sunt ingrijiti (atentie) copiii strazii. Pe cele 18 locuri intr-un an se perinda sute de copii cu probleme deosebite.
Adica, pe intelesul tuturor, acolo sunt dusi copiii imediat ce sunt gasiti pe strada, de multe ori sub influenta aurolacului si uneori a drogurilor. (pot fi amintite si alte probleme ale acestor copii cum ar fi boli de piele, hepatite, paduchi, miros ..... si nu in ultimul rand probleme psihice care conduc la agresivitate)
Acesti copii sunt spalati, igienizati, ingrijiti o perioada scurta pana reusesc sa se acomodeze la o viata normala si apoi sunt reintegrati in familie sau sunt dusi la alte centre "normale".
Imi este rusine ca presa din tara asta nu poate face nici cel mai mic efort in a avea discernamant.
De altfel nu cred ca multi oameni ar fi in stare sa lucreze in aceste conditii pe salarii mizere Calculati cat revine salariu pe angajat dupa ce se reduc toate retinerile angajatorului (CAS, etc) si ale angajatilor. Practic oamenii raman cu 600-800 lei net.
Daca sunt doritori care sa lucreze in aceste conditii pe aceste salarii ... de ce nu incearca.

Marian"

al meu o sa apara sau o sa pateasca acelasi lucru ......

Raspunde

• drept la replica

Trimis de gigel la 10 Noiembrie 2009 14:50:23

Sunt convins ca daca cineva de la centru ar fi raspuns, atunci aveam aceste explicatii pe care tu le dai aici din partea lor sau a primariei. De aia exista drept la replica.

• replica

Trimis de marian la 10 Noiembrie 2009 14:58:47

si de banii investiti aiurea, in toate centrelele astea, cu agendele si pixurile promotionale (poate imi explica si mie care e rostul lor intr-o casa de copii), de salariatii care se lovesc unii de altii pe acolo pentru ca nu au nimic de facut cum zicea cineva mai devreme, de toate investitiile care numai in casele astea de copii nu se fac, tot presa e de vina?

de ce?

Trimis de dora la 10 Noiembrie 2009 13:59:41

Daca sumele necesare intretinerii unui copil abandonat intr-un centru special sunt atat de mari de ce statul pune atatea piedici celor care vor sa infieze un copil? E o procedura extrem de complicata si incep sa cred din ce in ce mai mult ca sunt alte interese in aceasta "afacere". Copiii astia nu au nici o vina ca niste parinti denaturati i-au "produs" si i-au aruncat pe strazi. Sunt atatea familii care si-ar dori un copil si nu pot sa il aiba iar daca vor sa infieze sunt verificati si evaluati pana li se gaseste un cusur. De ce? Pentru ca, daca nu mai au copii in centrele de plasament nu mai au de unde fura, logic.

Raspunde

invatati sa cititi

Trimis de lefty la 10 Noiembrie 2009 13:29:10

inainte sa comentati. ideea articolului e ca se duc o gramada de bani lunar, dar fara niciun rezultat. intrebarea este: daca se dau 1400 Eur/luna pentru un copil de ce sint ei in halul in care sint, de ce sint centrele in starea jalnica in care sint. da, tocmai deoarece preocuparea primordiala este soarta acelor OAMENI, aceste lucruri trebuie lamurite. pe de alta parte, problema spinoasa este ca din suma respectiva 80% se duc pe salarii. da, e o munca grea, da, necesita multa calificare si spirit uman. ideea e sa se pastreze proportiile. daca tu din buget cheltuiesti 80% pe salarii esti un manager prost si daca ai ajunge in sectorul privat ai fi dat afara in doi timpi si trei miscari.
si mai lasati-ma cu sprijinirea talentelor si alte aiureli de astea. de drepturi egale pentru toti ati auzit? ce comunisti sintem cind vine vorba sa ne infruptam din binele public si ce capitalisti inraiti cind vine vorba sa contribuim noi.
mai lipseste sa vina un comentariu cu sugestia camerei de gazare pentru acesti "netalentati", "fara calitate", "retarzi"...

