

Concept revoluţionar de carte în România: e cât o casetă audio şi se deschide invers!
Autor: Ioana Calen
Publicat: 19 Ianuarie 2010
Vizionari: 4571;
Un nou concept de carte brevetat de o firmă olandeză va fi lansat pe piaţa românească ca insert la „Gazeta Sporturilor” în numărul din 28 ianuarie. De mărimea unei casete audio, cartea este foarte compactă, este legată într-un mod care îi permite să se deschidă perfect la orice pagină şi costă aproximativ 70% din preţul cărţii în format clasic. Editorii de la Humanitas spun că este „cel mai curajos răspuns al industriei de carte la ascensiunea eBook-urilor”.
Odată cu trecerea în istorie a cărţilor în format hardcopy, din cauza apariţiei readerelor de carte electronică şi a e-book-urilor mult mai ieftine (sau gratuite, dacă sunt piratate), mediul analog de lectură avea mare nevoie de un refresh. După ce au încercat să se adapteze la nevoia de experienţe de lectură alternativă, au lansat audiobook-uri (cum este cazul Humanitas) şi au dat cărţi în format electronic gratuit pe site pentru promovare (cazul Polirom), editurile sunt obligate să treacă la alt nivel pentru a face faţă noilor condiţii de piaţă.
Tipărită pe orizontală
Un format cu totul inovativ de carte vine din partea unor publisheri olandezi şi urmează să fie lansată pe piaţa românească ca insert la cotidianul „Gazeta Sporturilor” din data de 28 ianuarie, într-un proiect în care sunt parnteneri cu Editura Humanitas. Cartea brevetată de Dwarsligger® este tipărită pe orizontală, astfel încât din două pagini rezultă o singură pagină obişnuită de carte, cititorul având mereu în faţă doar o pagină, în loc de două, câte ar avea la o carte într-un format clasic.
Scrisul este la fel de mare ca la cărţile clasice, iar hârtia este una specială, ecologică, netratată cu clor şi sulf pentru albire, şi este extrem de subţire, astfel încât o carte de 500-800 de pagini arată ca una normală de 200 de pagini. Este o hârtie de lux, inspirată de cea pe care se tipăresc de obicei bibliile, dar la o calitate foarte bună. Modul de legare al cărţii este de asemenea inovativ şi permite deschiderea perfectă a cărţii la orice pagină.
Noul format are un preţ cu 30% mai mic
Invenţia a fost descoperită de Ramona Mânzat, şefa proiectelor speciale ale „Gazetei Sporturilor”, la târgul de carte de la Frankfurt în noiembrie anul trecut. „Când le-am văzut pentru prima oară am crezut că sunt cărţi rezumate, nu îmi venea să cred că încape un întreg roman. Este extrem de utilă pentru cei care călătoresc, pentru că nu trebuie să îşi umple bagajele cu romane voluminoase, dar şi celor care au obiceiul să citească în mijloacele de transport, pentru că o poţi băga imediat în buzunar”, povesteşte Ramona pentru capital.ro.
Preţul unei cărţi de acest fel este, în Olanda, cu aproximativ 30% mai mic decât al cărţilor în format obişnuit. Dacă o carte obişnuită costă în medie 20 de euro, o carte în noul format costă 12,9 euro, iar raportul se va păstra şi pe piaţa românescă. Împreună cu „Gazeta Sporturilor”, cartea va costa 16,99 de lei, însă preţul de librărie nu a fost încă stabilit.
„Costurile de producţie
sunt mai mari decât în cazul volumelor obişnuite, pentru că se plăteşte şi licenţa. Noi o producem direct în Olanda, pentru că nu cred că ar fi posibil să facem asta în România acum”, explică Ramona. „Gazeta Sporturilor” este responsabilă de producţie, licenţă şi distribuţie ca insert la numărul din 28 ianuarie, iar editura Humanitas se ocupă de partea de editare, drepturi de autor şi distribuţie în librării.