Raspunde

mai oameni angajatii decat copiii din adapost?

Trimis de amalia la 10 Noiembrie 2009 13:10:31

cine le-o fi semnat lor propunerile acestor alocari de buget? si cu siguranta ca mai exista asemenea "institutii de stat" care papa bani aiurea. de ce nu se canalizeaza aceste sume pentru ingrijirea copiilor? au nevoie acei angajati de mai multa mancare pentru a supravietui decat un copil abandonat in crestere?
este o miselie curata!!!

Raspunde

Sa-si faca fiecare datoria!

Trimis de Eduard B. la 10 Noiembrie 2009 13:08:37

Din moment ce aceste relatari au aparut in presa,(si nu doar pt asta) organele de control abilitate au obligatia morala in primul rand,si obligatia obiectului muncii de-a rezolva si acest caz cu obiectivitate.Solutiile subiective in asemenea cazuri dau nastere altor ilegalitati,si atunci se ajunge in situatia ca o minciuna trebuie rezolvata cu alta minciuna intarind si mai mult lantul nesimtirii,hotiei,lipsei de respect,nonvalorilor!

Raspunde

Dezmăţ pe banii noştri

Trimis de marian la 10 Noiembrie 2009 12:52:58

Sunt din constanta, si stiu ce se face la un centru de copii de aici, respectiv acolo sunt angajati o gramada de oameni care pur si simplu nu fac nimic, stiu concret un caz al unui copil nascut in spania care este dat in grija unui asistent maternal de un an si ceva, ale carui acte nu sunt facute din motiv ca "nu dau de mama" pentru acord. Asistentii maternali au salarii de 8-9 mil maxi, pe cand angajatii de acolo care sunt foarte multi, cred ca le au cel putin dublu ( ma refer la cei care ar trebui sa se ocupe de acte). Centrul de copii investeste bani in agende si pixuri promotionale, dar nimeni nu se sesizeaza. Titlul articolului este bun ca un semnal de alarma, dar nu o sa faca nimeni nimic, pentru ca sunt implicati oamenii "grei" din politica in "afacerea" asta.

Raspunde

• Banul public

Trimis de gogu la 10 Noiembrie 2009 15:29:34

Banul public si tot ce apatine poporului este destinat furtului. Cand se aloca bani de la buget pentru ceva, nu trebuie sa-ti pui intrebarea daca banul va ajunge acolo unde e normal, aveti certitudinea ca va poposi in buzunarele smecherilor. Mintea omului e de o inteligenta nebanuita cand e vorba de furtul bunului public, de abuzuri, coruptie, nepotism. Nu lasati niciun leu pe mana politrucilor sau functionarilor.

MAMAAAAAAA

Trimis de GIGI la 10 Noiembrie 2009 12:50:05

E OARE ADEVARAT ?????????????

Raspunde

• ....

Trimis de mell la 11 Noiembrie 2009 08:53:58

Foarte adevarat! si chiar mai mult! ...dar angajatii fara "protectie" nu pot vorbi deschis,pentru c-ar ramane automat fara servici....Este o mafie inimaginabila imbinata cu o lipsa totala de profesionalism, dureros pentru copii!

COPIL ORFAN 1400 de EURO/LUNA=DEZMAT

Trimis de NICOLESCU IVAN la 10 Noiembrie 2009 12:46:25

UN PARLAMENTAR 7000 de EURO/LUNA= SUPER-MEGA-DEDEZMAT, NU ? GRESESC ? DAR, DACA AM DREPTATE? PESTELE DE LA CAP SE IMPUTE. CONDUCEREA ROMANIEI, ACESTI MULTI, MULTI, PREA MULTI PARLAMENTARI NE IMPUT NOUA VIATA.

Raspunde

investim si cheltuim deamBulea

Trimis de razvan la 10 Noiembrie 2009 12:34:34

cunosc cazuri si cazuri de genul asta .treaba sta cam asa: acesti copii abandonati is dusi demult pa sfanta bula , is semianalfabeti,retarzi cu mici exceptii care intaresc regula ,deoarece ,ia ganditi va cine ar abandona un copil, mame distruse de alcool si jeguri umane,mai sant si accidente ,nu le luam acum in seam sant unu la 1000.E clar nu putem sa i aruncam in drum dar trebuie cumva sa ne asiguram ca ei nu vor mai putea da nastere la bastarzi cu sechele in aceasta societate deja horcainda ,trebuie sa le asiguram mimul insa cu cheltuieli minime ,banii frumosi sa se duca spre copii dotati si ultradotati ,sa scoatem cotiga asta de romanie din c aca T .daca eram pa vremuri mergeau la sapun,insa acum tre sa i spunem frumos da tot aia sa facem

Raspunde

• Bai nazistule

Trimis de Dumitru la 10 Noiembrie 2009 12:59:46

Nu ti-e un pic jena sa debitezi asemenea prostii? Cum iti permiti sa vorbesti despre copii (care n-au nici o vina) de parca ar fi caini vagabonzi de eutanasiat? Bine-ar fi sa ajungi si tu odata sa depinzi de fonduri publice (de exemplu, ajutor de somaj) si sa vezi cum e.

• vinovatii fara vina

Trimis de Mutzu la 10 Noiembrie 2009 13:17:38

copiii acestia nu au nicio vina, si, din pacate, de cele mai multe ori nu li se asigura nici macar strictul necesar. Banii multi alocati pentru unele centre nu le asigura nici macar un trai decent, din simplul motiv ca sunt pentru ei.Autoritatile competente ar trebui sa se sesizeze macar in urma unor astfel de articole aparute in presa, daca nu din constiinciozitate si bun-simt. Copii acestia sunt de multe ori cu probleme tocmai datorita faptului ca nu se ocupa nimeni de ei, sunt lasati in voia sortii. E foarte trist si regretabil ce se intampla. Poate daca fiecare ar lua atitudine, am reusi sa schimbam ceva.

• Exagerati doar pentru a parea bunii samariteni

Trimis de Mihai la 10 Noiembrie 2009 14:19:01

Nu spune nimeni ca acei copii au vre-o vina, dar nici nu mi se pare corect ca platim toti din buzunar sume foarte mari pentru ei, sume pe care poate eu pentru copiii mei de acasa nu imi permit sa le dau.Aici e problema, toti suferim de lipsa banilor si nu imi comvine cand ma gandesc ca nu i-am mai luat o jucarie copilului meu de vre-o doi ani, ca poarta haine ramase de la sora lui mai mare, dar aud ca din banii luati de la mine de catre stat,se cheltuie 1400 de euro pe aia de acolo.....

• una@alta.com

Trimis de una la 10 Noiembrie 2009 16:06:06

Din curiozitate: tu unde ai invatat sa scrii? Sau n-ai invatat, ci ai "prins" dupa ureche? is dusi ... pa ... ,ia ganditi va ... sant ... unu la 1000... sa i aruncam ... acum tre ... Parca iti lipseste ceva! Tu ce zici?

• ... fara cuvinte

Trimis de me la 10 Noiembrie 2009 18:10:16

auzi ma, "dasteptule" care ai solutii la toate, ia du-te tu de pune un umar si fa ceva, nu debita idiotenii. Si cand o sa ai un copil, poate ti-l da d-zeu handicapat, sa vezi daca-ti mai arde dupa aia de debitat tampenii! Sau sa aiba un accident si tu sa pierzi jobul si sa nu-ti permiti sa ii platesti toate cele. Sa te vedem atunci cum mai zici de sapun! Nesimtitule!

sub orice critica

Trimis de orfanul la 10 Noiembrie 2009 12:01:08

Stimata autoare, sincer esti de pe alta lume. Cum poti sa spui in titlu ca se duc toti banii pe copii, cand se stie clar ca banii se duc in alte buzunare. Ai vazut vreodata cum cresc copii orfani? Intr-adevar jurnalistica de ultima speta facuta probabil de un top - model. Schimba titlul.