Un obiect de lux
Primul şi, pentru moment, singurul volum care va fi disponibil în limba română în acest format este „Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu, cel mai bine vândut autor român contemporan. Deşi în Olanda toate editurile care au lansat cărţi şi în acest format au preferat să nu îşi pună marca pe ea şi să păstreze logo-ul celor care au patentat-o, pentru a păstra un fel de unitate, ediţia românească are logo-ul editurii Humanitas pe copertă şi pe cel al Dwarsligger® pe cotor şi coperta a doua.
Conform primelor studii de piaţă
făcute în Olanda, primele reacţii ale cititorilor sunt de surpriză şi entuziasm, mulţi dintre ei spunând că le oferă o senzaţie de lux când o răsfoiesc, că este uşor de purtat, iar femeile sunt cele mai încântate, pentru că văd în ea nu doar o carte, şi ci un accesoriu numai bun de lăsat să se vadă pe jumătate din buzunar. „Este cel mai curajos răspuns al industriei de carte la ascensiunea eBook-urilor gen Kindle”, consideră Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas.
Pentru orice solutie, inca o revolutie
Trimis de Alex Codreanu la 31 Ianuarie 2010 17:49:24
"Un format cu totul inovativ de carte vine din partea unor publisheri olandezi şi urmează să fie lansată pe piaţa românească ca insert". Cate chestii sunt in neregula cu propozitia asta?
In rest, conceptul "inovativ" (pentru cei care nu prea stiu limba romana) este un "concept" (ca, vorba aia, nu mai avem altceva, decat concepte) care exista, bietul de el, de sute de ani. Ma bucur ca se deschide cartea "perfect" la fiecare pagina. O fi legata mai bine. Iarasi, extraordinar de revolutionar. In curand, o sa apara cartea care se citeste de la coada la cap. Aia ar fi, cu adevarat, o revolutie. Cand o sa vina ziua aia, o sa ma imbat.
banana leaf
Trimis de pax la 21 Ianuarie 2010 15:22:27
Raspunsul editurilor de carte romanesti la eBook-uri e o carte mai mica :))
..si asta vine din ograda Liiceanu
Macar in tarile bananiere e cald tot timpul anului :)
n-am nimic cu noul format de carte, poate e util, insa sa zici ca asta e cel mai curajos raspuns al editurilor la ascensiunea eBook-urilor.. dovedeste clar ca esti foarte pe-afara
prorapid.ro
Trimis de alex la 20 Ianuarie 2010 15:21:59
nu vad nimic revolutionar in cartea aceasta. cel mult poate ceva inovator.
concept revolutionar ???!!!
Trimis de valah la 20 Ianuarie 2010 00:28:20
Oare asa sa fie ? Sa fim seriosi nu e nimic revolutionar , e o chestiune de marketing a ziarului cu pricina si a editurii .Ce au patentat olandezii ,scrisul invers ? Important este ce citesc ,si nu pe ce fel de hartie e tiparit .Tarabele sunt pline de carti frumos tiparite si legate la pret bun(cartile la pachet cu ziar) si romanii nu le cumpara.
colaborare
Trimis de alex la 19 Ianuarie 2010 19:23:54
Cautam urgent persoane interesate sa lucreze la domiciliu pe internet. Salariu 1000Euro Garantam prin contract plata salariului. Rugam seriozitate maxima !
Detalii cu privire la oferta numai la
Mail:antoniu.ionel@yahoo.com
NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti bani ! Aplici doar un sistem gratuit si foarte elegant de lucru numai pe Internet (marketing,publicitate)si castigi bani !
• somer
Trimis de costachescu c la 20 Ianuarie 2010 08:04:25
Tara noastra este plina de pungasi.
Un bun gest cultural...
Trimis de brucanianul la 19 Ianuarie 2010 14:11:30
Laudabil faptul ca apare o noutate,chiar daca sportul nu ar avea legatura cu Cartarescu,si cu lectura in general,specificind faptul ca peste 50% din adolescentii de pina la 16 ani considera cititul ceva sisific,messengerul fiind lectura lor de baza...Pot spune ca ar trebui sa sensibilizam tinerii de azi sa mai citeasca,insa o sa fie greu in zilele noastre...Noi cei scoliti in anii 1980,inca mai citim ceva literartura...Asta este poate si din cauza cartilor scumpe,sau a cartilor gen soap-opera aparute din pacate ca un flagel;oare ce ar cauta Pavel Corut sau literatura cu iz sexual in cultura noastra ??