Raspunde

• mai multa atentie!

Trimis de Mihai Nicut la 10 Noiembrie 2009 12:34:28

Nu avem de ce sa schimbam titlul, pentru ca acei bani reprezinta, teoretic, costurile pentru intretinerea unui copil, suportate din banii publici. In aceasta intretinere intra inclusiv salariul bucataresei si a cine-o mai fi pe acolo-Primaria nu ne-a spus si nici nu ne-a lasat sa vedem. Pana una-alta titlul este corect! Ma abtin sa comentez referirile la adresa colegei mele.

• deasupra la "sub orice critica"

Trimis de Xtr la 10 Noiembrie 2009 12:34:48

Orfanuleee care esti orfan de meserie, tenta ironica din titlul de mai sus iti scapa printre sertarele goale din cap; daca vrei (doar) sa te simti , ia-ti un abecedar sau o carte de colorat, mai bine si lasa-ne. De tot!

Asistati social

Trimis de Codin la 10 Noiembrie 2009 10:02:46

In toate centrele din tara numarul angajatilor este mai mare ca cel al asistatilor. Calitatea sericiilor este f scazuta, in specat in instruire

Raspunde

situatia centrelor

Trimis de io la 10 Noiembrie 2009 09:05:26

Intrebati la DGPC cum e cu angajatii din anumite centre cu 7 copii, care muncesc 12-16 ore pe zi si sunt pontati doar 8. Care nu primesc ore suplimentare pentru sambete si duminici, Care fac scandal ca mancarea e proasta si prea scumpa, ca reparatiile la sedii sunt foarte rare si extrem de scumpe si care imbraca copiii din sponsorizari. Poate se simte PRahova.

Raspunde

• ... asta cu platitul...

Trimis de me la 10 Noiembrie 2009 18:17:19

sa nu se mai planga, ca nu e sg loc din Romania sau din lume unde se muncesc 12 ore si se platesc 8! cica in privat asa e peste tot. Fiecare in viata face ce a ales, ca meserie. Sunt avantaje si dezavantaje, care trebuiesc asumate ca atare. Cat despre faptul ca sunt centre nerenovate si ca se fura: sunt de acord, am vazut cu ochii mei. M-a scarbit ingrozitor. Si m-a mai scarbit birocratia si frectia de acolo. Nimic nu se schimba, pt ca nu convine alora de fura mai abitir, dar si pentru ca sistemul de stat e o nenorocita de masinarie ineficienta tocatoare de bani, invechita si rigida, umpluta de capate patrate care in privat n-ar supravietui o saptamana! ca sa misti un pai trebuie sa completezi o saptamana la hartii si sa astepti o luna la usi. Si dupa aia sa mai astepti cateva luni pana primesti un raspuns (care de obicei e ca "mai trebuie facuta o hartie"). si dupa aceea... poate o audienta mai sus, sau poate ai noroc si descoperi ca de fapt cunosti vreun bastan, ca altfel tot degeaba.

se impun controale severe!

Trimis de victor la 10 Noiembrie 2009 09:05:18

In centrul de primire minori "ciresarii"{str.aaron florian nr5) de ani de zile, la un efectiv de 10-15 copii sunt angajati 35-40 de salariati. Directoarea Maria Nitulescu acum director general la Dpc sector 2, a construit de-a lungul timpului o retea de angajati lipsiti de competente in munca cu copii, dar foarte devotati si discreti, adevarate clanuri familiale!

Raspunde

ziaristica de cartier

Trimis de andrei la 10 Noiembrie 2009 09:01:56

Intamplator stiu astfel de cazuri cu centre care gazduiesc 7 copii. Stimabilul jurnalist calculeaza dupa cum ii place. 4800 de lei pe luna la salarii, inseamna aprox 12 milioane de lei vechi pe salariat. Pentru ca sunt minim 4 oameni. Acum , spuneti daca este o cifra chiar atat de mare. Daca vreti intradevar subiect, incercati sa aflati care e frecventa cu care acesti copii primesc haine, banii din alocatii si controale medicale. Care este calitatea mancarii si ce sanse au daca personalul nu se ingrijeste special de pregatirea lor. INcercati la Directia pentru Protectia Copilului si intrebati cat costa alimentele care le sunt duse acestor copii. Veti constata ca sunt preturi de Dorobanti desi, teoretic, se fac licitatii. Lista poate continua. Concluzia: Cifrele puternice nu inseamna ca reporterul a facut un material bun. Ci doar jurnalism neprofesionist, daca nu le pui in corelare cu alte elemente.

Raspunde

• adevarat dezmat

Trimis de vio la 10 Noiembrie 2009 09:09:38

aia 12 milioane pe luna pentru un angajat sunt pentru un copil ... daca'i inmultesti cu 7 rezulta 84 de milioane pe luna ... daca n'ai habar h'ar trebui sa te amesteci .... :)

• vio, gresesti, ziaristul a scris clar:

Trimis de dick stone la 10 Noiembrie 2009 10:46:02

Aşadar, în medie, pe lună, din cei 6.115 de lei alocaţi lunar fiecărui copil, 4.800 de lei reprezintă salariile angajaţilor. Daca sunt 4 angajati, asta inseamna 1.200 lei pe luna. Nu e deloc mult pentru un om care munceste intr-un astfel de mediu, cu copii abandonati.

• In nici un caz 1200RON/luna

Trimis de GOgu la 10 Noiembrie 2009 11:30:18

4800RON/luna/COPIL * 7copii = 33600RON/luna salariile celor ce ingrijesc 7 copii. Cati oameni ingrijesc 7 copii ? Sa zicem asa: 1 medic/asistent medical 2 supraveghetori 1 bucatar(easa) 33600/4= 8400RON/luna/fiecare Pentru banii astia m-as face si eu ingrijitor de copii orfani. Acum, problema se pune altfel. Un asistent medical poate deservi 100 de copii, o bucatareasa poate face mancare pentru 100 de copii. Pentru ca asistentul medical/bucatareasa sa-si merite banii ar trb ca centrul ala sa aiba 100 de copii nu 7.

• scrie in articol

Trimis de xXx la 10 Noiembrie 2009 13:02:05

destul de clar: 4,2 miliarde lei vechi pe an, cheltuieli de personal. ceea ce inseamna 350 milioane / luna!! lol.

Nu numai orfanii...!!!

Trimis de Valdano la 10 Noiembrie 2009 08:57:07

Cu banii acestia sint intretinuti si familiile "ingrijitorilor", "supraveghetorilor", a tuturor "responsabililor"!!! Orice control - oricit de superficial ar fi facut - de o persoana neutrala, incoruptibila, ar descoperi mizeria si putrefactia din sistem!

Raspunde

• hai sa fim obiectivi

Trimis de flo la 10 Noiembrie 2009 09:24:41

veniti voi haimanalelor si aveti grija de toti copiii astia dificili.COSTA UN INTREG CENTRU(COPII SI ANGAJATI)CAT SALARIILE A 2 JUDECATORI IMBUIBATI SAU CAT UN SALARIU DE DIRECTOR DE AGENTIE GUVERNAMENTALA.SA VA FIE RUSINE.............DE AIA NU VA LUATI CA VA E FRICA,PUTORILOR

• @flo

Trimis de intunericitul la 10 Noiembrie 2009 09:41:37

ca sa-ti raspund pe limba ta, un judecator n-are in Romania 5.000 de euro pe luna. Si, chiar daca ar avea, ala s-a dus la scoala intai si macar stie tabla inmultirii. Abia astept sa va dea afara, cu miile, sa va duceti si voi la munca, in sfarsit...nu sa va angajeze matusa la stat, pe pile! Dupa care,evident, sa frecati banana non stop!