• SA NU CONFUNDAM...
Trimis de PROLECTURA la 19 Ianuarie 2010 18:25:55
MAI BINE MESS, DECAT LIMBAJUL LUI CARTARESCU
• foarte interesanta ideea
Trimis de Ali la 19 Ianuarie 2010 23:03:35
Abia astept sa cumpar. Exista la noi? Daca stiti spuneti-ne si noua.
se plăteşte şi licenţa ??
Trimis de v la 19 Ianuarie 2010 11:05:24
Licenta la ce ? Oare platim liceta si la formatul standard al cartilor ? S-a trecut la formatul clasic pt ca licenta era prea mare la cartile in format sul ???
Un concept revolutionar
Trimis de DDD la 19 Ianuarie 2010 11:04:24
ar fi sa nu mai coste o carte cat mancarea pe o saptamana.
• Dixit
Trimis de Alex Codreanu la 31 Ianuarie 2010 17:52:05
Ca bine zici! Dar poate n-ai auzit ca dl. Liiceanu considera ca o carte este un produs de lux. Adica (scuze de cacofonie) conditia normala a unui om cae nu e milionar este imbecilitatea crunta. Nu ca ar costa sa fabrici o carte cine stie cat. Dar e o replica de marketing buna, pentru a iti mari profitul. Si in felul asta, scad vanzarile, drept pentru care treuie sa cresti pretul si intri intr-un cerc vicios.
nu mai puneti botu la toate romani...
Trimis de toni la 19 Ianuarie 2010 10:19:46
Mie imi suna a prosteala. Un ziar de sport. deci destinat mai mult barbatilor, lanseaza o carte cu un autor ce are priza la femei, rebel, si foarte "frumos in exprimare", adica mai urat ca
la usa cortului. Dar, ghinion, primeste premii peste premii, este tradus deci are noroc.
Probabil la noroc la bani s-au gandit si semnatarii contractelor. Ca prostime multa este inca...
ptr domnul liiceanu
Trimis de laur la 19 Ianuarie 2010 10:13:54
ma bucur ptr viitorul humanitas de la care nu mai cumpar nicio carte.cumpar 3-4 carti pe luna dar de la humanitas m-am jurat ca nu mai iau nici hartie igienica.cand domnul liiceanu o sa inceapa sa fie impartial poate ma voi razgandi,pana atunci nu mai contribui la alifiile domniei sale.acum oscilez intre ebook-ul de la emag si netbookurile de la asus mai precis astept 1201n sa vedem pretul..
nu agreez acest gen de carte
Trimis de simona la 19 Ianuarie 2010 10:09:30
Deci in consecinta nu ma intereseaza metri cubi de carte identici, nici audio-book-urile si nici carti la purtator pentru a-ti etala cultura (sau incultura)
• concluzia
Trimis de silviu la 21 Ianuarie 2010 12:02:12
nu prea te intereseaza cartea/cititul in general...! sau gresesc? sper ca da! :)
Este o idee proasta
Trimis de Razvan la 19 Ianuarie 2010 09:26:18
Noua carte daca se vrea pe jumatate ca format, dar daca pastram marimea caracterelor va necesita un numar dublu de pagini. Nu se obtine economie deloc, se produce chiar risipa - numarul mai mare de pagini va genera suprafete inutile mai mari din cauza marginilor. Va fi mai greu de tinut in mana - disconfortul va scadea dorinta de a petrece ore bune citind. Nu-mi place ideea deloc.
• nu prea intelegi, asa e?
Trimis de asta la 19 Ianuarie 2010 22:52:15
MAi citeste odata articolul ca nu ai inteles nimic!
........
Trimis de vesuviu la 19 Ianuarie 2010 07:33:52
cred ca va avea un succes rasunator in piata de carte acest concept si mai cred ca va inlocui vorbitul, inutil si costisitor la telefon in momentele de plictiseala gen;antecamera la medic,coafor frizer,statia de autobus,etc.
abia astept sa o am in buzunar