• Nu mai puneti accentul pe "copii abandonati"

Trimis de ra la 10 Noiembrie 2009 12:21:32

Toti cei care ati comentat acest articol v-ati gandit, in primul rand, ca acei copii sunt copii abandonati, iar nu ca sunt oameni. Intr-adevar exista o mare problema de coruptie in toate sectoarele din tara, dar ar trebui sa va indreptati mai mult atentia asuprea soartei acelor copii si nu asuprea a cat se presupune ca se primeste, pe hartie, pentru cresterea fiecarui copil in parte. O alta problema este numarul personalului sau, mai bine zis, pregatirea acestuia. Majoritatea ati presupus ca primesc prea multi bani, unii dintre dumneavoastra ati afirmati chiar ca pentru banii acesti ati deveni, la randul dvs, ingrijitor de "copii abandonati" fara a lua in calcul pregatirea de care ar trebui sa dispuneti pentru asta si, mai ales, educatia pe care ar trebui sa le-ao dati acestor copii. Concluzi ar fi ca nu trebui sa va pese mai mult de banii alocati pentru acesti copii decat de soarta acestora.

e

Trimis de killing fields la 10 Noiembrie 2009 08:49:14

o noua afacere a avortonului comunist HOnTanu .

Raspunde

• Prea multe aberati!

Trimis de Maia la 10 Noiembrie 2009 21:42:55

Toate lumea vorbeste fara sa gandeasca,toata lumea vrea sa faca afacere cu un titlu nefondat,pana la urma unde vreti sa ajungeti?!ca mananca orfanii mai mult ca voi care saraci incearca sa se integreze in societate cat mai pot(ca deja si-au format mentalitate) sau sa dati niste amarati de angajati afara care prin munca depusa isi hranesc copii de acasa.Ce putem spune traim in "ROMANIA".

sper ca la subiect..

Trimis de ISM la 10 Noiembrie 2009 08:14:29

Mda..pe directiva : Doi cu sapa, Cinci cu mapa ( dar nu uitati mai baieti ca voi va tot jucati cu focul si in curand nu o sa mai aveti pompieri si atunci sa vedeti cum la doi cu sapa, cinci cu mama se adauga si unu cu ranga pe "neve" in spatele vostru ). O sa vina vremea de crapat capatani nu va faceti griji. Iar mie nu imi trebuie armament si munitie de razboi. Imi este suficient un calculator... Angajatii de la orfelinate oare iau banii pe card sau utilizeaza internet banking ? ( e retorica intrebarea )

Raspunde

• sprijin pt nonvaloare

Trimis de gyuszi la 10 Noiembrie 2009 10:44:59

in loc sa se pompeze sume imense in asistenta sociala si implicit astfel de centre ar trebui sprijinite talentele: tineri sportivi de performanta, studentii cu rezultate bune etc. ca tara merge inainte cu oamenii de calitate nu cu beneficiarii astia care oricum nu ajung prea departe in viata... nu zic ca nu trebuie ajutati, dar diferenta intre cat se investeste in talente/tineri de calitate la noi si in categoriile sociale defavorizate este uriasa...

• ha ha....ce gluma

Trimis de Mihai la 10 Noiembrie 2009 14:38:52

Pai cum sa bagam banii in talente???....nu te gandesti putin? Nu ne va lasa Uniunea Europeana....in talente vor baga banii doar ei, si ma refer la talentele lor, pe noi ne obliga sa ne bagam banii in toti retardatii si copiii de ***** de prin casele de copii si asta doar de frica sa nu merga peste ei, in Europa, nu ce n-ar mai putea ei de grija lor.....

Editoriale
Rolul presei în criză
Presa economică a propus tot timpul soluţii şi alternative. A fost mai mereu cu un pas ...
Masa lui Jobs şi biblioteca lui Eco
Ideea nu e doar să spui «da» produselor potrivite, ci şi să ştii să spui ...
Atacul bocitoarelor profesioniste
Telespectatorii priveghiuri­lor televizate ar trebui să afle că bocitoarele au cam dat-o ...
Identitate prin comparaţie?
Orice naţie are la nivel cultural, social şi economic calităţi şi defecte care o definesc ...

 

 

ziare